oxid s. m., pl. oxizi

OXID s. (CHIM.) oxid de aluminiu = alumină; oxid de calciu = calce, var nestins; oxid de cupru = cuproxid; oxid de etilenă = etilenoxid; oxid de magneziu = magnezie; oxid de plumb = litargă, miniu; oxid de zinc = țincvais, alb de zinc, (înv.) tutea.

OXÍD (< fr. {i}; {s} gr. oxys „acru”) s. m. Compus rezultat prin combinarea unui element cu oxigenul. ◊ O. de aluminiu = pulbere albă greu fuzibilă, greu solubilă în apă și în acizi care se găsește în natură în stare cristalizată sub formă de corindon și pietre (semi)prețioase (safir, rubin, topaz etc.); alumină. ◊ O. de calciu = var nestins; calce. ◊ O. de carbon = gaz incolor, fără miros, otrăvitor, care se formează în arderile incomplete ale carbonului. Industrial se obține prin trecerea aerului, a oxigenului sau a apei peste cărbune incandescent. Se folosește în sinteza organică. ◊ O. de plumb = litargă, miniu. ◊ O. de zinc = pulbere albă folosită în vopsitorie; alb de zinc. ◊ O. de etilenă = gaz incolor (p. f. 12°C), toxic, foarte reactiv, obținut prin oxidarea catalitică a etilenei sau din etilenclorhidrină. Se întrebuințează la fabricarea glicolului, a unor dizolvanți, plastifianți etc. ◊ O. de magneziu = substanță cristalină, cu p. t. 2.800°C, insolubil în apă, care se găsește în natură sub formă de periclaz. Se mai folosește ca material refractar. Sin. magnezie.

oxid, -zi.

oxid s. m., pl. oxizi

oxid s. m., pl. oxizi

oxid sm [At: PROPĂȘIREA (1844), 255²/13 / V: (iuz) osid / Pl: ~izi, (înv, sn) ~e, ~uri / E: fr oxide] Compus al oxigenului cu alt element chimic.

osid sm vz oxid

*oxíd m. și n., pl. e (d. vgr. oxýs, ascuțit, acru). Chim. Corp compus rezultat din combinarea unuĭ corp simplu cu oxigenu. V. bază, acid.

oxid n. combinarea oxigenului cu un metal.

OXID ~zi m. Compus rezultat din combinarea unui element chimic cu oxigenul. /<fr. oxyde

OXID s.m. Compus al oxigenului cu un corp simplu. ◊ Oxid de calciu = var nestins; oxid de carbon = Gaz toxic, incolor și inodor care ia naștere din arderile incomplete ale cărbunilor. // (În forma oxido-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) oxidare”, „oxid”. [< fr. oxyde].

OXID, oxizi, s. m. Compus al oxigenului cu alt element chimic. ◊ Oxid de calciu = var nestins (obținut prin arderea calcarului). Oxid de carbon = gaz incolor, fără miros și otrăvitor, care se formează în arderile incomplete ale cărbunilor. Oxid de magneziu = magnezie. Oxid de zinc = praf alb amorf obținut prin distilarea zincului și folosit ca pigment pentru vopsit; alb de zinc.

OXID s. (CHIM.) oxid de aluminiu = alumină; oxid de calciu = calce; oxid de etilenă = etilenoxid; oxid de magneziu = magnezie; oxid de plumb = litargă, miniu; oxid de zinc = țincvais, alb de zinc, (înv.) tutea.