2 intrări
56 de definiții

Explicative DEX

AGĂȚA, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.:acățávb. I] - Lat. *accaptiare (< captiare„a prinde”).

ACĂȚA vb. I v. agăța.

ACĂȚA vb. I v. agăța.

ACĂȚA vb. I v. agăța.

ACĂȚĂRA vb. I v. cățăra.

ACĂȚĂRA vb. I v. cățăra.

ACĂȚĂRA vb. I v. cățăra.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățăra vb. I] – Cf. acăța.

CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățăra vb. I] – Cf. acăța.

acăța vi vz agăța

acățăra vi vz cățăra

agăța [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agăț / E: ml *accaptiare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.

cățăra vr [At: CANTEMIR, ap. ZANNE, P. I, 505 / V: a~, acățera,[1] ~țera, ~ri[2] / Pzi: cațăr și (reg) achețer / E: ctm acăța + bg катержа ce[3]] 1 (D. oameni) A se urca pe un loc înalt (și abrupt), apucându-se cu mâinile (de ramuri, de colțurile stâncilor etc.) Cf aburca. 2 (Pex) A se urca. 3 (D. capră și alte animale) A se urca pe pante abrupte. 4 (D. plante) A crește în sus, prinzându-se de ramuri, de ziduri etc. (cu cârceii).

  1. Variantă neconsemnată ca intrare principală. — gall
  2. Variantă neconsemnată ca intrare principală. — gall
  3. Etimonul corect ortografiat este катеря се. — Ladislau Strifler

cățera v vz cățăra

cățeri v vz cățăra

CĂȚĂRA (cațăr) vb. refl. 1 A se sui acățîndu-se cu mîinile și cu picioarele; a se sui grăpiș: cățărîndu-se de steii de piatră ca pisicile (ISP.) 2 🌿 A se înălța (vorb. de plante acățîndu-se de un sprijin sau înfășurîndu-se pe tulpina altor plante: se cațără sfîrcurile verzi ale zorelelor (IRG.) [acăța].

CĂȚĂRI = CĂȚĂRA.

PE LEUL MORT ȘI ȘOARECII SE ACAȚĂRĂ = Cînd cel puternic a căzut, toți sar la el.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acăța (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.

CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se urca apucîndu-se cu mîinile și cu picioarele sau (fiind vorba despre păsări sau despre animale) cu ghearele; a se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. A doua zi ne cățăram pe gard. STANCU, D. 107. Le așeză [cratițele] cu grijă la rădăcina copacului în care se cățărase mîța. SADOVEANU, P. M. 240. Șoimul rănit... începu să se cațere-n gheare. Pe zgrunțurosul granit. TOMA, C. V. 341. Cu un singur picior nu s-ar mai putea cățăra pe scara de sîrmă. SAHIA, N. 35. ◊ (Poetic) Cîndva – ce fusese Azuga?... Cincizeci-șaizeci de colibe durate din piatră și din bîrne, cîteva înșirate lîngă drumul îngust, celelalte cățărate pe stînci. PAS, L. II 156. Păduri care se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344. Cărări pietruite se cațără pe brîiele măgurelor, pe sub bolți de ramuri. VLAHUȚĂ, O. AL. I 153. ◊ Intranz. (Neobișnuit) Mîini după mîini; genunchi după genunchi, șase perechi cățărau pe stînci. BOGZA, C. O. 24. ♦ (Despre unele plante) A crește în sus prinzîndu-se (cu cîrceii) de ramuri, de ziduri etc. Iedera se cațără pînă la streașina casei. – Variantă: (regional) acățăra (CREANGĂ, P. 147) vb. I.

ACĂȚA vb. I. v. agăța.

ACĂȚĂRA vb. I. v. cățăra.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina ceva de un cîrlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spînzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se sui, agățîndu-se pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. ♦ (Despre plante) A se prinde (cu cîrceii) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățăra vb. I] – Din acăța + bg. katerja se „mă cațăr”.

A AGĂȚA agăț tranz. 1) (obiecte) A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a suspenda; a spânzura; a atârna. ~ paltonul în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întâmplător într-un obiect ascuțit, rupând sau găurind; a anina; a prinde. 3) fig. fam. (persoane, de obicei, necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa; a acosta. /<lat. accaptiare

A SE AGĂȚA mă agăț intranz. 1) (despre ființe) A se apuca strâns; a se anina; a se prinde. 2) (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se rupe prinzându-se într-un obiect ascuțit. Mi s-au agățat ciorapii. /<lat. accaptiare

A SE CĂȚĂRA mă cațăr intranz. 1) (despre ființe) A se sui cu greu, prinzându-se. 2) (despre plante) A se ridica, agățându-se (de ziduri, de ramuri etc.); a se urca; a se sui. /v. a se agăța

acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)].

acățărà v. a se sui pe ceva agățându-se cu mâinile: acățârându-se din colț în colț ISP.

agățà v. V. acățà.

cățărà v. 1. a se urca acățându-se cu mâinile, a se sui grăpiș; 2. se zice de plante care se ridică acățându-se și înfășurându-se: pe plantele învecinate, ca iedera. [Dintr’un primitiv caț (cf. acățà)].

acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna’n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc.

acáțăr, V. cáțăr.

acăț, V. acaț.

agăț, V. acaț.

cáțăr (mă), a cățărá v. refl. (d. cață. V. acăț). Mă suĭ apucîndu-mă cu mînile saŭ cu picĭoarele (ca maĭmuțele, veverițele) saŭ răsucindu-mă orĭ prinzîndu-mă cu cîrceiĭ (ca unele plante: edera, vița, fasolea). – Și mă acáțăr (vest).

Ortografice DOOM

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 1 sg. să agăț, 3 să agațe, imper. 2 sg. afirm. agață

cățăra (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cațăr, 2 sg. te cațări, 3 se cațără; conj. prez. 1 sg. să mă cațăr, 3 să se cațăre; imper. 2 sg. afirm. cațără-te; ger. cățărându-mă

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 3 să agațe

!cățăra (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cațăr, 2 sg. te cațări, 3 se cațără; conj. prez. 3 să se cațăre

agăța vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 sg. și pl. agață; conj. prez. 3 sg. și pl. agațe

cățăra vb., ind. prez. 1 sg. cațăr, 2 sg. cațări, 3 sg. și pl. cațără; conj. prez. 3 sg. și pl. cațăre

agăța (ind. prez. 1 sg. agăț)

acăț, -căți 2, -cață 3, -cațe 3 conj.

cațăr, -țări 2, -țăre conj.

Etimologice

acăța (acăț, at), vb. – 1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obține, a dobîndi. – Var. agăța (și der. săi). Mr. acaț, cățari „a prinde”, istr. (a)coț „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Pușcariu, Lat. ti, 12; Pușcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v. prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. și istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului pt › t. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăța” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. cățăra. Candrea, Elementele, 403, și Pușcariu 7 presupun o contaminare cu cață „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăța pierde treptat teren față de agăța, în pofida strădaniei gramaticienilor și puriștilor. – Der. acățăcios, adj. (lipicios); acățătoare, s. f. (șiret, atîrnătoare); acățături, s. f. pl. (cîrcei la vița de vie). Cf. cață.

cățăra (cațăr, cățărat), vb. – 1. A se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt. – 2. A (se) cocoța. – Var. acățăra. Origine necunoscută. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41 și DAR consideră contaminare a lui acăța cu bg. katerjă se „a se cățăra”. Capidan, Dacor., VII, 129, sugerează alb. katsaroj; cf. și bg. kacvam „a se cocoța”, katerica „veveriță”, și ngr. ϰαντζαρώνω „a se cățăra”. Este posibil ca asemănarea să se datoreze unei intenții expresive comune. Var. prezintă o contaminare evidentă cu acăța. – Der. (a)cățător, adj. (care se cațără); cățărătoare, s. f. (ciocănitoare, Picus major).

Argou

a agăța remorca expr. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu un creion de alaun

agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opus

Sinonime

AGĂȚA vb. 1. a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) spânzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atârna, (reg.) a se tagârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. v. fixa.

AGĂȚA vb. v. acosta, crampona.

CĂȚĂRA vb. a se cocoța, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop. și fam.) a se zgăibăra, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.)

AGĂȚA vb. 1. a (se) atîrna, a (se) prinde, a (se) spînzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atîrna, a se prinde, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgîrța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. a se fixa, a se prinde. (Vița de vie se ~ de araci.)

agăța vb. v. ACOSTA. CRAMPONA.

CĂȚĂRA vb. a se cocoța, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popota, a se zgăibăra, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.)

Antonime

A agăța ≠ a desprinde, a deznina

Arhaisme și regionalisme

cățăra s.f. (reg.) veveriță, cațobâră, coțoligă.

acăța, acăț, vb. tranz., refl. – A (se) agăța; a suspenda, a atârna, a spânzura. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER; MDA); cuvânt autohton (Russu; fără corespondent în albaneză).

acăța, acăț, vb. tranz. – (înv.) A agăța; a suspenda, a atârna. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER); Cuvânt autohton (Russu 1981).

Intrare: agăța
verb (VT22)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • agăța
  • agățare
  • agățat
  • agățatu‑
  • agățând
  • agățându‑
singular plural
  • agață
  • agățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • agăț
(să)
  • agăț
  • agățam
  • agățai
  • agățasem
a II-a (tu)
  • agăți
(să)
  • agăți
  • agățai
  • agățași
  • agățaseși
a III-a (el, ea)
  • agață
(să)
  • agațe
  • agățe
  • agăța
  • agăță
  • agățase
plural I (noi)
  • agățăm
(să)
  • agățăm
  • agățam
  • agățarăm
  • agățaserăm
  • agățasem
a II-a (voi)
  • agățați
(să)
  • agățați
  • agățați
  • agățarăți
  • agățaserăți
  • agățaseți
a III-a (ei, ele)
  • agață
(să)
  • agațe
  • agățe
  • agățau
  • agățară
  • agățaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acăța
  • acățare
  • acățat
  • acățatu‑
  • acățând
  • acățându‑
singular plural
  • acață
  • acățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acăț
(să)
  • acăț
  • acățam
  • acățai
  • acățasem
a II-a (tu)
  • acăți
(să)
  • acăți
  • acățai
  • acățași
  • acățaseși
a III-a (el, ea)
  • acață
(să)
  • acațe
  • acățe
  • acăța
  • acăță
  • acățase
plural I (noi)
  • acățăm
(să)
  • acățăm
  • acățam
  • acățarăm
  • acățaserăm
  • acățasem
a II-a (voi)
  • acățați
(să)
  • acățați
  • acățați
  • acățarăți
  • acățaserăți
  • acățaseți
a III-a (ei, ele)
  • acață
(să)
  • acațe
  • acățe
  • acățau
  • acățară
  • acățaseră
Intrare: cățăra
verb (V19.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cățăra
  • cățărare
  • cățărat
  • cățăratu‑
  • cățărând
  • cățărându‑
singular plural
  • cațără
  • cățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cațăr
(să)
  • cațăr
  • cățăram
  • cățărai
  • cățărasem
a II-a (tu)
  • cațări
(să)
  • cațări
  • cățărai
  • cățărași
  • cățăraseși
a III-a (el, ea)
  • cațără
(să)
  • cațăre
  • cățăra
  • cățără
  • cățărase
plural I (noi)
  • cățărăm
(să)
  • cățărăm
  • cățăram
  • cățărarăm
  • cățăraserăm
  • cățărasem
a II-a (voi)
  • cățărați
(să)
  • cățărați
  • cățărați
  • cățărarăți
  • cățăraserăți
  • cățăraseți
a III-a (ei, ele)
  • cațără
(să)
  • cațăre
  • cățărau
  • cățărară
  • cățăraseră
verb (V19.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acățăra
  • acățărare
  • acățărat
  • acățăratu‑
  • acățărând
  • acățărându‑
singular plural
  • acațără
  • acățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acațăr
(să)
  • acațăr
  • acățăram
  • acățărai
  • acățărasem
a II-a (tu)
  • acațări
(să)
  • acațări
  • acățărai
  • acățărași
  • acățăraseși
a III-a (el, ea)
  • acațără
(să)
  • acațăre
  • acățăra
  • acățără
  • acățărase
plural I (noi)
  • acățărăm
(să)
  • acățărăm
  • acățăram
  • acățărarăm
  • acățăraserăm
  • acățărasem
a II-a (voi)
  • acățărați
(să)
  • acățărați
  • acățărați
  • acățărarăți
  • acățăraserăți
  • acățăraseți
a III-a (ei, ele)
  • acațără
(să)
  • acațăre
  • acățărau
  • acățărară
  • acățăraseră
cățeri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
acațăra
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cățera
  • cățerare
  • cățerat
  • cățeratu‑
  • cățerând
  • cățerându‑
singular plural
  • cățeră
  • cățerați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cățer
(să)
  • cățer
  • cățeram
  • cățerai
  • cățerasem
a II-a (tu)
  • cățeri
(să)
  • cățeri
  • cățerai
  • cățerași
  • cățeraseși
a III-a (el, ea)
  • cățeră
(să)
  • cățere
  • cățera
  • cățeră
  • cățerase
plural I (noi)
  • cățerăm
(să)
  • cățerăm
  • cățeram
  • cățerarăm
  • cățeraserăm
  • cățerasem
a II-a (voi)
  • cățerați
(să)
  • cățerați
  • cățerați
  • cățerarăți
  • cățeraserăți
  • cățeraseți
a III-a (ei, ele)
  • cățeră
(să)
  • cățere
  • cățerau
  • cățerară
  • cățeraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

agăța, agățverb

  • 1. tranzitiv A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. DLRLC
    • format_quote Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. DLRLC
    • 1.1. A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mi-am agățat ciorapul. DLRLC
    • 1.2. reflexiv (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. DEX '09 DEX '98
    • 1.3. familiar A acosta o persoană (de sex opus). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      sinonime: acosta
  • 2. reflexiv A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. DLRLC
    • format_quote Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. DLRLC
    • 2.1. figurat A se crampona. DEX '09 MDA2 DLRLC
      sinonime: crampona
      • format_quote Se agață de teorii vechi. DLRLC
etimologie:
  • limba latină *accaptiare (din captiare „a prinde”). DEX '09 MDA2 DEX '98

cățăra, cațărverb

  • 1. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A doua zi ne cățăram pe gard. STANCU, D. 107. DLRLC
    • format_quote Le așeză [cratițele] cu grijă la rădăcina copacului în care se cățărase mîța. SADOVEANU, P. M. 240. DLRLC
    • format_quote Șoimul rănit... începu să se cațere-n gheare. Pe zgrunțurosul granit. TOMA, C. V. 341. DLRLC
    • format_quote Cu un singur picior nu s-ar mai putea cățăra pe scara de sîrmă. SAHIA, N. 35. DLRLC
    • format_quote poetic Cîndva – ce fusese Azuga?... Cincizeci-șaizeci de colibe durate din piatră și din bîrne, cîteva înșirate lîngă drumul îngust, celelalte cățărate pe stînci. PAS, L. II 156. DLRLC
    • format_quote poetic Păduri care se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344. DLRLC
    • format_quote poetic Cărări pietruite se cațără pe brîiele măgurelor, pe sub bolți de ramuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 153. DLRLC
    • format_quote intranzitiv neobișnuit Mîini după mîini; genunchi după genunchi, șase perechi cățărau pe stînci. BOGZA, C. O. 24. DLRLC
    • 1.1. (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Iedera se cațără până la streașina casei. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.