2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abjudecare sf [At: DEX2 / Pl: ~cări / E: abjudeca] Anularea, suspendarea (unui titlu, a unui drept etc.) printr-o hotărâre judecătorească.

ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca.

ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca.

abjudecáre s.f. (jur.) Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei; anulare, suspendare printr-o hotărâre judecătorească a unor titluri de proprietate, a unor drepturi etc. • pl. -ări. /v. abjudeca.

ABJUDECÁRE s.f. Acțiunea de a abjudeca. ♦ Suspendare, anulare (a unui drept, a unui titlu etc.) printr-o sentință judecătorească. [< abjudeca].

abjudeca vt [At: DEX2 / Pzi: abjudec / E: lat abjudicare] A anula, a suspenda (un titlu, un drept etc.) printr-o hotărâre judecătorească.

ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare.

ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda (un titlu, un drept etc.) printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare.

abjudecá vb. I. tr. (jur.; compl. indică titluri de proprietate, drepturi etc.) A anula, a suspenda printr-o hotărâre judecătorească. • prez. ind. abjúdec. / < lat. abiudicare, după judeca.

ABJUDECÁ vb. I. tr. A suspenda, a anula (un drept, un titlu etc.) printr-o sentință judecătorească. [< lat. abiudicare].

abjudecá vb. tr. (jur.) a suspenda printr-o sentință judecătorească. (< lat. abiudicare)

A ABJUDECÁ abjúdec tranz. (titluri, drepturi) A anula printr-o decizie judiciară. /<lat. abjudicare


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

abjudecáre (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecắrii; pl. abjudecắri

abjudecáre s. f. → judecare

abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă

abjudecá vb., ind. prez. 1 sg. abjúdec, 3 sg. și pl. abjúdecă

Intrare: abjudecare
abjudecare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abjudecare
  • abjudecarea
plural
  • abjudecări
  • abjudecările
genitiv-dativ singular
  • abjudecări
  • abjudecării
plural
  • abjudecări
  • abjudecărilor
vocativ singular
plural
Intrare: abjudeca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abjudeca
  • abjudecare
  • abjudecat
  • abjudecatu‑
  • abjudecând
  • abjudecându‑
singular plural
  • abjudecă
  • abjudecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • abjudec
(să)
  • abjudec
  • abjudecam
  • abjudecai
  • abjudecasem
a II-a (tu)
  • abjudeci
(să)
  • abjudeci
  • abjudecai
  • abjudecași
  • abjudecaseși
a III-a (el, ea)
  • abjudecă
(să)
  • abjudece
  • abjudeca
  • abjudecă
  • abjudecase
plural I (noi)
  • abjudecăm
(să)
  • abjudecăm
  • abjudecam
  • abjudecarăm
  • abjudecaserăm
  • abjudecasem
a II-a (voi)
  • abjudecați
(să)
  • abjudecați
  • abjudecați
  • abjudecarăți
  • abjudecaserăți
  • abjudecaseți
a III-a (ei, ele)
  • abjudecă
(să)
  • abjudece
  • abjudecau
  • abjudeca
  • abjudecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

abjudecare

  • 1. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Suspendare, anulare (a unui drept, a unui titlu etc.) printr-o sentință judecătorească.
      surse: DN

etimologie:

  • vezi abjudeca
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

abjudeca

  • 1. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: