acatíst sn [At: AXINTE URICARIUL, ap. LET. II, 158 / V: -test, -ftist / A și: acátist / Pl: ~e / E: vsl акатистъ, ngr αϰαθίστος άμνος] 1 Imn religios ortodox mai ales în cinstea lui Dumnezeu, a Fecioarei Maria și a altor sfinți, care se cântă stând în picioare. 2 Slujbă religioasă ortodoxă la care se cântă acatiste (1). 3-4 (Îe) A da ~ A cere preotului să se roage lui Dumnezeu, Fecioarei Maria sau altor sfinți pentru o persoană sau pentru reușita unei acțiuni. 5 Acatister.

ACATÍST, acatiste, s. n. Rugăciune bisericească. Dădu preotului bani să citească un acatist pentru îndepărtarea dușmanilor. DUMITRIU, N. 121. ◊ Expr. A da acatiste = a pune preotul să rostească rugăciuni. ◊ (Fig.) Rămînea lefter, dar dădea acatiste că a scăpat cu-atît. PAS, Z. I 152. – Accentuat și: acátist.

ACATÍST, acatiste, s. n. Slujbă bisericească cuprinzând rugăciuni și cântări în cinstea fecioarei Maria și a unor sfinți. ◊ Expr. A da acatiste = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni. [Acc. și: acátist] – Slav (v. sl. akatistŭ <gr.).

ACATÍST ~e n. bis. Slujbă bisericească în cinstea fecioarei Maria sau a altor sfinți. ◊ A da ~e (sau un ~) a cere preotului să se roage pentru realizarea unor dorințe. /<sl. akatistu

acatist n. 1. imn în onoarea sfintei Fecioare, ce se cântă în picioare; 2. ceeace se dă preotului care face aceste rugăciuni: am să dau acatiste pe la toate bisericile; 3. acatistier: acatistul Bunei Vestiri. [Gr. mod. AKÀTISTOS, lit. neșezând, acatistul citindu-se în picioare].

acátist n., pl. e (ngr. și vgr. akáthistos, neașezat, care nu șade în picioare. V. catizmă). Bis. Imn bisericesc în timpu cîntăriĭ căruĭa se stă în picioare. Ceĭa ce se dă preutuluĭ care cîntă acest imn: am să daŭ acatiste pe la toate bisericile, dor mĭ-a ajuta Dumnezeŭ.

acatíst / acátist s. n., pl. acatíste / acátiste

acatíst s. n., pl. acatíste

acatist.

acátist (-te), s. n. – 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți. – 2. Listă de nume date preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. < Gr. ἀϰάϑιστος, din ϰαϑίζω „a sta jos”, cu α – privativ, deoarece este vorba de imnuri care se cîntă stînd în picioare. – Der. acatistier, s. n. (colecție de imnuri).

acatist (Biz.) (< gr. ἀϰάθιστος, ὔμνος < ἀ privativ + ϰαθίζω, „a se așeza”), imn de laudă adresat Fecioarei Maria, compus după unii de patriarhul Sergiu (m. 638) al Constantinopolului, după unii de către Roman Melodul, între 536-556, completat de Andrei Criteanul (m. 726) iar după alții adăugit și introdus în cult de către patriarhul Sergiu, pe vremea împăratului Eraclie, în urma biruinței acestuia asupra armatelor perso-avare. Format din 13 condace* și 12 icoase*, acest a. (numit al „Bunei Vestiri”), al cărui prim condac începe cu τῇ ὐπερμάχῳ στρτηγῷ („Apărătoarei Doamne”), este întrebuințat de atunci în toate bis. ort. Denumirea de a. a fost atribuită apoi și altor asemenea cântări consacrate lui Iisus și unor sfinți.

imnul acatist v. acatist.