tul², ~ă smf, a [At: DR. IV, 1088 / Pl: ~i, ~e / E: ns cf trul] (Mar) 1-2 Tont (1-2).

tulă sf [At: ARHIVA, XXII, 287 / V: (îrg) tuvlă / Pl: ~le / E: bg тухла, tc tuğla] (Reg) 1 Cărămidă groasă, nearsă, făcută din pământ amestecat cu paie Si: chirpici. 2 Tăbliță de tinichea care se pune de-a curmezișul hornului.

túlă, V. tuvlă.

túvlă și (maĭ des) túlă f., pl. e (turc. tughia, tuvla, țiglă, d. ngr. túvlon, pl. -vla, cărămidă, d. lat. tubulus, dim. d. tubus, tub. De aci și mrom. tuvlă, tulă, țiglă, alb. tulă, bg. tuhla, cărămidă. Cp. cu ĭama și tura din ĭaghma și tughra). Munt. Rar. Cărămidă lată de pardosit cuptoarele ș. a.

túlă (-le), s. f. – Cărămidă, chirpici, pentru a căptuși cuptoarele. – Var. tuvlà. Mr. tuvlă. Ngr. τούβλο (Scriban), cf. tc. tuvla. Cf. REW 8968.

TÚLE (formă de imperativ) v. tuli. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] [DEX ’96]

túlă, túle, s.f. (reg.) cărămidă groasă, nearsă; chirpici.

Tul/e, -ea, -ești v. Antonie I 2 b.