2 intrări

16 definiții

abjudecare, sf [At: DEX2 / Pl: -cări / E: abjudeca] Anularea, suspendarea (unui titlu, a unui drept etc.) printr-o hotărâre judecătorească.

ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca.

ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca.

abjudecáre s.f. (jur.) Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei; anulare, suspendare printr-o hotărâre judecătorească a unor titluri de proprietate, a unor drepturi etc. • pl. -ări. /v. abjudeca.

abjudecáre (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecắrii; pl. abjudecắri

abjudecáre s. f. → judecare

ABJUDECÁRE s.f. Acțiunea de a abjudeca. ♦ Suspendare, anulare (a unui drept, a unui titlu etc.) printr-o sentință judecătorească. [< abjudeca].

abjudeca vt [At: DEX2 / Pzi: abjudec / E: lat abjudicare] A anula, a suspenda (un titlu, un drept etc.) printr-o hotărâre judecătorească.

ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare.

ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda (un titlu, un drept etc.) printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare.

abjudecá vb. I. tr. (jur.; compl. indică titluri de proprietate, drepturi etc.) A anula, a suspenda printr-o hotărâre judecătorească. • prez. ind. abjúdec. / < lat. abiudicare, după judeca.

abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă

abjudecá vb., ind. prez. 1 sg. abjúdec, 3 sg. și pl. abjúdecă

ABJUDECÁ vb. I. tr. A suspenda, a anula (un drept, un titlu etc.) printr-o sentință judecătorească. [< lat. abiudicare].

abjudecá vb. tr. (jur.) a suspenda printr-o sentință judecătorească. (< lat. abiudicare)

A ABJUDECÁ abjúdec tranz. (titluri, drepturi) A anula printr-o decizie judiciară. /<lat. abjudicare

Intrare: abjudecare
abjudecare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abjudecare abjudecarea
plural abjudecări abjudecările
genitiv-dativ singular abjudecări abjudecării
plural abjudecări abjudecărilor
vocativ singular
plural
Intrare: abjudeca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) abjudeca abjudecare abjudecat abjudecând singular plural
abjudecă abjudecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) abjudec (să) abjudec abjudecam abjudecai abjudecasem
a II-a (tu) abjudeci (să) abjudeci abjudecai abjudecași abjudecaseși
a III-a (el, ea) abjudecă (să) abjudece abjudeca abjudecă abjudecase
plural I (noi) abjudecăm (să) abjudecăm abjudecam abjudecarăm abjudecaserăm, abjudecasem*
a II-a (voi) abjudecați (să) abjudecați abjudecați abjudecarăți abjudecaserăți, abjudecaseți*
a III-a (ei, ele) abjudecă (să) abjudece abjudecau abjudeca abjudecaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)