12 definiții pentru acredita

acreditá vt [At: CADE / Pzi: -téz / E: fr accréditer] 1 (Fin) A deschide cuiva un credit comercial. 2 A numi un reprezentant diplomatic permanent într-o țară străină. 3 (Îe) A ~ o idee A susține o idee.

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici (pe cineva) ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lîngă guvernul unui stat străin. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] acreditează și recheamă pe reprezentanții plenipotențiari ai Republicii Populare Romîne în statele străine. CONST. R.P.R. 23. [La ședința Marii Adunări Naționale] au asistat reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în R.P.R., reprezentanți ai presei romîne și străine și numeroși oameni ai muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2566. 2. (Cu privire la o știre, la un fapt neconfirmat) A face să apară demn de crezare, să fie acceptat, primit ca adevărat. Robii de zestre ai neneacăi voiau să acrediteze o legendă necuviincioasă. SADOVEANU, N. F. 9.

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accréditer.

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. acreditéz, 3 sg. și pl. acrediteáză

ACREDITÁ vb. I. tr. 1. A da puteri unui reprezentant pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. A face demn de crezare. 3. A deschide un credit; a credita. [< fr. accréditer, cf. it. accreditare, germ. akkreditieren].

ACREDITÁ vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. (< fr. accréditer)

A ACREDITÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv. /<fr. accréditer, it. accreditare

acredità v. 1. a da credit; 2. a da scrisori de acreditare, a face să fie recunoscut (un ambasador); 3. fig. a face să se crează, a autoriza.

*acreditéz v. tr. (fr. accréditer, d. crédit, credit; it. accreditare). Daŭ credit: lealitatea [!] sa l-a acreditat. Fac să se creadă ceva: acreditez o știre. Acreditez un trimes, îi autorizez misiunea V. refl. Obțin crezămînt, mă adeveresc: această informațiune se acreditează.

Intrare: acredita
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) acredita acreditare acreditat acreditând singular plural
acreditea acreditați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) acreditez (să) acreditez acreditam acreditai acreditasem
a II-a (tu) acreditezi (să) acreditezi acreditai acreditași acreditaseși
a III-a (el, ea) acreditea (să) acrediteze acredita acredită acreditase
plural I (noi) acredităm (să) acredităm acreditam acreditarăm acreditaserăm, acreditasem*
a II-a (voi) acreditați (să) acreditați acreditați acreditarăți acreditaserăți, acreditaseți*
a III-a (ei, ele) acreditea (să) acrediteze acreditau acredita acreditaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)