AEROSTAT, aerostate, s. n. Aeronavă umplută cu un gaz mai ușor decât aerul¹. – Din fr. aérostat.

aerostat sn [At: PONI, F. 95 / Pl: ~e / E: fr aérostat] Balon umplut cu gaz mai ușor decât aerul, care îi permite ascensiunea în atmosferă.

*AEROSTAT (pl. -ate) sn. 🌊 Aparat umplut cu un gaz mai ușor decît aerul și care se poate astfel înălța în văzduh, balon sferic (🖼 35) [fr.].

AEROSTAT, aerostate, s. n. Aeronavă umplută cu un gaz mai ușor decât aerul¹. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérostat.

AEROSTAT, aerostate, s. n. Balon.

AEROSTAT, aerostate, s. n. Balon. – Fr. aérostat (< gr.).

AEROSTAT s.n. Balon umplut cu un gaz mai ușor decît aerul, care îi permite ascensiunea în atmosferă. [Pl. -te. / < fr. aérostat, cf. gr. aer – aer, statos – care se susține].

AEROSTAT s. n. balon umplut cu un gaz mai ușor decât aerul. (< fr. aérostat)

AEROSTAT ~e n. Balon umplut cu un gaz mai ușor decât aerul, care îi permite ascensiunea în atmosferă. [Sil. a-e-ro-stat] /<fr. aérostat

aerostat n. balon.

*aerostát n., pl. e (d. aer 1 și vgr. statós, care stă). Aparat plin cu un gaz maĭ ușor de cît aeru și care ast-fel se poate ridica în atmosferă, în virtutea principiuluĭ descoperit și stabilit de Arhimede: „orĭ-ce corp solid, cufundat într’un fluid oare-care, e împins în sus cu o forță egală cu greutatea volumuluĭ fluiduluĭ pe care l-a dislocat”. Aerostatu, numit și balon, o aplicațiune a acestuĭ principiŭ, se înalță pînă cînd ajunge în straturĭ destul de rarificate ca diferența greutățiĭ aeruluĭ dislocat și a gazuluĭ dintr’însu să fie egală cu greutatea materialuluĭ din care e fornat. Aeronautu are o proviziune de lest, din care aruncă o parte cînd vrea să se maĭ suĭe. Ca să se scoboare, trage de o sfoară și deschide o supapă practicată în partea de sus a balonuluĭ și pin care ĭese o parte din gaz. – Aerostatele au fost imaginate de frațiĭ Montgolfier (din orașu Annonay), care făcură prima experiență la 5 Iuniŭ 1783. Armatele franceze aŭ tras marĭ foloase din baloane în bătălia de la Fleurus (1794) și la 1870-71; afară de asta, ele contribue în fie-care zi la progresu meteorologiiĭ, permițînd studiu regiunilor înalte ale atmosfereĭ. După numeroase și vane tentative, problema cîrmeĭ baloanelor (a dirigibilelor) a fost rezolvită de ofițeriĭ francejĭ Renard și Krebs, care la 1884 aŭ străbătut în 23 de minute 7 chilometri și s’aŭ întors tot acolo de unde plecase, și maĭ ales de Brazilianu Santos-Dumont, care a făcut la Paris nenumărate plimbărĭ pin aer (1904), de Francezu Lebaudy (1904) și de contele german Zeppelin. Rolu lor e împlinit azĭ în mare parte de aeroplane.

aerostat (desp. -ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. aerostate

aerostat (-ros-tat / -ro-stat) s. n., pl. aerostate

aerostat s. n. (sil. mf. -stat), pl. aerostate

aerostat, pl. aerostate

AEROSTAT s. balon, (înv.) bășică. (~ de zburat.)

AEROSTAT s. balon, (înv.) bășică. (~ de zburat.)

AEROSTAT aeronavă funcționând pe baza principiului lui Arhimede, având întrebuințări multiple în meteorologie, astrofizică și astronautică. Este construit dintr-un balon și o nacelă, plutirea fiind asigurată de umplerea balonului cu un gaz mai ușor decât aerul (hidrogen sau heliu) sau aer cald. În această categorie se înscriu baloanele și dirijabilele (prevăzute cu motor de propulsie).

AERO- „aer, oxigen, atmosferă, gaz”. ◊ gr. aer, aeros „aer” > fr. aéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. aero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., gen de bacterii aerobe, larg răspîndite în natură; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază organismele aerobionte; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme a căror viață este condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~bioscop (v. bio-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru determinarea conținutului bacterian din aer; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care poate trăi numai în aer liber; ~bioză (v. -bioză), s. f., formă de viață a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; ~carpie (v. -carpie), s. f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., care prezintă mișcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru realizarea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., tehnică a realizării hărților și planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cel (v. -cel₂), s. n., formațiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau cu gaz, a unei cavități anatomice; sin. chist aerian; ~cist (v. -cist), s. n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clișeu după distensia cu aer a acesteia; ~cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s. n., instrument utilizat în endoscopia vezicală; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocistoscopului; ~colie (v. -colie₂), s. f., acumulare de gaze în intestinul gros; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre vehicule) construit astfel încît să întîmpine, la înaintare, o rezistență minimă din partea aerului; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor; ~embolie (v. -embolie) s. f., astupare cu gaz a unui vas sanguin sau limfatic; ~fagie (v. -fagie), s. f., deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac; ~fil (v. -fil₁), adj. 1. Care conține aer. 2. Care are nevoie de aer pentru creștere și dezvoltare; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, atașate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; ~fitobionte (v. fito-, v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale cu viața condiționată de oxigenul din natură; ~fob (v. -fob), adj., s. m., care se teme de contactul cu aerul; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aer; ~for (v. -for), adj., care conține sau care conduce aerul; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă) s. f., fotogramă aeriană; ~game (v. -gam), s. f. pl., fanerogame*; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., acumulare excesivă de gaze în stomac; ~gen (v. -gen₁), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre bacterii) Care descompune unele substanțe solide și lichide în substanțe gazoase; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul de producere a aerului; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ansamblu de informații geologice culese de la bordul unui avion; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acțiunea aerului comprimat; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază aerul și proprietățile sale; ~gramă (v. -gramă), s. f. 1. Comunicare transmisă prin telegrafie fără fir. 2. Scrisoare cu un format special, destinată poștei aeriene; ~hidroterapie (v. hidro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare a apei și a aerului în tratamentul unor boli; ~ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu aer conținînd ioni negativi, pozitivi sau amestecați; ~lit (v. -lit₁), s. n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în aerologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei; ~magnetometrie (v. magneto-, v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetometrelor; ~magnetometru (v. magneto-, v. metru₁), s. n., aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; ~mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s. f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spațiul retromamar; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice; ~metru (v. -metru₁) s. n., instrument pentru măsurarea densității aerului; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., acțiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; ~naut (v. -naut), s. m. și f., persoană care conduce un vehicul aerian; ~nautic (v. -nautic), adj., 1. Referitor la tehnica construirii și conducerii aeronavelor. 2. Relativ la știința navigației aeriene; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; ~patie (v. -patie), s. f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; ~piezoterapie (v. piezo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; ~piezotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f. pl., plante microscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; ~pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respirației; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru măsurarea cantității de praf din aer; ~sialografie (v. sialo-, v. -grafie), s. f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare și de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; ~siderolit (v. sidero-₁, v. -lit₁), s. n., meteorit în a cărui compoziție se află metale și piatră; ~stat (v. -stat), s. n., aeronavă mai ușoară decît volumul aerului dezlocuit; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartiția oxigenului; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice cu ajutorul aerului montan sau marin; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare a aerului cald în scop terapeutic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin și a unor lichide din organism; ~tonometru (v. tono-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sînge și a unor lichide din organismul uman; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric pentru executarea unor hărți și a unor planuri topografice la scară mare; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează către o sursă de aer; ~ureteroscop (v. uretero-, v. -scop), s. n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.