3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ruptoare sf [At: N. COSTIN, LET. II, 42/20 / E: rupt1 + -oare] 1 (Îrg; șîs ~ a prețului) Stabilirea prețului unei mărfi. 2 (Înv) Rupt1 (13). 3 (Îe) Cu ~ Cu ridicata Si: cu ruptul (15). 4 (În legătură cu verbul „a face”) Început. 5 (Înv; d. tratate; îf rump~) Anulare (1). 6 (Reg; fig; îs) ~ de inimă Rupere (19) de inimă. 7 (Olt) Baltă lângă un râu făcută de revărsarea apelor lui. 8 (Reg) Șanț făcut de curente de apă Si: făgaș1 (9). 9 (Reg; îs) ~ de apă Hidropizie. 10 (Reg; șîs ~ de mijloc) Durere de șale. 11 (Reg) Diaree (1).

RUPTOÁRE s. f. (Înv. și reg.) 1. Rupt2 (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt2 + suf. -oare.

RUPTOÁRE s. f. 1. Rupt2 (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt2 + suf. -oare.

RUPTOÁRE s. f. 1. (În expr.) Ruptoarea prețului = fixarea, stabilirea prețului; ruptul prețului, v. rupt1. La ziuă a-nceput a furnica negustorii printre care și a face ruptoarea prețului. SANDU-ALDEA, U. P. 222. 2. (Învechit, în construcție cu verbul «a face») Început, primul pas. Îi ucid fără cruțare, scăpînd pe al lor căpitan. Ruptoarea era făcută; sîngele cursese. ODOBESCU, S. III 533.

RUPTÓR s.n. Întrerupător electric comandat la distanță, al cărui element mobil de contact are ca poziție de repaus poziția corespunzătoare închiderii circuitului. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. rupteur].

ruptoare f. 1. învoeală: ruptoarea era făcută OD.; 2. preț fixat prin învoeală: ruptoarea vinului.

ruptoáre f., pl. orĭ. Ruptă (bir fix). Învoĭală în care cîștigu saŭ perderea îl privește pe cel ce primește baniĭ. Ruptură (propriŭ și fig.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ruptoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ruptórii

ruptoáre s. f., g.-d. art. ruptórii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

RUPTOÁRĂ s. f. (Var., înv.) Ruptoare, ruptă. (din rupt2 + suf. -oară)

RUPTOÁRE s. f. 1. ♦ Înțelegere asupra prețului de vânzare-cumpărare.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ruptoáre s.f. (înv.) 1. sumă fixă, globală, plătită anual vistieriei statului de către contribuabili și negustorii străini; ruptă. 2. început, primul pas. 3. învoială, convenție. 4. anulare, desființare a unei înțelegeri. 5. baltă, șanț. 6. durere de șale. 7. diaree.

ruptoáre, ruptori, s.f. – (reg.; med.) În expr. ruptoare de apă = diabet. Descântec de ruptoare de apă: „Se ia într-un vas curat apă din vale sau din râu, dar din acel loc unde se învârtește apa îndărăpt sau, cum se zice, unde este vâltoare; apoi să mai ia nouă mlădițe de măr dulce și să le legi într-un mănunchi laolaltă, și cu acele, mestecând apa, să zici (...)” (Bârlea, 1924: 360). – Din rupt + suf. -oare (DEX, MDA).

ruptoáre, ruptori, s.f. – (med.) În expr. ruptoare de apă = diabet. Descântec de ruptoare de apă: „Se ia într-un vas curat apă din vale sau din râu, dar din acel loc unde se învârtește apa îndărăpt, sau cum se zice, unde este vâltoare; apoi să mai ia nouă mlădițe de măr dulce și să le legi într-un mănunchi laolaltă, și cu acele, mestecând apa, să zici (...)” (Bârlea 1924: 360). – Din rupt + -oare.

Intrare: ruptoară
ruptoară substantiv feminin
substantiv feminin (F59)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ruptoa
  • ruptoara
plural
genitiv-dativ singular
  • ruptori
  • ruptorii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ruptoare
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ruptoare
  • ruptoarea
plural
genitiv-dativ singular
  • ruptori
  • ruptorii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ruptor (pl. -i)
ruptor (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ruptor
  • ruptorul
  • ruptoru‑
plural
  • ruptori
  • ruptorii
genitiv-dativ singular
  • ruptor
  • ruptorului
plural
  • ruptori
  • ruptorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)