2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține.

ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține.

ABȚINÉRE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține; reținere. Abținere de la vot.

ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține; reținere.

abțínere s. f., g.-d. art. abțínerii; pl. abțíneri

abțínere s. f. → ținere

abținére sf [At: DA / Pl: ~ri / A și: -nere / E: abține] 1 Reținere. 2 Înfrânare.

ABȚÍNERE s. înfrânare, reținere, stăpânire.

ABȚÍNERE s.f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. [< abține].

ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține).

ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține).

ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A-și impune o restricție, a se stăpîni, a se reține (de la o acțiune). Se abține de la fumat. ♦ A se ține la o parte față de o activitate; (în special) a nu-și exprima părerea sau votul, a nu se pronunța, a nu lua atitudine față de o propunere sau de un candidat, a nu participa la o alegere. – Prez. ind. și: (nerecomandabil) abțíu. – Variantă: abțineá vb. II.

ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține deoparte de o activitate. – Fr. (s')abstenir (după ține).

abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút

abțíne vr [At: I. NEGRUZZI, S. IV, 274 / Pzi: abțin / E: fr (s’) abtenir (după ține)] 1. A nu participa. 2 (Dom) A-și controla acțiunile, manifestările, sentimentele etc.

ABȚÍNE vb. a se domina, a se înfrâna, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpâni.

ABȚÍNE vb. III. refl. A se stăpâni, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. ♦ A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat. abstinere, fr. s'abstenir, după ține].

abțíne vb. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunța, a nu-și exprima punctul de vedere. (< fr. s'abstenir, lat. abstinere)

Intrare: abținere
abținere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abținere abținerea
plural abțineri abținerile
genitiv-dativ singular abțineri abținerii
plural abțineri abținerilor
vocativ singular
plural
Intrare: abține
verb (V612)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) abține abținere abținut abținând, abțiind singular plural
abține abțineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) abțin, abțiu (să) abțin, abțiu abțineam abținui abținusem
a II-a (tu) abții (să) abții abțineai abținuși abținuseși
a III-a (el, ea) abține (să) abțină, abție abținea abținu abținuse
plural I (noi) abținem (să) abținem abțineam abținurăm abținuserăm, abținusem*
a II-a (voi) abțineți (să) abțineți abțineați abținurăți abținuserăți, abținuseți*
a III-a (ei, ele) abțin (să) abțină, abție abțineau abținu abținuseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)