2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. seme.

SEM, seme, s. n. (Lingv.) Fiecare dintre trăsăturile semantice pertinente care intră în alcătuirea unui semem. – Din fr. sème.

SEM s.n. (Lingv.) Semantem. ♦ Unitate semantică minimă care permite definirea unui sens. [< fr. sème, cf. gr. sema].

SEM s. n. (lingv.) fiecare dintre țesăturile semantice care intră în alcătuirea unui semem. (< fr. sème)

SEM seme n. lingv. Unitate minimă de semnificație care nu se realizează independent, ci numai în componența unui semem. /<fr. seme

Sem n. fiul cel mai mare al lui Noe, părintele popoarelor aziatice.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SEM s. n. (< fr. sème, cf. gr. sema – semn): (în terminologia analizei semice) unitate minimală de semnificație, totdeauna realizată în interiorul unei configurații semantice, a unui ansamblu denumit semem (v.). S. este o trăsătură semantică distinctivă (pertinentă) a unui obiect denumit.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Sem, primul fiu al lui Noe, strămoșul popoarelor semite.

SEM (în „Vechiul Testament”), fiul cel mai marea lui Noe; ar fi trăit 600 de ani. Strămoțul legendar al popoarelor semitice.

Intrare: sem
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sem
  • semul
  • semu‑
plural
  • seme
  • semele
genitiv-dativ singular
  • sem
  • semului
plural
  • seme
  • semelor
vocativ singular
plural
Intrare: Sem
Sem
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)