2 intrări

Articole pe această temă:

absolvi

  • 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ.
    surse: DN DLRLC DEX '09 DEX '98 un exemplu
    exemple
    • A absolvit clasa a șasea elementară.
      surse: DLRLC
  • 2. A scuti pe cineva de pedeapsă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: ierta

etimologie:

11 definiții

absolvá vi [At: DA / Pzi: -esc / E: absolvi css] 1-4 (îvr) vt A absolvi (1-4).

absolváre sf [At: DA / Pl: ~vări / E: absolva] 1-3 (îvr) Absolvire (1-3).

absolvát2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -ați, -te / E: absolva] 1-3 (îvr) Absolvit2 (1-3).

absolvát1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: absolva] 1-3 (îvr) Absolvit1.

absolví vt [At: DA / Pzi: (1) -vesc, (2) absolv / E: lat absolvere] 1 A termina (un an școlar), un ciclu (sau o formă de învățământ). 2 A ierta de păcate. 3 A scuti pe cineva de o pedeapsă.

ABSOLVÍ vb. 1. a isprăvi, a sfârși, a termina. (A ~ liceul.) 2. a cruța, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă.)

absolví, (1) absolvesc, (2) absólv vb. IV. Tr. 1. A termina un an școlar, un ciclu etc. de învățămînt. 2. A scuti de pedeapsă.

absolví (-v, -ít), vb. 1. A ierta, a scuti de pedeapsă. – 2. A termina studiile. < Lat. absolvere (sec. XVIII). Sensul 2 este împrumutat din terminologia referitoare la învățămînt din Austria și Germania; există cu acest sens tendința de a conjuga eu absolvesc (cf. Iordan, BF, II, 53). – Der. absolvent, adj. (care a terminat o formă de învățămînt); absolvență, s. f. (terminarea unei forme de învățămînt).

absolvi v. a termina studiile: a absolvi liceul.

*absólv, a v. tr. (lat. absólvere, – solútum, fr. ab-soudre. V. di-solv). Ĭert: absolv păcatele. Termin studiile: absolv o școală. – Se zice și a absolvi, dar numai absolvă, să absolve, adică după conj. I.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABSOLVÍ vb. 1. a isprăvi, a sfîrși, a termina. (A ~ liceul.) 2. a cruța, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă, de o obligație.)

Intrare: absolva
absolva
verb (VT1) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) absolva absolvare absolvat absolvând singular plural
absolvă absolvați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) absolv (să) absolv absolvam absolvai absolvasem
a II-a (tu) absolvi (să) absolvi absolvai absolvași absolvaseși
a III-a (el, ea) absolvă (să) absolve absolva absolvă absolvase
plural I (noi) absolvăm (să) absolvăm absolvam absolvarăm absolvaserăm, absolvasem*
a II-a (voi) absolvați (să) absolvați absolvați absolvarăți absolvaserăți, absolvaseți*
a III-a (ei, ele) absolvă (să) absolve absolvau absolva absolvaseră
absolvare substantiv feminin
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absolvare absolvarea
plural absolvări absolvările
genitiv-dativ singular absolvări absolvării
plural absolvări absolvărilor
vocativ singular
plural
absolvat adjectiv
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absolvat absolvatul absolva absolvata
plural absolvați absolvații absolvate absolvatele
genitiv-dativ singular absolvat absolvatului absolvate absolvatei
plural absolvați absolvaților absolvate absolvatelor
vocativ singular
plural
Intrare: absolvi
verb (VT329) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) absolvi absolvire absolvit absolvind singular plural
absolvă absolviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) absolv (să) absolv absolveam absolvii absolvisem
a II-a (tu) absolvi (să) absolvi absolveai absolviși absolviseși
a III-a (el, ea) absolvă (să) absolve absolvea absolvi absolvise
plural I (noi) absolvim (să) absolvim absolveam absolvirăm absolviserăm, absolvisem*
a II-a (voi) absolviți (să) absolviți absolveați absolvirăți absolviserăți, absolviseți*
a III-a (ei, ele) absolvă (să) absolve absolveau absolvi absolviseră
verb (VT401)
Conjugare nerecomandată.
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) absolvi absolvire absolvit absolvind singular plural
absolvește absolviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) absolvesc (să) absolvesc absolveam absolvii absolvisem
a II-a (tu) absolvești (să) absolvești absolveai absolviși absolviseși
a III-a (el, ea) absolvește (să) absolvească absolvea absolvi absolvise
plural I (noi) absolvim (să) absolvim absolveam absolvirăm absolviserăm, absolvisem*
a II-a (voi) absolviți (să) absolviți absolveați absolvirăți absolviserăți, absolviseți*
a III-a (ei, ele) absolvesc (să) absolvească absolveau absolvi absolviseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

11 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere.

ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere.

ABSOLVÍ, (1) absolvesc și (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învâțămînt. A absolvit clasa a șasea elementară. 2. A scuti (un acuzat) de pedeapsă, pe motiv că faptul sâvîrșit nu este prevăzut de lege sau că săvîrșirea lui a fost justificată.

ABSOLVÍ, (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învățământ. 2. A scuti pe un acuzat de pedeapsă. – Germ. absolvieren (lat. lit. absolvere).

!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve

absolví (a termina un an școlar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absolvésc, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absolveáscă

absolví (a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absólve

ABSOLVÍ vb. IV. tr. 1. A termina o formă de învățământ. 2. (Jur.) A elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 3. A ierta; a scuti. [P.i. -vesc (1) și absolv (2). / < lat. absolvere, cf. germ. absolvieren, fr. absoudre].

absolví vb. tr. 1. a termina un ciclu, o formă de învățământ. 2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă. (< germ. absolvieren, lat. absolvere)

A ABSOLVÍ1 ~ésc tranz. (instituții de învățământ) A termina cu bine. /<germ. absolvieren, lat. absolvere

A ABSOLVÍ2 absólv tranz. 1) jur. (acuzați) A scuti de o pedeapsă; a ierta. 2) rel. A elibera de păcate; a ierta. /<germ. absolvieren, lat. absolvere