tolan sm vz talan¹

TALAN, (1) s. n., (2) talani, s. m. (Pop.) 1. S. n. (Med.) Dalac. 2. S. m. Termen depreciativ pentru un cal bătrân și slab; gloabă. – Din tc. talan.

talan¹ [At: DAME, T. 51 / V: (reg) ~au, ~lăn, tăl~, tălău sn, ~t, tălant, tol~ sm / Pl: ~i sm / E: ns cf tc talak „dalac”] 1-2 sn (Med; Mun; Dob) Dalac (1-2). 3 sm (Reg; dep) Animal rău și încăpățânat. 4 sm (Pop; fig) Cal bătrân, slab și urât Si: (pop) gloabă. 5 sm (Reg) Cal neastâmpărat. 6 sm (Reg; dep) Persoană (în vârstă). 7 a (Reg) Prost.

talant⁴ sm vz talan¹

tălant¹ sm vz talan¹

TALAN, talani, s. m. (Pop.) 1. (Med.) Dalac. 2. Termen depreciativ pentru un cal bătrân și slab; gloabă. – Din tc. talan.

TALAN, (2) talani, s. m. (Popular) 1. Dalac. 2. Cal bătrîn, slab, cu înfățișare urîtă; gloabă. Unde drac’ te duci, mă, cu talanu-ăla? PREDA, Î. 136.

TALAN ~i m. pop. 1) Boală contagioasă a animalelor (transmisibilă și omului) caracterizată prin abcese pulmonare gastrointestinale și prin simptome de colaps; dalac; antrax. 2) fam. Cal bătrân și slab; gloabă; mârțoagă. /Orig. nec.

talán n., pl. urĭ (turc. talan, pradă). Sud. Dalac (pústula maligna). Lovi-te-ar talanu, lovi-te-ar boala! (un blestem). Fig. Epitet injurios unuĭ cal: nea, talane! Cp. cu javră, turbă, holeră ș. a.

talan² (gloabă) (pop.) s. m., pl. talani

talan¹ (gloabă) (pop.) s. m., pl. talani

talan (gloabă) s. m., pl. talani

Tol/an, -aș, -ea, -eac, -eagă, -ecan, -escu v. Apostol III 2 – 6.

țolán, țolani, s.m. (reg.) Fabricant de scoarțe (țoluri). ■ (onom.) Țolani, poreclă pentru locuitorii din Vișeu: „Vișăoanii de gios îs țolani” (Papahagi, 1925). – Din țol „covor, scoarță” + suf. -an.

țolan, țolani, s.m. – (reg.) Fabricant de scoarțe (țoluri). ♦ (onom.) Țolani, poreclă pentru locuitorii din Vișeu: „Vișăoanii de gios îs țolani” (Papahagi, 1925; Moisei). – Din țol „covor, scoarță” + suf. -an.