orl sfi [At: MDA ms / P: orele / S și: (nrc) orele / E: o(to)r(ino)l(aringologie)] 1-2 (Cabinet de) otorinolaringologie.

OTORINOLARINGOLOGIE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. – Din fr. oto-rhino-laryngologie.

otorinolaringologie sf [At: CONTEMP., S. II, 1956, nr. 486, 4/4 / S și: (abr) O. R. L. (P: orele) / Pl: (rar) ~ii / E: fr oto-rhino-laryngologie] 1 Ramură a medicinii care se ocupă cu anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. 2 (Șîf O. R. L.) Cabinet de otorinolaringologie. corectat(ă)

OTORINOLARINGOLOGIE s. f. Ramură a medicinii care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. – Din fr. oto-rhino-laryngologie.

OTORINOLARINGOLOGIE s. f. Ramură a medicinii care studiază structura și funcțiunile urechii, nasului și laringelui, precum și bolile acestor organe.

OTORINOLARINGOLOGIE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul urechii, al nasului și al laringelui, precum și cu bolile lor. [Gen. -iei. / < fr. oto-rhino-laryngologie, cf. gr. ous – ureche, rhis – nas, larynx – laringe, logos – studiu].

OTORINOLARINGOLOGIE s. f. ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, nasului și laringelui. (< fr. oto-rhino- laryngologie)

OTORINOLARINGOLOGIE f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul bolilor de urechi, de nas și de laringe. /<fr. oto-rhino-laryngologie

!ORL [cit. orele] s. n.

*ORL/O.R.L. [cit. orele] s. n.

otorinolaringologie s. f., art. otorinolaringologia, g.-d. otorinolaringologii, art. otorinolaringologiei; abr. ORL [cit. orele]

otorinolaringologie s. f., art. otorinolaringologia, g.-d. otorinolaringologii, art. otorinolaringologiei; abr. ORL [cit. orele]

otorinolaringologie s. f. laringologie

otorinolaringologie

OTO- „ureche, auz, auditiv”. ◊ gr. ous, otos „ureche” > fr. oto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. oto-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic caracterizat prin unirea urechilor, absența maxilarului inferior și prin închiderea căii de acces a urechii; ~cel (v. -cel₂), s. n., veziculă auditivă, specifică nevertebratelor; ~cist (v. -cist), s. n., organ auditiv la nevertebrate, format dintr-o veziculă cu otolite; sin. statocist; ~conie (v. -conie), s. f., pulbere de carbonat de calciu întîlnită în labirintul membranos al urechii interne; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv electroacustic care recepționează semnalele electrice, transformîndu-le în semnale acustice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a urechii; ~lit (v. -lit₁), s. n., corpuscul calcaros din labirintul urechii animalelor nevertebrate, servind la formarea senzației de echilibru; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile aparatului auditiv; ~pioree (v. pio-, v. -ree), s. f., afecțiune purulentă a urechii; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a urechii externe; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere de sînge din ureche; ~rahie (v. -rahie), s. f., scurgere de lichid cefalorahidian, prin conductul auditiv extern; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de puroi din ureche; ~rinolaringologie (v. rino-, v. laringo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii, nasului și laringelui; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., afecțiune a urechii, caracterizată prin acoperirea timpanului cu țesut cicatriceal; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea canalului auditiv al urechii; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a conductului auditiv al urechii cu ajutorul otoscopului; ~tomie (v. -tomie), s. f., disecție a urechii.

O.R.L. (siglă de la oto rino laringologie), spital sau secție de otorinolaringologie într-un spital, policlinică etc.

OTORINOLARINGOLOGIE s. (MED.) orele.