2 intrări

43 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

acățáre sfv z agățare

ACĂȚÁRE s. f. v. agățare.

ACĂȚÁRE s. f. v. agățare.

ACĂȚÁRE s. f. v. agățare.

ACĂȚÁRE s. f. v. agățare.

agățá [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agắț / E: ml *accapitare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.

agățáre sf [At: DA ms / V: (înv) acă- / Pl: ~țări / E: agăța] 1 Suspendare a ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: agățat1 (1), atârnare, spănzurare. 2 Prindere, fară voie, a unei țesături într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe Si: agățat1 (2). 3 (Fam) Acostare a unei persoane (de sex opus) Si: agățat1 (3). 4 Prindere de ceva sau de cineva Si: agățat1 (4). 5 (Fig) Cramponare.

ACĂȚÁ vb. I v. agăța.

AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acățá (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (s e) a g ă ț a. – Variantă: acățáre s. f.

ACĂȚÁ vb. I. v. agăța.

AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda, a anina ceva de un cârlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.].

Intrare: agăța
verb (VT22)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) agăța agățare agățat agățând singular plural
agață agățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) agăț (să) agăț agățam agățai agățasem
a II-a (tu) agăți (să) agăți agățai agățași agățaseși
a III-a (el, ea) agață (să) agațe, agățe* agăța agăță agățase
plural I (noi) agățăm (să) agățăm agățam agățarăm agățaserăm, agățasem*
a II-a (voi) agățați (să) agățați agățați agățarăți agățaserăți, agățaseți*
a III-a (ei, ele) agață (să) agațe, agățe* agățau agăța agățaseră
verb (VT22) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) acăța acățare acățat acățând singular plural
acață acățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) acăț (să) acăț acățam acățai acățasem
a II-a (tu) acăți (să) acăți acățai acățași acățaseși
a III-a (el, ea) acață (să) acațe, acățe* acăța acăță acățase
plural I (noi) acățăm (să) acățăm acățam acățarăm acățaserăm, acățasem*
a II-a (voi) acățați (să) acățați acățați acățarăți acățaserăți, acățaseți*
a III-a (ei, ele) acață (să) acațe, acățe* acățau acăța acățaseră
Intrare: agățare
agățare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular agățare agățarea
plural agățări agățările
genitiv-dativ singular agățări agățării
plural agățări agățărilor
vocativ singular
plural
acățare
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acățare acățarea
plural acățări acățările
genitiv-dativ singular acățări acățării
plural acățări acățărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)