busuioc, -oacă subst., adj. I 1 s.m. (bot.) Plantă erbacee de grădină, din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu florile mici, albe sau roz, cu miros plăcut, întrebuințată în gastronomie, pentru a parfuma hainele, lenjeria, în medicina populară, pentru împodobirea icoanelor sau, în mănunchi, pentru stropirea de către preot cu agheasmă (Ocimum basilicum). O policioară încărcată cu busuioc uscat și flori (EMIN.). ◊ Expr. A drege busuiocul = a) a încerca să repare o gafa, să împace pe cineva pentru o faptă sau o vorbă nepotrivită; b) a repara o nedreptate, o greșeală. I-a spus o minciună ca să dreagă busuiocul. ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu florile mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee, cu tulpina păroasă și cu florile violete (Prunella vulgaris). ◊ Fig. Fata ei, busuioc depus la icoane (CR.). 2 s.n. (reg.) Dans popular românesc asemănător horei, cu ritm binar și mișcare moderată, care se joacă la nuntă, cînd se scoală nuntașii de la masă. ♦ Melodie după care se execută acest dans. II 1 adj. (despre fructe) Cu aromă de busuioc; busuiocesc. ◊ Pere busuioace (și subst. f) = soi local de pere răspîndit mai mult în Moldova, cu fructele ovale, galbene-verzui, roșii-aprins pe partea însorită. 2 s.f. Varietate de viță-de-vie. ♦ Vin produs din strugurii acestui soi de viță-de-vie. • pl. -ci, -oace, n.-uri. și (reg.) busiioc, busioc, bosuioc, bosioc s.n. /<bg. босилек, srb. bosiok; cf. magh. bosziók, busziók.

BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.

ȘOPÂRLAIȚĂ, șopârlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghină difterică. 2. Numele a două plante erbacee; a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță.

ȘOPÂRLIȚĂ, șopârlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, întrebuințate în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță.

BUSUIOC¹ ~ioacă (~ioci, ~ioace): Pere ~ioace varietate de pere văratice cu aromă plăcută. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

BUSUIOC² ~ioace n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc, mai ales într-un tempo lent. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

BUSUIOC³ ~ioci m. Plantă erbacee, înaltă, cu frunze mici, lunguiețe și cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare, folosite în parfumerie, medicină, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

ȘOPÂRLAIȚĂ ~e f. 1) pop. Anghina difterică. 2) Plantă erbacee cu flori albăstrui, folosită în medicină. /șopârlă + suf. ~aiță

ȘOPÂRLIȚĂ ~e f. (diminutiv de la șopârlă) Plantă erbacee medicinală, cu tulpină erectă, cu frunze ovale și cu flori albastre, dispuse în ciorchine. /șopârlă + suf. ~iță

busuioc adj. m., pl. busuioci; f. sg. busuioacă, pl. busuioace

busuioc (plantă) s. m.

busuioc (dans) s. n.

șopârlaiță s. f. (sil. -la-i-), g.-d. art. șopârlaiței; pl. șopârlaițe

șopârliță s. f., g.-d. art. șopârliței; pl. șopârlițe

BUSUIOC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mătăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-de-câmp (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră. 3. adj. v. tămâios.

ȘOPÂRLAIȚĂ s. v. anghină difterică, difterie, ruin.

ȘOPÂRLAIȚĂ s. (BOT.) 1. (Parnassia palustris) șopârlică, șopârliță, (rar) parnasie, (reg.) plescaiță, șopârlariță. 2. (Prunella vulgaris) șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră.

ȘOPÂRLIȚĂ s. (BOT.) 1. (Veronica chamaedrys) (reg.) sămcuță. 2. (Veronica beccabunga) bobornic, (reg.) pribolnic. 3. (Parnassia palustris) șopârlaiță, șopârlică, (rar) parnasie, (reg.) plescaiță, șopârlariță. 4. (Prunella vulgaris) șopârlaiță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră.

ȘOPÂRLIȚĂ s. v. amăreală, iarba-șarpelui.

busuioc s. m. – Plantă (Ocimum basilicum), cea mai comună și apreciată dintre florile cunoscute tradițional în popor. – 2. (Arg.) Cuțit, briceag. – 3. (Adj.) Se spune despre fructele cu gust asemănător cu strugurele tămîios. – Var. bus(i)oc, bus(u)ioc. Mr. busuloc, busulac, busiloc. Sb. bosiok (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 35), sau mag. bosziók, busziók (DAR). Cuvînt comun multor limbi, provenind din gr. βασιλιϰόν, cf. it. basilico, fr. basilic, alb. bozëljok, bg. bosiljak, bolisljok; totuși. este greu de susținut der. directă din gr. *βασιλιαϰόν, propusă de Diculescu, Elementele, 461.

PRUNELLA L., PRUNELA, BUSUIOC SĂLBATEC, fam. Labiatae. Gen originar din regiunile continentale, 4-6 specii, erbacee, perene, scunde. Frunzele pețiolate, oblong-ovate, rar penat-fidate, cu lobii liniari sau oblongi lipsite de stipele. Flori mov-roșietice sau purpur și albe, dispuse în spic dens, terminal (caliciul cilindric- campanulat, bilabiat, cu 10 nervuri neregulate, baza superioară cu 3 dinți lați, scurți, cea inferioară cu 3 dinți subțiri, lungi, antere cu 2 loji, stil crestat în vîrf), dispuse In spic dens, terminal.

Prunella grandiflora (L.) Jacq. Specie originară din Europa. înflorește vara. Flori mari, albastre, violacee, slab-pubescente (caliciu campanulat cu reflexe roșii, slab-pubescent, de cîteva ori mai scurt decît corola, corolă mare, albastră-violacee, tub floral curbat în sus) dispuse într-o inflorescență în formă de spic scurt, depărtat de prima pereche de frunze. Plantă înaltă de cca 25 cm, pubescentă. Frunze radicale în rozetă, lat-lanceolate, neregulat-crenate sau nedentate, cele caulinare opuse.

Prunella vulgaris L. Specie originară din Europa, Asia continentală, Africa de N. înflorește vara-toamna. Flori albastre-violacee, rar albe, (4 stamine, labiul superior al caliciului cu 3 dinți, cel inferior cu 2 dinți, ambele buze mucronate) dispuse în spic scurt, terminal. Plantă erbacee, perenă, cu tulpină pubescentă. Frunze nedivizate, pețiolate, alungit-eliptic-ovate, uneori penat-fidate cu lobi liniari sau alungit-eliptici.

Prunella x webbiana Paul (P. grandiflora x P. hastifolia). Hibrid care înflorește vara. Flori roz-purpur în spice scurte (cca 30 cm). Frunze verzi-închis, ovate, uneori dințate pe margini.