14 definiții pentru adumbri

adumbrí [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 154 / Pzi: ~resc / E: lat adumbro, -are] 1 vt A umbri. 2 vt (Fig) A pune în umbră. 3 vr A se adăposti la umbră. 4 vr (Fig) A se întrista. 5 (Rar; fig) A apăra.

ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).

ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).

ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A umbri. Soarele coborîse spre asfințit în spatele caselor, adumbrind cerdacul și însîngerînd sutele de capete cu privirile strimbate de puterea luminii. REBREANU, R. II 191. Grămezi de ani s-au scuturat din copacul timpului și au căzut... aruncînd întîmplări felurite deasupra streșinii ce adumbrea casa bătrînă. ANGHEL, PR. 25. Peste zaplazul înalt se vedea ușa odăii deschisă și, în deschizătură, umbra albă a femeii adumbrindu-și cu mîna arcurile sprîncenelor. CARAGIALE, O. I 334. ◊ (Poetic) Ochii negri, sclipitori de curiozitate și adumbriți de gene lungi. REBREANU, R. I 56. 2. Refl. (Despre oameni) A se așeza, a se adăposti la umbră. Se dete la umbra unui copaci mare și stufos și adormi... Copaciul subt care se adumbrise era măreț. ISPIRESCU, L. 230. ◊ Fig. O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum la modă de vă scot din letopiseți. EMINESCU, O. I 149.

ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).

adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă

adumbrí vb. (sil. mf. ad-) → umbri

adumbrí (-résc, -ít), vb. – A face, a ține umbră; a umbri. – Mr. aumbrez. < Lat. adumbrare (Pușcariu 30; DAR), cf. it. adombrare, prov. azombrar, v. fr. aombrer, sp. asombrar. Schimbarea de conjug. pare recentă. V. umbră.Der. adumbritor, adj. (umbros).

A SE ADUMBRÍ mă ~ésc intranz. A sta la umbră; a se afla sub umbră; a se umbri. /<lat. adumbrare

A ADUMBRÍ ~ésc tranz. A ține în umbră; a umbri. /<lat. adumbrare

adumbrì v. 1. a pune la umbră, a se odihni la umbră: o eroi, care ’n trecutul de mărire vă adumbriseți EM. 2. a da umbre (în desen); 3. fig. a schița. [Lat. ADUMBRARE].

*adumbrésc v. tr. (d. umbresc după lat. ad-umbrare). Rar. Umbresc. Fig. Schițez, estompez. V. refl. Mă adăpostesc la umbră.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: adumbri
  • silabație: a-dum-; mf. ad-
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adumbri
  • adumbrire
  • adumbrit
  • adumbritu‑
  • adumbrind
  • adumbrindu‑
singular plural
  • adumbrește
  • adumbriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adumbresc
(să)
  • adumbresc
  • adumbream
  • adumbrii
  • adumbrisem
a II-a (tu)
  • adumbrești
(să)
  • adumbrești
  • adumbreai
  • adumbriși
  • adumbriseși
a III-a (el, ea)
  • adumbrește
(să)
  • adumbrească
  • adumbrea
  • adumbri
  • adumbrise
plural I (noi)
  • adumbrim
(să)
  • adumbrim
  • adumbream
  • adumbrirăm
  • adumbriserăm
  • adumbrisem
a II-a (voi)
  • adumbriți
(să)
  • adumbriți
  • adumbreați
  • adumbrirăți
  • adumbriserăți
  • adumbriseți
a III-a (ei, ele)
  • adumbresc
(să)
  • adumbrească
  • adumbreau
  • adumbri
  • adumbriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)