START s. (SPORT) plecare. (A avut un ~ bun.)

start s. n., pl. starturi

start

șterț (reg.) s. n., pl. șterțuri

șterț (reg.) s. n., pl. șterțuri

șterț s. n., pl. șterțuri

ștearț (-erțuri), s. n. – 1. Candelă de seu. – 2. Lampă de miner. – 3. Sucitor, vergea. – Var. șterț, Olt. ștircă. Probabil din germ. Sterz „coadă”, cu sensul special de „mîner” (Tiktin). Nu se folosește în Munt.

a fura startul expr. (în sport) a porni într-o cursă atletică etc. înainte de semnalul oficial care anunță începutul acesteia.

START s. v. debut, început.

start s. n., pl. starturi

start s. v. DEBUT. ÎNCEPUT.

START s. (SPORT) plecare. (A avut un ~ bun.)

ȘTERȚ s. v. feștilă, fitil, opaiț.

șterț s. v. FEȘTILĂ. FITIL. OPAIȚ.

Start ≠ finiș

șterț², șterțuri, s.n. și șterți, s.m. (reg.) 1. (s.n.) basma, broboadă. 2. (s.n.) cârpă de șters. 3. (s.m.) bărbat ușuratic.

șterț¹, șterțuri, s.n. (reg.) 1. băț mai gros la un capăt, cu care se mestecă zerul și laptele în care s-a pus cheag. 2. fitil pentru opaiț făcut din cârpă; opaiț. 3. lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut; lampa minerului. 4. băț cu pămătuf la un capăt, folosit pentru a curăța vatra cuptorului sau coșul casei. 5. mătură uzată. 6. făcăleț de mestecat mămăliga. 7. (în forma: ștearț) candelă. 8. felinar portativ. 9. (în forma: știarț) flacără. 10. fitil, feștilă.

șterț, șterțuri, s.n. (reg.) 1. Băț crăpat la un capăt, cu care se amestecă ingredientele din care se prepară urda. 2. Unealtă cu care fierarul stropește para cărbunilor când înroșește fierul; stropitoare, pămătuf, pomătău. – Din germ. Sterz „coadă, mâner” (Papahagi, DEX, MDA).

șterț, șterțuri, s.n. – (reg.) Băț crăpat la un capăt, cu care se amestecă ingredientele din care se prepară urda (Papahagi, 1925; Georgeoni, 1936). – Din germ. Sterz „coadă, mâner” (Scriban, Papahagi, DEX, MDA).

start s. n., pl. starturi

șterț n., pl. urĭ (germ. sterz, coadă, mîner, toartă). Trans. Lopățica cu care se amestecă jintița în căldare (numită tăŭjar la R. S. și ștircă la Hațeg). Ghĭoagă (V. melesteŭ). Lampă de umblat pin mină (numită și ștearț). V. opaiță.

start sn [At: CĂLINESCU, C. N., 267 / V: șt~ / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: eg start] 1 Momentul începerii unei întreceri sportive, marcat printr-un semnal (auditiv sau vizual) Si: plecare. 2 (Îs) Stare de ~ Totalitatea manifestărilor (tahicardie, hipertensiune, transpirații, emoții etc.) datorate excitației neurofuncționale condiționate de începerea unei probe sau întâlniri sportive. 3 (Îe) A da ~ul A da semnalul de plecare (într-o întrecere sportivă). 4 (Îe) A lua ~ul A porni într-o întrecere sportivă. 5 (Îae) A porni într-o acțiune (cu un anumit scop). 6 Loc de plecare (marcat printr-o linie) într-o întrecere sportivă Si: plecare. 7 (Îe) A se prezenta la ~ A lua parte la o întrecere sportivă. 8 Reper marcat la începutul benzilor cinematografice, utilizat pentru realizarea sincronizării în timpul mixajului. 9 Loc pe aerodrom de unde se dirijează circulația avioanelor.

ștart sn vz start

START s. n. 1. Loc (marcat printr-o linie) de plecare într-o întrecere sportivă. ◊ Expr. A se prezenta la start = a lua parte la cursă. S-au prezentat la start 18 concurenți. 2. Momentul începerii unei întreceri sportive. ◊ Expr. A da startul v. da³ (I 11).

START s.n. 1. Loc de unde se dă pornirea într-o cursă sportivă. ◊ A se prezenta la start = a participa la o întrecere sportivă. 2. Momentul în care începe o întrecere sportivă. ♦ (P. ext.) Pornire într-o acțiune. 3. (Av.) Locul pe un aerodrom de unde se conduce zborul avioanelor. 4. Reper care marchează începutul benzilor cinematografice. [Pl. -turi, -te. / < engl. start, cf. germ. Start].

START s. n. 1. loc de unde se dă pornirea într-o cursă sportivă. ♦ a se prezenta la ~ = a participa la o întrecere sportivă; a da ~ ul = a da semnalul de plecare într-o întrecere sportivă. 2. momentul în care începe o asemenea întrecere. ♦ (p. ext.) pornire într-o acțiune. 3. (av.) loc pe un aerodrom de unde se conduce zborul avioanelor. 4. reper care marchează începutul benzilor cinematografice. (< engl. start)

START ~uri n. 1) Loc de unde începe o competiție sportivă. 2) Prima fază a unei întreceri sportive. ◊ A da ~ ul a da semnalul de începere a unei probe sportive. La ~! comandă care anunță participanții la o probă sportivă să ia poziția cuvenită pentru a începe competiția. 3) Moment de început al unei acțiuni orientate spre un anumit scop. ~ul navei cosmice. /<engl. start

ȘTERȚ, șterțuri, s. n. (Reg.) 1. Băț mai gros la un capăt cu care se amestecă zerul, laptele în care s-a pus cheag etc. 2. Fitil pentru opaiț făcut din cârpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mână portativă, asemănătoare cu un opaiț folosită în trecut. – Din germ. Sterz.

starț sn vz șterț¹

steorț^[1] sn vz șterț¹

sterci sn vz șterț^1[1] corectat(ă)

ștears sn vz șterț¹

ștearț, V. șterț.

ștelț sn vz șterț¹

șterc³ sn vz șterț¹

șterci sn vz șterț¹

ștert sn vz șterț¹

șterț² [At: GLOSAR REG. / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: nct] (Reg) 1 sn Basma (1). 2 sn Cârpă de șters¹ (1). 3 sm (Dep) Bărbat ușuratic.

șterț¹ sn [At: JAHRESBER. XVI, 216 / V: (reg) starț, stearț, steorț, sterci, st~, ~ears, ~earț, ~elț, ~rc, ~rci, ~rt, ~rz / Pl: ~uri / E: ns cf ger Sterz „coadă; corn la plug”] 1 (Reg) Băț de lemn, mai gros la un capăt, cu care se amestecă zerul, laptele pus la fiert sau cel în care s-a pus cheag etc. 2 (Trs) Făcăleț (de amestecat mămăliga). 3 (Trs) Băț cu pămătuf la un capăt, folosit pentru a curăța vatra cuptorului sau coșul casei. 4 (Trs; Mar) Mătură uzată. 5 (Buc; Trs) Fitil pentru opaiț făcut din cârpă. 6 (Reg; pex) Opaiț. 7 (Reg; pex; îf stearț) Candelă (1). 8 (Trs; pex) Felinar (portativ). 9 (Reg; pex; îf ștearț) Faclă¹ (1). 10 (Îrg; spc) Lampă de mină, portativă, asemănătoare cu un opaiț. 11 (Trs; d. îmbrăcăminte; îe) A fi ca ~earțul A fi murdar.

șterz sn vz șterț¹

ȘTERȚ, șterțuri, s. n. (Reg.) 1. Băț mai gros la un capăt cu care se amestecă zerul, laptele în care s-a pus cheag etc. 2. Fitil pentru opaiț făcut din cârpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut. – Din germ. Sterz.

ȘTERȚ, șterțuri, s. n. 1. Unealtă pentru mestecat zerul, alcătuită dintr-un băț care are unul din capete mai gros; tăujer. Operația mestecării... cu tăujerul sau șterțul se cheamă urdeală. PAMFILE, I. C. 34. 2. Fitil pentru opaiț, făcut din cîrpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mînă, care arde cu seu sau cu ulei de rapiță.

sterț n. 1. fitil de opaiț; 2. lampa minerilor ardeleni. [Origină necunoscută].

șterț, -uri, s.n. – Băț crăpat la un capăt, cu care se amestecă ingredientele din care se prepară urda (Papahagi 1925; Georgeoni 1936). – Din germ. Sterz (Papahagi; DEX).