15 definiții pentru acompaniament


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

acompaniamént sn [At: ODOBESCU, S. III, 100 / Pl: ~e / E: fr accompagnement, it accompagnamento] Totalitatea elementelor armonice, ritmice subordonate uneia sau mai multor linii melodice principale, vocale sau instrumentale.

ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. 1. Însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită. 2. Parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește și susține un solist sau un ansamblu coral. [Pr: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.

ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. 1. Însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită. 2. Parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește și susține un solist sau un ansamblu coral. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.

ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. Însoțirea unei melodii cîntate din gură sau la un instrument muzical de bază, prin altă melodie în armonie cu cea dintîi, cîntată din gură, la alt instrument sau la un grup de instrumente; partea unei bucăți muzicale care are rolul de a acompania o melodie. V. ison, hang. Arie cu acompaniament de pian.Pe sub candida veselie a melodiei zbîrnîie un acompaniament surd. ODOBESCU, S- III 100. – Pronunțat: -ni-a-.

ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. Însoțirea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument cu altă melodie, în armonie cu cea dintâi, cântată din gură, dintr-un instrument sau dintr-un grup de instrumente. [Pr.: -ni-a-] – După fr. accompagnement.

ACOMPANIAMÉNT s.n. Însoțire cu vocea sau cu un instrument a melodiei principale dintr-o piesă muzicală; acord care însoțește sau susține melodia principală a unui cântec. [Cf. fr. accompagnement, it. accompagnamento].

ACOMPANIAMÉNT s. n. parte accesorie destinată a susține melodia principală a unui cântec sau instrument. (< fr. accompagnement, it. accompagnamento)

ACOMPANIAMÉNT ~e n. Însoțire instrumentală sau vocală a melodiei principale. /<fr. accompagnement

acompaniament n. Muz. însoțirea instrumentelor cu vocea sau împreunarea a două instrumente diferite.

*acompaniamént n., pl. e (fr. accompagnement). Însoțire (în plimbare). Muz. Însoțire (cu vocea saŭ cu un instrument).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

acompaniamént (-ni-a-) s. n., pl. acompaniaménte

acompaniamént s. n. (sil. -ni-a-), pl. acompaniaménte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ACOMPANIAMÉNT s. (MUZ.) (pop.) hang, ison. (~ul unei melodii.)

ACOMPANIAMENT s. (MUZ.) (pop.) hang, ison. (~ unei melodii.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

acompaniament (< fr. accompagner „a întovărăși”), ansamblul elementelor care, în țesătura muzicală, au rol expresiv subordonat melodiei* (sau melodiilor) principale. Procedeul acompanierii vocii de către un instr. a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri (antic., ev. med.) și a câștigat în importanță o dată cu dezvoltarea linbajului muzical. Forma cea mai rudimentară de a. constă în dublarea vocii (2) (vocilor) principale și a fost practicată pe vremea trubadurilor* (sec. 12-13) dar mai ales în Renaștere* când orch. se adăuga corului (4) pentru a-i spori sonoritatea. Ulterior, procedeul a fost folosit sporadic dar nu e abandonat cu totul nici astăzi (cântecul de mase). Acest a. se numește și a. ad libitum*. A. independent de melodie (numit și a. obligat* e propriu stilului omofon (v. omofonie). Apare foarte rar în ev. med. (mai ales sub forma unui fundal ritmic suținut de instr. de percuție), ceva mai mult în Renaștere (în corurile cu scriitură acordică: madrigale*, villanelle*, chansonuri* etc., unde, în unele cazuri, interesul muzical e concentrat la vocea superioară). A. se constituie deplin în a doua jumătate a sec. 16 când apare procedeul monodiei* acompaniate (opera în Italia, song-ul în Anglia, l’air de cour în Franța etc.). Forma de a. instr. elaborată acum în Italia și apoi generalizată în toată Europa este basul continuu*. Totuși, predilecția pentru scriitura polif. face ca, în genere, de-a lungul barocului*, gradul de subordonare al a. față de melodie să nu fie prea accentuat. Această subordonare se accentuează mult în clasicism*, odată cu trimful stilului omofon, epocă în care nu numai abandonarea polif. ci chiar și a basului continuu permite crearea unui a. mai suplu și mai variat. Ulterior, a. se dezvoltă, câștigă în pondere (altfel spus, își reduce însuși caracterul „acompaniator”) pentru ca, în muzica sec. 19-20, să întâlnim adesea suprapuneri de planuri sonore egale ca importanță. În sensul strict al cuvântului, a. se mai întâlnește astăzi mai ales în muzica de divertisment.

Intrare: acompaniament
acompaniament substantiv neutru
  • silabație: -ni-a-ment
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acompaniament
  • acompaniamentul
  • acompaniamentu‑
plural
  • acompaniamente
  • acompaniamentele
genitiv-dativ singular
  • acompaniament
  • acompaniamentului
plural
  • acompaniamente
  • acompaniamentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

acompaniament

  • 1. Însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: hang ison un exemplu
    exemple
    • Pe sub candida veselie a melodiei zbîrnîie un acompaniament surd. ODOBESCU, S- III 100.
      surse: DLRLC
  • 2. Parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește și susține un solist sau un ansamblu coral.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Arie cu acompaniament de pian.
      surse: DLRLC

etimologie: