2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama și rezultatul ei; aclamație, ovație. – V. aclama.

ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama și rezultatul ei; aclamație, ovație. – V. aclama.

ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama; aclamație, ovație.

ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama; aclamație, ovație.

aclamáre (a-cla-) s. f., g.-d. art. aclamắrii; pl. aclamắri

aclamáre s. f. (sil. -cla-) → clamare

aclamáre sf [At: MAIORESCU, D. I, 8 / Pl: ~mări / E: aclama] 1-3 Manifestare a aprobării, simpatiei sau entuziasmului prin urale sau aplauze Si:aclamat1, aplaudare, ovaționare.

ACLAMÁRE s.f. Acțiunea de a aclama; aclamație. [< aclama].

ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba prin strigăte de bucurie, prin manifestări publice ale entuziasmului; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

ACLAMÁ, aclam, vb. I. Tranz. (De obicei subiectul este o colectivitate) A manifesta aprobare sau admirație pentru o persoană, o idee, o acțiune, prin exclamații, urale sau aplauze; a ovaționa. Mitingul s-a încheiat cu o călduroasă manifestație de simpatie față de delegații străini participanți la congres, care au fost puternic aclamați. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2570.

ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A manifesta aprobare sau entuziasm pentru o persoană, o idee, o acțiune etc., prin urale sau aplauze; a ovaționa. – Fr. acclamer (lat. lit. acclamare).

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. aclám, 3 sg. și pl. aclámă

aclamá vt [At: ODOBESCU, S. II, 523 / Pzi: aclam / E: fr acclamer, lat acclamare] 1-3 A-și manifesta aprobarea, simpatia sau entuziasmul prin urale sau aplauze Si: a aplauda, a ovaționa.

A aclama ≠ a huidui, a declanșa, a șuiera

ACLAMÁ vb. I. tr. A primi cu strigăte de bucurie, de aprobare entuziastă pe cineva sau ceva; a ovaționa. [P.i. aclam, 3,6, -mă, conj. -me. / < fr. acclamer, cf. it.. lat. acclamare].

ACLAMÁ vb. tr. a primi cu aclamații; a ovaționa. (< fr. acclamer, lat. acclamare)

A ACLAMÁ aclám tranz. A primi prin aclamații; a susține prin strigăte de aprobare; a ovaționa. [Sil. a-cla-] /<fr. acclamer, lat. acclamare

Intrare: aclamare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aclamare aclamarea
plural aclamări aclamările
genitiv-dativ singular aclamări aclamării
plural aclamări aclamărilor
vocativ singular
plural
Intrare: aclama
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aclama aclamare aclamat aclamând singular plural
acla aclamați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aclam (să) aclam aclamam aclamai aclamasem
a II-a (tu) aclami (să) aclami aclamai aclamași aclamaseși
a III-a (el, ea) acla (să) aclame aclama aclamă aclamase
plural I (noi) aclamăm (să) aclamăm aclamam aclamarăm aclamaserăm, aclamasem*
a II-a (voi) aclamați (să) aclamați aclamați aclamarăți aclamaserăți, aclamaseți*
a III-a (ei, ele) acla (să) aclame aclamau aclama aclamaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)