11 definiții pentru acordaj

acordáj sn [At: DEX2 / Pl: ~e / E: fr accordage] Acordare (2).

ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

acordáj s. n., pl. acordáje

acordáj s. n., pl. acordáje

ACORDÁJ s. v. înstrunare.

ACORDÁJ s.n. Acordare (a unui instrument); raportul dintre o serie de sunete din punctul de vedere al înălțimii lor. [< fr. accordage].

ACORDÁJ s. n. 1. acordare a unui instrument muzical. 2. realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical. (< fr. accordage)

ACORDÁJ ~e n. 1) Acordare a unui instrument muzical. 2) Raport între înălțimile unei serii de sunete. /<fr. accordage


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ACORDÁJ s. (MUZ.) acordare, înstrunare, (rar) struníre. (~ unui instrument cu coarde.)

acordaj (‹ fr. accordage) 1. Relațiile fixe între reperele sonore ale unui instrument. Înălțimea reală a unui instr. (conferită de emiterea sunetelor de către coardele* libere la un instr. cu coarde și de raportul dintre sunetul obținut la un instr. [de suflat] transpozitoriu – v. transpoziție – când se execută sunetul notat do). 2. (și acordare) Stabilirea unui nivel sonor fie prin aflarea unui punct de tensiune în elasticitatea unei coarde sau a unei membrane, fie prin modificarea lungimii unei coloane de aer, pentru a obține numărul de vibrații* necesar acelui nivel. V. bătăi. 3. Realizarea unui echilibru sonor necesar execuției în cadrul unui ansamblu muzical. Toate instr. orch. simf. sunt acordate în raport cu un sunet fix, de obicei la1 (435,4 Hz sau 440 Hz), intonat de un instr. cu un sunet mai stabil (ex. oboiul*).

Intrare: acordaj
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acordaj acordajul
plural acordaje acordajele
genitiv-dativ singular acordaj acordajului
plural acordaje acordajelor
vocativ singular
plural