PAPĂ² ~i m. Șef suprem al bisericii catolice și al Vaticanului. [G.-D. papei] /<lat., sl. pappa

păpa (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 3 papă; conj. prez. 1 sg. să pap, 3 să pape; imper. 2 sg. afirm. papă

papă (bis.) s. m., g.-d. art. papei; pl. papi

păpa vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX / Pzi: pap / E: ml pappare] 1 (Fam; în vorbirea copiilor sau irn) A mânca. 2 (Îe) A ~ bătaie A mânca bătaie. 3 (Pex) A suferi alte pedepse. 4-5 (Îc) Papă-lapte (Persoană) care este lipsită de energie și de inițiativă. 6 (Îc) Papă-tot Mâncău. 7 (Pex) A consuma. 8 (Pex) A termina. 9 (Fig; c. i. bunuri materiale) A-și însuși pe nedrept. 10 (Fig; c. i. bani) A cheltui. 11 (Fig; c. i. bani) A irosi. 12 (Fig; c. i. bunuri materiale) A distruge. 13 (Pex; c. i. oameni) A scoate din luptă.

HABEMUS PAPAM (lat.) = Avem un papă. Formulă de salutare a noului papă ales. Se spune despre cineva în care se pune o speranță în îndreptarea unor greutăți. În sfîrșit, criza politică s’a sfîrșit: habemus papam.

păpa (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 papă; conj. prez. 3 să pape

!papă-tot s. m. și f., g.-d. lui papă-tot; pl. papă-tot

!papă-lapte s. m. și f., g.-d. lui papă-lapte; pl. papă-lapte

papă² (prelat) s. m., g.-d. art. papei; pl. papi

PAPĂ², papi, s. m. Capul Bisericii catolice (și al statului Vatican). – Din lat., sl. papa.

!papă-lapte (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui papă-lapte; pl. papă-lapte

papă-lapte s. m.

papă² (șeful Bisericii Catolice) s. m., g.-d. art. papei; pl. papi

PAPĂ², papi, s. m. Șeful bisericii catolice. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care În turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. ◊ Expr. A fi mai catolic decît papa v. catolic.

PAPĂ-LAPTE s. m. invar. Persoană lipsită de energie, de combativitate, de vigoare. Papă-lapte cela care, de cîte ori vorbește cu mine, tremură ca varga? La TDRG. Las că te-oi pricopsi eu, papă-lapte. NEGRUZZI, S. III 25.

PĂPA, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor și, prin imitație, familiar sau ironic, în cel al adulților) A mînca. O cloșcă cu pui mai rămăsese și mi-a păpat-o și p-aia. DELAVRANCEA, S. 230. Un dușman de lup... de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, O. A. 139. Nu mi-i foame... – Nu?... Ai păpat zacuscă astăzi? ALECSANDRI, T. I 205. 2. Fig. A risipi, a irosi, a prăpădi ceva prin cheltuieli nebunești; a toca. (Cu pronunțare regională) Moșia preuților a papat-o ca și pe moșia Humulești. CREANGĂ, A. 80. ◊ Expr. Pupă-l în bot și-i papă tot = dă-te bine pe lîngă cel puternic și despoaie-l cît poți. Tot vorba bietei neveste, zice: «Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot», că sătulul nu crede la ăl flămînd! CARAGIALE, O. I 107.

PAPĂ s.m. Șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). [< lat. papa, cf. it. papa < gr. papas – părinte].

papă-lápte m. și f. (d. a păpa și lapte). Persoană bleagă, proastă, fără energie: un papă-lapte, a luĭ papă-lapte, femeĭa asta e o papă-lapte.

PAPĂ s. m. șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). (< lat. papa)

1) pápă m., pl. ĭ (vsl. papa, gr. páppas, lat. papa, tată, epitet respectuos adresat episcopilor. Papa, un papă, al papiĭ saŭ al luĭ papa, unuĭ papă. V. păpădie). Șefu bisericiĭ catolice, cu sediu în Roma. (Se găsește în manuscrise deja în sec. 17). – La Dos. și pápij m. (pol. papiež). V. popă.

2) pap, a păpá v. tr. (lat. it. pappare, d. vfr. paper, a mînca lacom; sp. pg. papar). Fam. Mănînc tot. Fig. Mănînc, risipesc: a-țĭ păpa averea. V. pup 2.

păpà v. 1. (în limba pruncilor) a mânca: a păpa ceva; 2. a înghiți: un lup pândea vremea să pape iezii CR.; 3. fig. și fam. a risipi: mi-a păpat toți banii; 4. fam. a suferi: a păpat duba ISP. (cf. mâncà 6). [Lat. PAPPARE].

papă-lapte m. fam. om copilăros.

A PĂPA pap tranz. fam. 1) (alimente) A introduce în gură, mestecând și înghițind; a mânca. ◊ Papă-lapte calificativ depreciativ, atribuit unei persoane molâie, lipsite de vlagă și de inițiativă. 2) fig. (bani, avere etc.) A cheltui în mod nechibzuit; a toca; a irosi. /<lat. pappare

papă² sm [At: CORESI, EV. 183 / Pl: ~pi / E: slv папа, lat papa] 1-2 Șef (al bisericii romano-catolice și) al statului Vatican Si: (îvr) papij (1-2).

papă-tot s. m.

mai catolic decât papa expr. exagerat (în ceea ce crede, spune sau face).

Mai catolic decît papa – Expresia este o parafrazare după vorbele lui Chateaubriand din La monarchie selon la Charte, unde spune: „il ne faut pas être plus royaliste que le roi” (Nu trebuie să fii mai regalist decît regele). Tradusă în limba germană, expresia s-a transformat în „Päpstlicher sein als der Papst” (a fi mai catolic decît papa). Se aplică deci acelora care, din exces de zel, vor să se arate mai aprigi, mai exigenți, mai devotați decît chiar cei dintîi interesați în aceeași cauză. Farfuridi, personajul lui Caragiale, din O scrisoare pierdută, spune în actul I, scena 6: „…cînd e vorba de prințipuri « sînt mai catolic decît Papa »”. MIT.

Habemus papam! (lat. „Avem papă!”) – Cu aceste cuvinte conclavul pontifical de la Roma anunță alegerea unui papă. Ele au fost preluate și de laici, spre a semnala, cu o nuanță ironică sau glumeață, că în sfîrșit, după lungi dezbateri, frămîntări, conciliabule etc. (ca la Vatican), s-a numit un nou șef de guvern, s-a ales un nou președinte la cutare societate sau asociație etc. În asemenea ocazii, prin similitudine cu alegerea înaltului pontif, se poate spune: „Așadar, habemus papam!” IST.

păpa vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CHELTUI. IROSI. ÎMPRĂȘTIA. MÎNCA. PRĂPĂDI. RISIPI. ZVÎRLI.

PAPĂ s. (BIS.) pontiful roman, pontiful Romei, sfîntul părinte, suveranul pontif.

PĂPA vb. v. arunca, azvârli, cheltui, irosi, împrăștia, mânca, prăpădi, risipi, zvârli.

PAPĂ s. (BIS.) pontiful roman, pontiful Romei, sfântul părinte, suveranul pontif.

păpa vb., ind. prez. 1 sg. pap, 3 sg. și pl. papă

papă-lapte adj. invar., s. m. invar. bleg, molâu, lipsit de personalitate.

păpa, pap v. t. (în limbajul copiilor mici) a mânca

a fi mai catolic decât papa expr. a fi exagerat în privința a ceea ce crede, spune sau face.

PAPĂ², papi, s. m. Capul Bisericii romano-catolice, al statului Vatican; vicar al lui Isus Hristos și urmaș al Sfântului Petru, ales pe viață. – Din lat., sl. papa.

papă-lapte

papă-lapte invar.

papă s. m. – Șeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaș, s. m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s. f., format după fr. papauté; papistăși, vb. refl. (a trece la catolicism); papiștășie, s. f. (catolicism); papistășesc, adj. (catolic).

PÁPĂ (< lat.) s. m. Capul bisericii romano-catolice, vicar al lui Iisus Hristos și urmaș al Sfântului Petru. Din 1359 ales pe viață, întotdeauna din rândul cardinalilor, de un Conciliu al cardinalilor și al statului Vatican. Din 10 octombrie 1978, papă la Vatican este Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła), primul papă neitalian începând din 1523. La invitația patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită în România (7-9 mai 1999), prima de acest fel într-o țară cu majoritate ortodoxă.