18 definiții pentru aburca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABURCA, aburc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.

aburca vtr [At: CREANGĂ, A. 49 / Pzi: aburc / E: ns cf urca] (Mol) 1-2 (Reg) A (se) urca.

ABURCA (aburc) I. vb. tr. Mold. Bucov. Trans. A ridica (de la pămînt) cu multă osteneală: Oșlobanul ia atunci lemnele, apoi săltîndu-le și aburcîndu-le cam anevoie, le umflă ’n spate (CRG.). II. vb. refl. A se sui, a se urca (cățărîndu-se); a se ridica în sbor: se prinse cu toporul de-un colț de piatră și se aburcă încet deasupra (SAD.); încălecă pe cal, și se aburcă cu dînsul în înaltul cerului (SB.) [lat. *arborĭcare< arbor].

ABURCA, aburc, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.

ABURCA, aburc, vb. I. 1. Refl. A se urca, a se sui; a se cățăra. Jder bătrînul se aburcă în șa cu destulă ușurință pentru cei cincizeci și cinci de ani ai lui. SADOVEANU, F. J. 66. Încalecă pe cal și se aburcă cu dînsul în înaltul cerului. SBIERA, P. 55. Începe a se aburca pe cireș în sus. CREANGĂ, A. 49. ◊ Fig. S-a topit amurgul plin ca o făclie, Tighelind cu aur norii de nămol, Și acu se-aburcă seara peste deal Domol. DEȘLIU, N. 51. ♦ Tranz. A ajuta pe cineva să se urce; a urca. Îl aburcă [pe Ruset] de subsuori pe trepte. SADOVEANU, Z. C. 345. 2. Tranz. A ridica, a lua în spinare. Bator era un animal bun și blînd, așa că taica Visalon aburca adeseori pe nepotul său Traian de-a călarea și-l proptea zîmbind. VORNIC, O. 156. Oșlobanu ia atunci lemnele din carul omului... apoi, săltîndu-le și aburcîndu-le cam anevoie, le umflă în spate. CREANGĂ, A. 83.

ABURCA, aburc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărîndu-se; a (se) ridica.

A ABURCA aburc tranz. 1) A face să se aburce. 2) (greutăți mari) A ridica, depunând eforturi mari. ~ sacul plin în spate. /Orig. nec.

A SE ABURCA mă aburc intranz. A se urca cu greu; a se cățăra. ~ în copac. /Orig. nec.

aburcà v. Mold. 1. a ridica o greutate în spinare: apoi săltând lemnele și aburcându-le cam anevoie CR.; 2. refl, a se urca opintindu-se: începe a se aburca pe cireș în sus CR. [Cf. burica].

obârca[1] v vz aburca

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

obârcăi[1] v vz aburca

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

abúrc, a v. tr. (rudă cu urc). Nord. Urc (ridic) ceva greŭ: aburcă-mă ca să mă suĭ în copac. V. refl. Se aburcă deasupra stînciĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aburca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. aburc, 2 sg. aburci, 3 aburcă; conj. prez. 1 sg. să aburc, 3 să aburce

aburca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 aburcă

aburca vb., ind. prez. 1 sg. aburc, 3 sg. și pl. aburcă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ABURCA vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

aburca vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aburca (-c, at), vb.1. A urca, a sui. – 2. A urca, a ridica. Dintr-un der. vulg. al lat. ŏrior, cf. urca. S-ar putea pleca de la *aboricare; însă dificultatea conservării lui b intervocalic este mare, aproape de nerezolvat. Se poate datora unei reduplicări, rezultat al unui b protetic *bŏrĭcāre de la *ŏrĭcāre, (precum *burere, bustum de la urere), sau al unei compuneri cu ad. Cealaltă ipoteză, emisă de Pușcariu, ZRPh., XXXI, 616 și acceptată de DAR și REW 606, pleacă de la lat. *arboricare < arbor. Explicația nu convinge, nu numai datorită ciudățeniei imaginii, ci și pentru că nu se ține seama de evidenta identitate a lui aburca cu urca și, prin urmare, de necesitatea de a le găsi o origine comună.

Intrare: aburca
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aburca
  • aburcare
  • aburcat
  • aburcatu‑
  • aburcând
  • aburcându‑
singular plural
  • aburcă
  • aburcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aburc
(să)
  • aburc
  • aburcam
  • aburcai
  • aburcasem
a II-a (tu)
  • aburci
(să)
  • aburci
  • aburcai
  • aburcași
  • aburcaseși
a III-a (el, ea)
  • aburcă
(să)
  • aburce
  • aburca
  • aburcă
  • aburcase
plural I (noi)
  • aburcăm
(să)
  • aburcăm
  • aburcam
  • aburcarăm
  • aburcaserăm
  • aburcasem
a II-a (voi)
  • aburcați
(să)
  • aburcați
  • aburcați
  • aburcarăți
  • aburcaserăți
  • aburcaseți
a III-a (ei, ele)
  • aburcă
(să)
  • aburce
  • aburcau
  • aburca
  • aburcaseră
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obârca
  • obârcare
  • obârcat
  • obârcatu‑
  • obârcând
  • obârcându‑
singular plural
  • obârcă
  • obârcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obârc
(să)
  • obârc
  • obârcam
  • obârcai
  • obârcasem
a II-a (tu)
  • obârci
(să)
  • obârci
  • obârcai
  • obârcași
  • obârcaseși
a III-a (el, ea)
  • obârcă
(să)
  • obârce
  • obârca
  • obârcă
  • obârcase
plural I (noi)
  • obârcăm
(să)
  • obârcăm
  • obârcam
  • obârcarăm
  • obârcaserăm
  • obârcasem
a II-a (voi)
  • obârcați
(să)
  • obârcați
  • obârcați
  • obârcarăți
  • obârcaserăți
  • obârcaseți
a III-a (ei, ele)
  • obârcă
(să)
  • obârce
  • obârcau
  • obârca
  • obârcaseră
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obârcăi
  • obârcăire
  • obârcăit
  • obârcăitu‑
  • obârcăind
  • obârcăindu‑
singular plural
  • obârcăie
  • obârcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obârcăi
(să)
  • obârcăi
  • obârcăiam
  • obârcăii
  • obârcăisem
a II-a (tu)
  • obârcăi
(să)
  • obârcăi
  • obârcăiai
  • obârcăiși
  • obârcăiseși
a III-a (el, ea)
  • obârcăie
(să)
  • obârcăie
  • obârcăia
  • obârcăi
  • obârcăise
plural I (noi)
  • obârcăim
(să)
  • obârcăim
  • obârcăiam
  • obârcăirăm
  • obârcăiserăm
  • obârcăisem
a II-a (voi)
  • obârcăiți
(să)
  • obârcăiți
  • obârcăiați
  • obârcăirăți
  • obârcăiserăți
  • obârcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • obârcăie
(să)
  • obârcăie
  • obârcăiau
  • obârcăi
  • obârcăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aburca, aburcverb

  • 1. popular A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Jder bătrînul se aburcă în șa cu destulă ușurință pentru cei cincizeci și cinci de ani ai lui. SADOVEANU, F. J. 66. DLRLC
    • format_quote Încalecă pe cal și se aburcă cu dînsul în înaltul cerului. SBIERA, P. 55. DLRLC
    • format_quote Începe a se aburca pe cireș în sus. CREANGĂ, A. 49. DLRLC
    • format_quote figurat S-a topit amurgul plin ca o făclie, Tighelind cu aur norii de nămol, Și acu se-aburcă seara peste deal Domol. DEȘLIU, N. 51. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A ajuta pe cineva să se urce. DLRLC
      sinonime: urca
      • format_quote Îl aburcă [pe Ruset] de subsuori pe trepte. SADOVEANU, Z. C. 345. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A lua în spinare. DLRLC
      sinonime: ridica
      • format_quote Bator era un animal bun și blînd, așa că taica Visalon aburca adeseori pe nepotul său Traian de-a călarea și-l proptea zîmbind. VORNIC, O. 156. DLRLC
      • format_quote Oșlobanu ia atunci lemnele din carul omului... apoi, săltîndu-le și aburcîndu-le cam anevoie, le umflă în spate. CREANGĂ, A. 83. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.