bălán, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. Ieși, copile cu părul bălan, afară și rîde la soare, doar s-a îndrepta vremea (CR.). ◆ (în superstiții; iron.; subst. m.) Dracul. 2 (despre animale) Cu părul alb; bălai. Cal bălan ◆ (subst.) Cal sau iapă cu părul alb. ◇ Expr. (pop.) Popa era călare pe bălană și întreba de iapă, se spune despre un om uituc sau zăpăcit. E mîncat ca bălana de ham, se spune despre o persoană care se află în mare sărăcie. 3 (despre plante, mai ales despre cereale) De culoare deschisă, galben spre alb. • pl. -i, -e. /băl + -an.

boboc s.m. 1 (bot.) Caliciul nedeschis al unei flori; floare nedeschisă și nedezvoltată pe deplin; mugur. Pe sub zaplaz, boboci sfioși de toporași se dezvăleau (SADOV.). ◊ Compar. Un boboc de fată. ♦ Fig. (fam.) (Termen de dezmierdare pentru o) ființă iubită. Ca dumneata, bobocule, mai rar (CAR.). 2 (ornit.) Pui de gîscă sau de rață. Văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălții (ODOB.). ◊ Zic. Toamna se numără bobocii = numai la sfîrșit se poate aprecia rezultatul unui efort. ◊ Expr. A paște (sau a păzi) bobocii = a-și pierde vremea degeaba. D-voastră, cinstiți oaspeți, se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta (CR). A da (mîncare) la boboci = a vomita. N-am păscut bobocii împreună (sau cu tine, cu el etc.) v. paște. A turna bobocilor v. turna. 3 Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu; restr. recrut; student, elev în primul an. E băiețandru, boboc, abia ieșit din școala militară (STANCU). ◊ Balul bobocilor = petrecere prin care tinerii înscriși la universitate în primul an sărbătoresc începerea studenției. • pl. -ci. /<ngr. μπουμπούκι.

buică s.f. (reg.) Veșmînt femeiesc din postav, lung pînă la genunchi. • pl. -ci. /<magh. bujka.

Nicolaie m. nume a doi împărați ai Rusiei: NICOLAIE I, fiul lui Paul I, născut în 1796, se urcă pe tron în 1855, în timpul răsboiului Crimeii.║ NICOLAIE II, fiul și urmașul lui Alexandru III, născut în 1868 și urcat pe tron în 1894. Sub domnia-i se făcu răsboiul ruso-japonez, introducerea unui regim parlamentar și răsboiul mondial. Depus în 1917, Țarul NICOLAIE II și familia sa au fost asasinați în 1918 la Iecaterinoslav din ordinul sovietului acestei gubernii.

Nicolaie (Nagy Sz.-Miklos) m. oraș în Banat, mai jos de Mureș.

Nicolaie m. nume a 5 papi, dintre cari cel mai însemnat fu NICOLAIE I CEL MARE (858-867).

Nicolaie (St.) m. episcop din Myra, mort pe la 342: serbat la 6 Dec.

Nicolaie I (Petru) m. Principele Muntenegrului dela 1860, născut în 1841, proclamat rege (țar) în 1910, abdică în 1918 și muri în 1921.

Nicolae.

Nicolae s. m. – 1. Nume propriu. – 2. (În expresia: sfîntul Nicolae) Vărguță, liniuță cu care se pedepsesc copiii. – Var. Neculae, (Mold.) Neculai, (Trans.) Micula(e), dim. Nae, Nicu(șor). Sl. Nikolaje din mgr. Nιϰόλαος. Var. Nicoară, din lat. Nicolaus; Miculae, prin încrucișare cu mag. Miklos. Sensul al doilea se datorează obiceiului de a păstra liniuța în spatele imaginii sfîntului.

Nicolae (sfârșitul sec. 2 – c. 342 d. Hr.), sfânt ierarh n. în Patara din Asia Mică din părinți creștini și bogați. După moartea părinților și-a împărțit săracilor averea sa, a intrat în călugărie și a ajuns mitropolit în Mira Lichiei. Persecutat în timpul lui Dioclețian, a luat parte la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Este patronul copiilor, care așteaptă daruri de ziua lui. Moaștele sale au fost mutate de la Mira la Bari, în 1087, din care un deget de la mâna dreaptă a fost adus în sec. 19 la București și se află în bis. Sf. Gheorghe-Nou. Bis. și toată creștinătatea îl sărbătoresc la 6 decembrie.

NICOLAE (1903-1977, n. Sinaia), principe al României, fiu al regelui Ferdinand și al reginei Maria și frate al lui Carol II. M. de onoare al Acad. (1929). Membru al Regenței (ales la 4 ian. 1926) în timpul minoratului regelui Mihai (1927-1930). Unul dintre principalii susținători ai readucerii pe tron a fratelui său, principele Carol. În 1937, în urma unei căsătorii morganatice (nov. 1931), cu Ioana Săveanu, a fost silit să renunțe la drepturile și prerogativele regale (recâștigate la 10 iul. 1942); a locuit în străinătate (Franța) sub numele de Nicolae Brana.

NICOLAE (NIKOLAI), numele a doi împărați ruși din dinastia Romanov: N. I (1825-1855). Fiul lui Pavel I. Domnie caracterizată prin întărirea autocrației în Rusia. A înăbușit în sânge răscoala decembriștilor (1825), răscoala din Polonia (1830-1831) și a participat la înăbușirea revoluțiilor de la 1848-1849 din Ungaria, Transilvania și Țara Românească, din care cauză a fost denumit „Jandarmul Europei”; de asemenea, a lichidat elemente de autonomie limitată în conducerea Basarabiei (1828). Politica sa externă s-a caracterizat prin revenirea la principiile Sfintei Alianțe și prin extinderea influenței Rusiei în Orient (războaiele din Caucaz, 1817-1864, ruso-persan, 1826-1828 și ruso-turc, 1828-1829). În timpul său a început Războiul Crimeii (1853-1856). N. II (1894-1917). Fiul lui Aleksandru III. A dus o politică internă de menținere a sistemului autocratic, opunându-se oricăror tentative de reformă; pe plan extern a promovat un sistem de alianțe cu puterile occidentale în vederea expansiunii în Extremul Orient, unde ocupă Manciuria (1900). În confruntarea cu Japonia (1904-1905) a suferit o gravă înfrângere. S-a alăturat (1907) Antantei, cu care a participat la primul război mondial. Constrâns să abdice, este arestat la domiciliu (mart. 1917) și deportat la Ekaterinburg, unde va fi asasinat împreună cu întreaga familie (17 iul. 1918). Sanctificat, împreună cu cinci membri ai familiei sale, de către Biserica Rusă.

NICOLAE (numele laic Ivan Dmitrievici Kasatkin) (1836-1912), arhiepiscop ortodox al Japoniei. A construit, la Tōkyō, Catedrala Reînvierii, cu fonduri colectate din Rusia. Traduceri ale unor lucrări religioase; a răspândit reproduceri după icoane. Sanctificat. Prăznuit la 3 febr.

NICOLAE, numele mai multor patriarhi de Constantinopol. Mai importanți: 1. N. I (supranumit cel Mistic), patriarh (901-907; 912-925). A susținut ideea de reunire a celor două biserici. În conflict cu împăratul Leon VI, în privința legalității și a recunoașterii celei de-a patra căsătorii a acestuia, a fost înlăturat în 907. Rechemat, a fost numit regent al lui Constantin VII, în timpul minoratului său. 3. N. III, patriarh (1081-1111). Mediator al disputei dintre cler și împăratul Alexios I Comnen. A condamnat secta bogomililor. A încercat să stabilească contacte cu Biserica catolică, dar a refuzat orice compromis în probleme de doctrină. Autor al unor texte liturgice.

NICOLAE, numele a cinci papi și a unui antipapă. Mai importanți: 1. N. I (supranumit cel Mare), papă (858-867). A consolidat autoritatea Bisericii catolice asupra autorităților laice și în special asupra regilor franci. A intervenit în schisma apărută între patriarhii Bisericii ortodoxe, l-a sprijinit pe Ignatius, excomunicându-l pe Fotie, care a replicat acuzând de erezie Biserica romană. Sanctificat. 2. N. II (pe numele laic Gerhard de Burgundia), papă (1059-1061). A stabilit în Conciliul de la Lateran (1059) ca alegerea suveranului pontif să fie făcută de cardinali, fapt ce a dus la o ruptură cu împăratul și episcopii germani. 3. N. V (pe numele laic Tommaso Parentucelli), papă (1447-1455). Patron al artelor. A reconstruit Vaticanul, Catedrala Sf. Petru, a ridicat Palatul de pe Colina Capitolină și a pus bazele Bibliotecii Vaticanului. A intervenit în luptele interne din Italia, impunând Pacea de la Lodi (1454).

NICOLAE (c. 270-c. 352 d. Hr.), prelat creștin. Arhiepiscop de Myra (Asia Mică). Adversar al arianismului. Persecutat în vremea lui Dioclețian. A participat la sinodul de la Niceea (325). Potrivit numeroaselor legende despre viața sa, a fost autorul unor binefaceri, vindecări, învieri, minuni etc. Moaștele sale au fost aduse la Bari (Italia) în 1087. Un deget de la mâna dreaptă a fost adus la București (biserica Sfântu Gheorghe-Nou), în sec. 19. S-a încetățenit obiceiul, ca de ziua lui, copiii să primească cadouri. Canonizat. Sfântul patron al Greciei și Rusiei, precum și al marinarilor, fetelor nemăritate și al copiilor. Prăznuit la 6 dec.

NICOLAE, arhiep. de Mira Lichiei, gr. Nιϰόλαος I. Din lat. Nicolas: A. 1. Necora (16 A II 60) în text slav; această formă circulă în Moldova în sec. XVII; Necorescu Jurja sau Giurgea (Ștef; C Ștef; Sur XI); -l (P Bor 23, 37); Necoriț, -a f. (Tec I); -ă hatman, 1628, mold. (RI VI 84); Necoriciu (17 A I 11); cu afer.: Coru, Vlad, 1808 (Acte Sc). 2. Necoar, frecv. (Sur IV); -a t.; -ă (P Bor 64; Sur IX). 3. + -ca, Necurca, Costin mold., 1606 (RI VI 76) sau eroare pt. Necurea. B. 1. Nicoară frecv. mold., din sec. XIV (DM 57; Dm; Ștef); ard., 1726 (Paș). 2. Nicoară, curent în toate reg.; Nicora = Nicorie (Mar). 3. Nîcor, mold. (Sd V 223); -a b. ard., 1616 (Moț; Paș); -a, olt. (AO XV 290); -ă (Ard I 264); -e (P Bor 107); Nicoreța = Nicoară m. vornic; Nicor/escu, Nicula (Giur 105); -ești s.; -ina f. (17 A I 52); -ete,(Bir II); + -ici: Nicorici, Brahă diac (Cat mold II) și cu afer.: Corici, N. (Sd XXII 150); Coricescu, I. (Tg-Jiu); Nicoriciu (M mar); Nicoriță armaș (Costin); – (LM); cu afer.: Coriță, T. (Sur VIII). 4. Nicoarea b. mold.; Nicoara f. (D Buc). 5. Cu m pentru n: Micora, 1726 (Paș); Micurici, Ioan, olt. (RI XI 51). 6. Nicăruș și Nicuruș, ar. (Fărș). C. Din lat. Sanctus Nicolas. 1. Simnicoră ctitor (Ins 346); Simnicoară, olt., nepot lui Nădăiaște (Sur VI); – olt. (Sd VI 474); – din Buzău (Sd V 526); – 1615 (Sd XVI); moșnean în jud. Saac (17 B II 77). 2. Sîmnicoară b. (Mar); – din București (16 B V 440). 3. Simnicoară și Sînicoară (Enc). 4. Sîmnicon, băn. (AO III 382). 5. Semnicoară b. (17 B I 460). II. 1. Necola (Sd X 261; Cat; Ur XXII; – pîrc. olt., 1639 (Sd 262); Jup., 1638 (AO XVII 79; XIX 91). 2. Necolae (Cat). 3. Neca, Al. (D Buc). III. 1. Nicola (Cat; Moț; Olt); „stolnicul Romînul” mold., sec. XVI (Iorga V 158); -e forma oficial calendaristică; Nicol/aĭu, mold.; -aescu; -aeni, -aești ss. -ăiasa f. (Sur VII); Nicolau Ioan, 1688 (D Buc). 2. Nicol/eanu poet, cu sufix de apartenență locală, din s. Nicoleni; -escu; -ești, -eni, -ina, -inți ss.; -easa f. mold. (Sd XI 279); -easca și Coleasca, I. (Băl VI), nume maritale. 3. Nicola Vvd., fiul lui Mihai-Viteazul, scris și: „Nicula, Necula sau Nicolae-Pătrașcu Vvd” (17 B II 82, passim). 4. Coleș, munt. (BCI VII 34) < *Nicoleș; Coleșiu, P. (17 B I 395); Coleșa (17 B II 172). 5. Nicoleț, N., 1635 (Sur XVI). 6. Nicolin (Puc); -a f. și s.; Colin b. (Sur XI). 7. Nicoliș olt. (RI VI 263). 8. Nicoliță, act.; Coliț/a (P⁴ fila 26); -ă, olt. (Cand); Nicolițel D-trescu, act. t. dobr. 9. Nicolici, act.; Nicoli/cioiu, (C. Lit 1941, p. 1386); -cescu (IT); cu afer.: Colici (Dm; Sur XV). 10. Nicolce (17 B II 242); -a (Tis; Paș; Sd XV 85); -a, băn (LB); cu afer.: Colcea (Sd XXII 373); Colcești (Sd XI 85); Nicolcioiu, olt. (Cand). 11. Nicoloiu, olt. (Cand). 12. Nicalan, Ioan, act.; din acesta prob.: Calan s. 13. Nicălău (Paș); cu afer.: Călae și Călăeasa, M. (Puc). 14. Alte ipocoristice: Colă și Cole bb. olt. (Cand); mold., 16S3 (BCI IV 206); Cole, -a, Colițe și Colescu (Bir I, II); Colești s. 15. + -ca, Colea, olt. (17 B II 389). 16. Cola, Colea, Coleti și Coleți, ar. (Cara 27); + Baba: Colibaba, Șt. (Sur XI). 17. Prin analogie cu Bolinitin, probabil: Colintină t. (16 B II 372) azi Colentina pîrîu și cartier (București); pentru terminația -tin(a) cf. Miculetin la VIII 7 și Nicolantin, Ant. 1770 olt. (Iorga, Scris, de neg.) IV. 1. Necula b. (Cat; Sur IX; Sd XI 271; Paș); – log. munt., 1655 (RI I 60); f. (C. Lit. 1922, p. 410). 2. Necul (Tec I); pitar (D Buc); -ae (C Ștef); -ai și -aiu actuale cu afer.: Culaiu, 1730 (Vr C 14); Neculau (Bîr I, II); Neculi (Puc 203) și t. (Mus); Necul/eni, -ele ss.; -escu, Al. (Fil; Arh). 3. Neculache, 1622, pîrc. de Neamț (17 A V 163); Neculea, Savta (RI XII 20); -ța (17 A III 34); Neculiță, act.; Necul/oiu, Gh. (Braș); -oae, Micul, 1658 (BCI XII 104); -uță, poet. 4. + -cea: Neculce, Ioan, cronicarul; -a (17 B II 138); -a pren. (P¹); -a t. (Mus); Neculcioiul, D. (AO XIX IU), Neculce = Necolce = Nicolce (17 B II 242). 5. Cu apoc.: Necu Iord. (D Buc); – Andrei și Necuiu, D., munt. (BCI XV 143, 155); Necuia s. (Hur); Necă, Ion, act.; Necuța b. (Tec I). 6. Năcula, R. (Puc 192). VI.1. Nicula (Rel; Cat; Dm; Moț; Cand; Olt) etc.; – „județul”, 1571 (RI I 60); -e și Culae, munt. act.; Culai, Ioniță. 2. Nicul/ea (Dm); -eni, -ești ss.; -escu; -ina f.; -iță (CL; Paș); -iței (Sd XVI); -ițele t. 3. Niculcea, olt. (Cand). 4. Niculici, olt. (Cand). Niculeț, Miron (Sucev 147). VI. Alte ipocoristice din Necula și Nicula: Cula f. (AO XV 291); – t. (Dm); – b. (Paș); Culea, Ap., act. 2. Culă și Cule, olt. (Cand); Culescu, P., act. 3. Culețu, P., act., dobr. 4. Culici, olt. (Cand). 5. Culin și -ă, olt. (ib); -a, A., act. 6. Culița (Paș). 7. Culuși, ar. (Ant Ar). 8. + -cea: Culcea (RA IV); Culciul s. băn (14 C I 199); Culcescul, Iane, munt. (Sd VII 351); cu afer.: Ulcescu: „Drumul Ulceștilor” (BCI XI 27), cf. și ulcea. VII. Segmentat: Nicu – Lae: A. 1. Nicu, mold., 1610 (BIR 244) „Floarea sîn Nicului”; – pren. (P¹³ fila 43) și ipoc. act.: – fam., 1511 (Paș); -l din Glogova, olt., 1658 (Sur. 2. Cu sufixe: Nicoman (Dm; Sur I); Nicui = Nicula (Isp III¹) și Nicuia t. (Cat); Nicucel, olt. (Cand); Nicușor pren. act.; Nicuțu și Cuțu, 1726 (Paș); + -ar; Nicuțari t. 3. Cu sincopă < Nicolae; Nae pren. și fam. act.; Naie (P Bor 8); Năeni și Năița (Tec) ss.; Năescu, V., act.; Naiu, Ioan., act; Năilă (Sur VII). 4. + -cu, -co: Naicu act; -lescu, act. B. 1. Lae, Chiorul, ard. (Goga). 2. Lăiță, ard. (Paș). VIII. Forme străine. A. Din magh. Miklós și srb cr. Miklauš < lat. Nicolaus: 1. Miclauș Faur (C Ștef); -oana f. (16 Bl 102), marital. 2. Miclăuș (Ștef; Ac Bz 6; AO XVIII 474; BCI IX 87); – Săcuianul (17 A IV 73); -ani, -eni, -oaia ss. 3. Micleuș (16 B II 211) etc.; cu apoc.: Miclau, Miclău, fam. act. B. Din sr-bcr. Mikluš: 1. Micluș (Dm); cu afer.: Cluj, orașul < sl Kluš < Mikluš (etim. Drăg 440 – 441) sau < germ. Niklaus; pentru Cluj, Iorga (III 48) propune etim. < lat. Clausae „chei”; Cluj, Ella, act.; Clușoi, 1722 (Paș). 2. Din srb-cr. Mikloš; Micloș/u, -ani ss.; cu afer.: Cloșan fam.; -i s. olt.; Cloșenești s., zis și Clăjenești (AO IV 323 – 5). 3. Din sl. Mиколаи: Micola (16 B II 375); Mecola (AO XV 367; P⁴); cf. ar. Mecu fam. 4. + adj. mic: Micula, Miculiț/a, -ea (Dm); + -ca, -cea: Miculca (16 A III 436); Miculcea (P¹⁴). 5. Prob. sincopat: Micle (M mar; Ștef; Met 30); -a (Dm; Ștef; Moț; P Bor 5) etc.; Miclea, Costin Costan, ard. (RA II 418); Micl/escu (Ștef); -ești s., 6. Miclu b. (Vra); Micluța (Moț); Miclin (Băl I). 7. Prob. Miculetin, Gr. (L Pl 354).

Nicolae Unul dintre cele mai frecvente și răspîndite nume românești, cu paralele în toate limbile europene, Nicoláe (Nicoláie) reproduce un vechi nume pers. gr. Nikólaos, folosit în Grecia antică cu multe secole înaintea erei noastre, printre cele mai timpurii izvoare în care este atestat numele trebuie să amintim opera istoricului Tucidide (c. 460-396 î.e.n.). Nikólaos se încadrează într-o bogată familie de compuse al căror prim element este nik- (vb. nikáo „a învinge”, subst. nike „victorie”), semnificația acestuia explicînd în bună măsură favoarea de care se bucurau numele și, implicit, frecvența lor în onomastica greacă. Cu siguranță că anticilor nu le erau indiferente nici legătura acestor antroponime cu numele zeiței victoriei, Nike (la romani identificată cu → Victoria) și nici faptul că Nikátor sau Nikephóros (rom. Nichifor) erau și supranume ale lui Zeus. Dacă vom mai aminti aici pe Nikandros (rege al Spartei, cunoscut din istoria lui Herodot), Nikánor, Níkarhos, Nikódoros, Nikoklés, Nikokrátes etc., sau pe Nichifor, Nichita, Nicodim, folosite și la noi, ne vom putea da seama de poziția elementului nik- în onomastica greacă (am lăsat la o parte o altă serie, în care -nikos este element secundar de compunere, ca în → Andronic, Calinic etc.). A doua parte a lui Nikólaos este laós sau leós „popor” (ca în Leandru). Trecut în latină sub forma Nicolaus, continuată în limbile moderne din apus, numele era folosit de către romani cu funcție de cognomen. Odată cu apariția creștinismului, Nikolaos și Nicolaus au fost purtate și de persoane care au îmbrățișat noua religie, printre care un episcop de Myra (în sud-vestul Asiei Mici), din sec. 4, sanctificat de biserică, învăluit în aura legendelor și devenit unul dintre cei mai populari sfinți din evul mediu. De aceeași popularitate s-a bucurat cultul episcopului din Myra și în regiunea balcanică, dar frecvența numelui în această parte a Europei nu poate fi explicată exclusiv prin biserică. În calendarul popular al românilor, Niculai este sărbătorit în mai și mai ales în decembrie, de numele lui fiind legată o serie întreagă de credințe, legende și practici în esență păgîne, care au favorizat popularitatea cultului și a numelui (→ Gheorghe; Ion). În legătură cu prezența numelui în onomastica românilor, a fost emisă de mai multă vreme ipoteza că forma veche (Sîn) Nicoară ar continua lat. (Sanctus) Nicolaus. Într-adevăr transformarea lui -l- în -r- și diftongarea lui -o- în -oa- (ca în móla – moară) ar sprijini originea latină. Dar, trecînd în latină, gr. Nikólaos și-a mutat accentul pe vocala lungă -a- și a devenit Nicoláus (faptul este probat de forma veche din italiană, Nicoláo, cît și de cea modernă, Niccoló (accentuate pe finală); conform legilor fonetice -o- neaccentuat trebuia să devină în română -u-, deci Nicuráu, formă neatestată încă la noi. Atragem însă atenția că în unele cazuri evoluția numelor proprii poate fi diferită de cea a cuvintelor comune și acest lucru a fost probat nu o singură dată. Mai mult decît atît, neexistența unui indice complet al tuturor formelor personale din documente și graiuri populare nu permite încă afirmații definitive în ceea ce privește continuitatea numelor din latină și română. Nicolaie trebuie considerat așadar ca provenind de la popoarele vecine într-o etapă veche, lucru care ar explica mulțimea variantelor, hipocoristicelor și derivatelor, multe dintre ele fiind create pe teren românesc, atunci cînd numele a atins o frecvență deosebită. (Deși nu dispunem decît de două prelucrări statistice ale prenumelor, din zone restrînse, rezultatele acestora sînt totuși elocvente; pe o perioadă de aproximativ 100 de ani, în cîteva comune din Valea Sebeșului, Nicolaie este situat pe locul al doilea, după → Ion, cu un procent de 10%, situația fiind aceeași și într-un sat din apropierea Sebeșului). În documentele Țării Românești, Nicolaie este cunoscut de la jumătatea sec. 14, cînd a fost purtat de voievodul Nicolae Alexandru (1352 – 1364); din 1417 începe să apară Nicola sau Nicula (13 persoane cu acest nume numai pînă la 1500). Aproximativ din aceeași perioadă trebuie să amintim și formele Nicoară, Necoară, Micolai atestate în documente moldovenești. Iată acum o parte dintre membrii „familiei” onomastice Nicolaie: Necora și Nicora (ambele forme sînt moldovenești), Nicorina, Nicorici, Nicoriță, Sîmnicoară și Sînicoară (de la numele sărbătorii), Necola, Nicola, Nicolinu și Nicolina, Colin, Nicoliță, Coliță, Nicolițel (și în toponimie), Necula, Neculai, Culai, Culiță, Neculachi, Neculce(a), Neculuță, Niculăiță, Nică, Nicu, Nicușor, Nicuțu, Naie, Năică, Năiță, Laie etc., la care se adaugă în perioada modernă împrumuturile occidentale Nicoleta, Coleta, Nic, Nichi etc. ☐ Engl. Nicholas (hipoc. Nick, Nicky etc.), fr. Nicolas (Nicol, Nicolet, Colas, Collet, Colin), fem. Nicole (Nicolette, Colette, etc.), germ. Nikolaus (Niklaus, Nickel, Klaus, la care îl adăugăm pe Nils, specific țărilor nordice), it. Nicolá, Niccoló etc., sp. Nicolás, magh. Miklos (Kolos, Mika, Miki, Mikló, Miku etc ), fem. Nikoletta, alb. Nikkolă, bg. Nikolai, Nikola etc., rus. Nikolai, Mikolai, Mikola etc. ☐ N. Olahus, umanist român din Transilvania, N. Milescu Spătaru, cărturar și diplomat, primul român care a vizitat China, N. Bălcescu, mare om politic, istoric, democrat revoluționar, organizatorul și conducătorul Revoluției de la 1848 din Țara Românească, N. Iorga, renumit istoric, orator, publicist și scriitor, N. Titulescu, cunoscut diplomat român, scriitorii N. Văcărescu, N. Filimon, pictorii N. Grigorescu, N. Tonitza; Nicolá Lorenzo Gabrini sau Cola di Rienzi (eroul operei lui R. Wagner), umanist italian, conducător al Republicii din Roma (sec. 14), gînditorul progresist Nicolaus Cusanus, celebrul astronom Nicolaus Copernic, renumitul lutier Niccolò Amati, scriitorii Niccolò Machiavelli, Nicolaus Lenau (născut în Banat, în actualul Lenauheim), Nikolai Vasilievici Gogol, pictorul Nicolas Poussin, violonistul Niccolò Paganini etc.

Nicolae Colan (1893-1967), mitropolit al Trans., originar din Țara Bârsei. Studii la Brașov, Sibiu, București (Fac. de litere) și de specializare în teologie la Berlin. Prof. și rector al Acad. teologice din Sibiu și episcop de Cluj (1936). După Dictatul de la Viena este singurul ierarh care n-a părăsit scaunul și a condus Bis. ortodoxă din Trans. pe timpul ocupației horthiste, suferind multe obstrucții din partea autorităților maghiare. În 1957 este ales mitropolit al Ardealului. A publicat Biblia și intelectualii (1929), lucrări exegetice ș.a. Membru corespondent al Acad. Române (1938) și titular, ales la 28 mai 1942.

Nicolae Cretanul (sec. 16-17), zugrav și artist de casă al lui Mihai Viteazul, care i-a încredințat și numeroase misiuni diplomatice. A pictat unele bis. din Transilvania (capelele din Tg.-Mureș, Alba-Iulia etc.).

Nicolae Ivan (1855-1936), ierarh ortodox, n. în com. Acilin, jud. Sibiu. A fost preot în Aiud, protoiereu la Alba-Iulia și Orăștie, președinte al Consistoriului ortodox din Cluj și titular al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înființată în 1921. Bun gospodar și organizator, a înălțat Catedrala din Cluj, a înființat Academia teologică și a sprijinit construirea multor biserici. La moarte i s-au făcut funeralii naționale. Membru de onoare al Acad. Române, ales la 28 mai 1934.

ARGINTESCU-AMZA, Nicolae (1904-1973, n. Galați), critic de artă și eseist român. Cronici, studii și articole despre fenomenul artistic contemporan. Monografii („Vermeer”). Traduceri din literatura universală.

ASANDEI, Nicolae N. (n. 1928, Timișești, jud. Neamț), inginer chimist român. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Iași. Lucrări și brevete în domeniile: polizaharide modificate, copolimeri ternari pe bază de acrilonitril, fibre bicomponente poliamid-poliester. A studiat grefarea fibrelor naturale și sintetice.

BALOTĂ 1. Nicolae B. (n. 1925, Cluj), critic literar român. Stabilit în Germania. Eseuri, articole, studii („Euphorion”, „Labirint”, „De la Ion la Ioanide”); monografii („Urmuz”, „Al. Philippide”). 2. Ileana B. (1929-1996, n. Cluj), artist decorator român. Soră cu B. (1). Pornind de la tehnicile tradiționale ale țesutului, ajunge la o artă modernă ca structură și compoziție, fie în tapiserie, fie în formele tridimensionale (seria „Dealuri”).

BARBU, Nicolae I. (n. 1908, sat Cîrstănești, jud. Vîlcea), filolog român. Prof. univ. la București. Lucrări de lingvistică („Sintaxa limbii române după metoda istorico-stilistică”, „Tema latină”), studii consacrate literaturilor antice („Dualismul tragediei lui Sofocle”, „Valori umane în literatura greacă”).

BATZARIA, N(icolae) (1874-1952, n. Kruševo, Macedonia), scriitor român. Director la „Dimineața copiilor” și „Universul copiilor”, în care a semnat cu pseud. Moș Nae. Literatură pentru copii (seria „Haplea”. „Lir și Tirbișir”). Schițe și nuvele („Spovedanii de cadînă”).

BĂLAN, Nicolae v. Nicolae.

BĂLĂȘESCU, Nicolae (Nifon) (1806-1880, n. sat Hașag, jud. Sibiu), cărturar român. Participant la Revoluția de la 1848-1849. Autor al unui dicționar latin-român (1847) și al unei gramatici a limbii române (1848).

BĂLCESCU 1. Constantin B. (1813-1902, n. Dealu Mare, jud. Prahova), om politic român. Membru al societății revoluționare secrete „Frăția” și al „Asociației Literare”. Participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească. 2. Nicolae B. (1819-1852, n. București), om politic, istoric, economist, gînditor democrat-revoluționar și scriitor român. Frate cu B. (1). Înțelegînd rolul proprietății în organizarea socială, a analizat critic evoluția societății și a fundamentat programul de prefaceri revoluționare al cărui punct central a fost desființarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor. Participant la mișcarea revoluționară din 1840; inițiator al societății revoluționare secrete „Frăția” (1843) și secretar al „Asociației Literare” (1845). A editat, împreună cu A.T. Laurian revista „Magazin istoric pentru Dacia”. Unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească, membru în guvernul provizoriu. A militat pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania și pentru unirea forțelor revoluționare române și maghiare. În emigrație, după 1848, a luptat pentru unitatea națională și pentru colaborarea cu revoluționarii italieni și francezi și cu emigranții unguri și poloni. A murit în Italia, la Palermo. Mare scriitor politic prin talentul sintetizator, prin romantismul vizionar care-i animă opera, prin tehnica povestirii, prin cadența și expresivitatea frazei. Op. pr.: „Puterea armată și arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei pînă acum”, „Despre starea socială a muncitorilor plugari din Principatele Române în deosebite timpuri”. „Mersul revoluției în istoria românilor”, „Question économique des Principautés Danubiennes”, „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” (neterminată).

BĂLȚĂTEANU, Nicolae (1893-1956, n. Turnu Severin), actor român. Îndelungată activitate pe scena Teatrului Național din București.Roluri de compoziție în dramă și comedie („Tartuffe”, „Hagi Tudose”).

BĂNESCU, Nicolae (1878-1971, n. Călărași), istoric și filolog român. Acad. (1938), prof. univ. la Cluj și București. Specialist în bizantinologie („Les duchés byzantins de Paristrion (Paradounavon)” et de Bulgarie, „Chipuri și scene din Bizanț”, „Bizanțul și romanitatea de la Dunărea de Jos”). M. de onoare al Societății de Studii Bizantine din Atena, vicepreședinte de onoare al Asociației Internaționale de studii Bizantine (1961-1971).

BĂRBULESCU, Nicolae (1900-1985), fizician român. Prof. univ. la București. Contribuții în fizica moleculară (tensiunea superficială a gazelor și lichidelor) și teoria relativității.

BELDICEANU 1. Nicolae B. (1844-1896, N. Preutești, jud. Suceava), poet român. Lirică erotică și socială („Poezii”, „Doine”). Lucrări de arheologie („Antichitățile de la Cucuteni”). 2. Nicolae N.B. (1881-1923, n. Rădășeni, jud. Suceava), prozator român. Fiu lui B. (1). Schițe din viața periferiei bucureștene („Chipuri de mahala”) și din lumea satului („Cea dintîi iubire”).

BELOIU, Nicolae (1927-2003, n. Ocnița, jud. Dîmbovița), compozitor român. Prof. univ. la București. Lucrări simfonice și camerale („Concert de cameră pentru două viori și violă”, „Clopotele Albei Iulia”, „Septet scenic”).

BLAREMBERG, Nicolae Moret (1837-1896, n. București), jurist și om politic liberal român. A făcut parte din complotul care l-a răsturnat pe Al. I. Cuza (11/23 febr. 1866).

BOBOC, Nicolae (1920-1999, n. Ilia, jud. Hunedoara), dirijor și compozitor român. Dirijor al filarmonicilor din Arad și Timișoara și al Operei Române din Timișoara. Predlecție pentru repertoriul modern și contemporan. Muzică simfonică (suita „Țara Hălmagiului”), de cameră și corală.

BOȘCAIU, Nicolae (1925-2008, n. Caransebeș), biolog și botanist român. M. coresp. al Acad. (1990). Cercetări de botanică sistematică și floristică, fitogeografie, palinologie, istoria florei și vegetației din România, conservarea genofondului vegetal. Acad. (1991).

BOTNARIUC, Nicolae (n. 1915, Rășcani, Basarabia), biolog român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul hidrobiologiei, zoologiei, ecologiei și biologiei generale („Principii de biologie generală”). Conducătorul primei expediții române transafricane.

BREBAN, Nicolae (n. 1934, Baia Mare), prozator român. Romane de factură realistă, de investigație psihologică a individului obscur aflat într-o obsedantă tentativă de sondare a propriei personalități și a lumii sale („În absența stăpînilor”, „Animale bolnave”, „Bunavestire”, „Don Juan”, „Drumul la zid”).

BRÎNDUȘ, Nicolae (n. 1935, București), compozitor și pianist român. Lucrări simfonice, camerale, vocale, de operă în tehnici componistice noi („Arșița”, „Domnișoara Hus”).

BUICĂ, Nicolae (1855-1932, n. Slatina), violonist român. A concertat împreună cu George Enescu (sonata Kreutzer). A ridicat stilul de interpetare lăutărească la cea mai înaltă treaptă prin tehnica flageoletelor și a coardelor duble. Repertoriu clasic și romantic, melodii populare și improvizații personale în stil românesc, romanțe și parafraze.

BUICLIU, Nicolae (1906-1974, n. Corabia), compozitor român. Prof. univ. la București. Muzică simfonică și instrumentală de cameră, de factură clasică și cu intonații populare.

CABASILA, Nicolae (1320-1390), scriitor și teolog ortodox bizantin. A teoretizat unirea cu Dumnezeu prin intermediul formelor sensibile ale cultului („Tîlcuirea dumnezeiștii liturghii”, „Despre viața în Hristos”).

CAJAL, Nicolae (1919-2004), inframicrobiolog român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Contribuții în diagnosticul de laborator al virozelor, genetica virusurilor și profilaxia unor viroze (vaccinul antirujeolos).

CARANDINO, Nicolae (1905-1996, n. Brăila), scriitor și ziarist român. Cronici dramatice, eseuri și articole de teorie teatrală („Radiografii teatrale”); memorialistică cu virtuți epice („De la o zi la alta”).

CARTOJAN, Nicolae (1883-1944, n. Călugăreni, jud. Giurgiu), istoric literar român. Acad. (1941), prof. univ. cu București. Studii și cercetări fundamentale asupra literaturii române vechi („Cărțile populare în literatura românească”, „Istoria literaturii române vechi”). A fondat și condus publicația Cercetări literare.

CEAUȘESCU, Nicolae (1918-1989, n. Scornicești), om politic comunist român. Membru al P.C.R. (din 1933). Arestat și condamnat pentru agitație comunistă în repetate rânduri, C. a contribuit la instaurarea regimului comunist în România, în urma ocupării țării de trupele sovietice. A aparținut grupului de comuniști „dinlăuntru” opus grupului de la Moscova venit în România după august 1944. După moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej a fost ales prim-secretar al C.C. al P.C.R. (1965), secretar general al C.C. al P.C.R. (1965-1969), apoi secretar general al P.C.R. (1969-1989). A îndeplinit și funcția de președinte al Consiliului de Stat (1967-1974), președinte al R.S.R. (1974-1989). În primii ani după instalarea la conducerea P.C.R. a continuat și dezvoltat politica precedesorului său de deschidere în politica internă și internațională. Protestul său public împotriva invadării Cehoslovaciei de trupele Tratatului de la Varșovia în 1968 i-a atras puternice simpatii în țară și în opinia publică din Occident. Din 1971 a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist bazată pe un cult al personalității, fără precedent în istoria României. După 1980, situația României, deteriorată continuu pe toate planurile, a determinat o mare nemulțumire populară, care a izbucnit în decembrie 1989, când C. a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte și executat (25 dec.). Soția sa Elena a avut o influență politică nefastă în conducerea țării. A fost judecată, condamnată la moarte și executată împreună cu el.

CERNESCU, Nicolae (1904-1967, n. Cîmpulung), chimist și pedolog român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Președinte al Societății Internaționale de Știința Solului (1960-1964). Cercetări privind chimia, componența mineralogică, geneza și clasificarea solurilor; studii regionale și lucrări de cartografie a solurilor.

CHIPARISSA, Nicolae (sec. 17-18), cronicar moldovean, de origine greacă. Autor al unei cronici de curte, în limba greacă, în care se relatează evenimentele petrecute între 1716 și 1717, în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai Racoviță.

CIORĂNESCU 1. Nicolae C. (1903-1957, n. București), matematician român. Prof. univ. la București. Lucrări de analiză matematică, algebră și mecanică generală. 2. Ion C. (1905-1926, n. Moroeni, jud. Dîmbovița), poet român. Frate cu C. (1). Versuri de o sensibilitate maladivă („Vestiri”). Traduceri. 3. Ecaterina C.-Nenițescu (1909-2000, n. București), chimistă română. Soră cu C. (1). Acad. (1974), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul chimiei organice și farmaceutice („Medicamentele de sinteză”). 4. Alexandru C. (1911-1999, n. Moroeni), istoric literar român. Stabilit în ins. Tenerife (Canare). Prof. univ. la Lyon, Bordeaux, Londra, Bologna, La Laguna. Studii comparatiste („Teatrul românesc în versuri și izvoarele lui”, „Estudios de literatura espanola y comparada”, „Principios de literatura comparada”, „Barocul sau descoperirea dramei”). Versuri („Atlantic”, „Biografie pentru rîndunele”), un roman („Cuțitul verde”), piese de teatru („Don Carlos de Viana”). Lucrări lexicografice („Diccionario etimólógico rumano”); o monumentală bibliografie a literaturii franceze din sec. 16-18. M. de onoare al Acad. (1991).

CIURCU, Nicolae (1854-1898, n. Brașov), editor și librar român. În 1880, înființează la Brașov o librărie românească în care se publică colecțiile „Biblioteca istorică poporală”, „Biblioteca poporului” și „Biblioteca copiilor”.

COCULESCU 1. Nicolae C. (1866-1952, n. Craiova), astronom român. Prof. univ. la București. Întemeietorul Observatorului Astronomic din București. 2. Piu-Șerban C., fiul lui C. (1). v. Servien.

CODREANU, Nicolae (cunoscut și sub numele de N. Zubcu-Codreanu) (1852-1878, n. Nisporeni, Basarabia), militant socialist român. Medic. A făcut parte din conducerea cercului revoluționar secret din București. A organizat apariția ziarului „Socialistul” (1877) și a luat parte la Războiul de Independență (1877-1878) ca medic voluntar.

CONDIESCU, Nicolae M. (1880-1939, n. Craiova), scriitor român. General, aghiotant regal. M. de onoare al Acad. (1938). Un roman inspirat din viața de provincie („Însemnările lui Serafim”); nuvele satirice („Conu Enache”); memorial de călătorie („Peste mări și țări”).

CONSTANTINESCU, Nicolae N. (1920-2000, n. București), economist român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Lucrări privind istoria economică a României, teoria economică, economia mediului ambiant, evaluarea fondului forestier, economia de piață („Revoluția industrială în România”, „Problema contradicției în economie”, „Economia protecției mediului natural”, „Teoria valorii muncii și lumea contemporană”).

CORCHEȘ, Nicolae (1809-1885, n. Cîmpeni), tribun în oastea nemeșimii maghiare condusă de Vasvári Pál, la Fîntînele (24 iun. / 6 iul. 1849).

CORLĂTEANU, Nicolae (1915-2005, n. Caracui, Basarabia), filolog român. Acad. (1965), prof. univ. la Chișinău. Cercetări în domeniul lexicologiei, foneticii și romanisticii, studii asupra contribuției scriitorilor clasici din Moldova la dezvoltarea limbii literare („Actualitatea operei lui Creangă”, „V. Alecsandri și limba literară”), analize asupra normei și uzului actual al limbii („Egală între egale”).

CORNEANU, Nicolae v. Nicolae.

CREVEDIA, Nicolae Haralambie (1902-1978, Crevedia Mare, jud. Giurgiu), scriitor și publicist român. Lirică tradiționalist-htonică, într-un limbaj frust („Bulgări și stele”), erotică („Maria”) și epigrame. Proză descriind o lume fără prejudecăți morale („Buruieni de dragoste”, „Dragoste cu termen redus”).

CRISTESCU, Nicolae (n. 1929, Chelmenți, Hotin), matematician și mecanician român. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la București. Contribuții în domeniul plasticității dinamice („Probleme dinamice în teoria plasticității”) și al mecanicii fibrelor extensibile („Viscoplasticitatea”, în colab.).

DABIJA, Nicolae (n. 1948, Căinarii Vechi, Soroca), poet român. Evocare patetică și oraculară a reperelor identității spirituale naționale și a momentului actual al renașterii basarabene. Lirism interiorizat al experiențelor formative originare („Ochiul al treilea”, „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”). O „Antologie a poeziei vechi moldovenești”.

DAȘCOVICI, Nicolae (1888-1969, n. Calafat), jurist român. M. coresp. al Aacd. (1968), prof. univ. la Iași și București. Specialist în dreptul internațional public („Regula unanimității sau așa-zisul vot de veto în lucrările Consiliului de Securitate al O.N.U.”, „O.N.U., organizarea și funcționarea”).

DAVIDESCU, N(icolae) (1888-1954, n. București), scriitor român. Poet simbolist („La fântâna Castaliei”, „Inscripții”) și critic („Aspecte și direcții literare”); a cultivat, ulterior, poemul parnasian („Cântecul omului”).

DĂRĂSCU, Nicolae (1883-1959, n. Giurgiu), pictor român. Influențat de neoimpresionism. Peisaje caracterizate prin acuitatea fină a viziunii („Calea Victoriei pe ploaie”, „Palat venețian”, peisaje din Deltă). Evoluează către o organizare a spațiului în planuri geometrizante („Peisaj din Argeș”). Acuarelist.

DĂSCĂLESCU, Nicolae Ionică (1884-1969, n. sat Căciulești, jud. Neamț), general român. S-a remarcat în luptele de la Praid-Sovata, Mărășești și Cireșoaia (1917). A comandat corpul 2 armată (1941-1945) pe Frontul de Est și pe cel de Vest, distingându-se în bătăliile de la Țiganca și Cotul Donului, și Armata 4 (ian.-febr.. mart.-mai 1945), în luptele din Ungaria și Cehoslovacia. Arestat și deținut în închisoare (1951-1955).

DELEANU, Nicolae (1879-1959, n. Galați), fitofiziolog și biochimist român. Prof. univ. la Iași și București. Contribuții la studiul bioritmurilor organismelor vegetale. A pus în evidență procesul de homeostazie a ionilor la diverse specii de plante.

DINCULEANU, Niculae (n. 1925, sat Padea, jud. Dolj), matematician român. Stabilit în S.U.A. (1976). Prof. univ. la București și Gainesville (Florida). Lucrări privind teoria măsurii și integrării, teoria ergodică, spații de funcții, procese stocastice.

DINULESCU, Nicolae (1907-1989, n. Bratovoești, jud. Dolj), astronom român. Prof. univ. la București. Cercetări asupra refracției astronomice. Lucrări de istorie a astronomiei.

NICOLAE ALEXANDRU, domn al Țării Românești (1352-1364), asociat tatălui său Basarab I (din 1340). A continuat politica de consolidare a țării și a înființat Mitropolia Țării Românești, cu sediu la Curtea de Argeș (1359). Pe plan extern, a luptat împotriva tătarilor.

NICOLAE BĂLAN (1882-1955, n. sat Blăjenii de Sus, jud. Bistrița-Năsăud), mitropolit român. M. de onoare al Acad. (1920), prof. la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu. Luptător pentru Marea Unire (1918), membru al organizației culturale ASTRA. Mitropolit al Ardealului (1920-1955). A apărat autonomia Bisericii Ortodoxe Române, militând pentru acceptarea principiilor Statutului Organic șagunian în organizarea acesteia. Îndrumător al școlilor secundare (până în 1948), a înființat unele noi; a construit numeroase biserici și case parohiale (paraclisul și biblioteca Academiei Teologice din Sibiu). Unul dintre marii ecumeniști ai perioadei interbelice. Lucrări: „Chestiunea bisericească din România și autonomia bisericii noastre”, „Evanghelia și democrația”, „Ortodoxia în mijlocul frământărilor de azi”, „Biserica și viața”.

NICOLAE BĂLCESCU 1. Com. în jud. Bacău, situată pe dr. văii Siretului, la confl. cu Bistrița; 10.591 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul Valea Seacă). Hidrocentrală (29,15 MW), în satul Galbeni. Izvoare cu ape minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, calcice, clorurate, sodice (în satul Sărata). Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (ante 1809, reparată în 1896 și 1921), în satul Valea Seacă. 2. Vechea denumire (până la 24 mart. 1981) a com. Alexandru Odobescu, jud. Călărași. 3. Com. în jud. Călărași, situată în Câmpia Bărăganului; 1.617 loc. (2000). Stație de c. f. Produse chimice. 4. Com. în jud. Constanța, în zona de contact a pod. Carasu; 4.910 loc. (2000). Stație de c. f. Fermă de creștere a bovinelor. 5. Com. în jud. Vâlcea, în V Piem. Cotmeana, pe râul Topolog; 3.974 loc. (2000). Reșed. com. este satul Rotărești. Pomicultură. Casa memorială „Nicolae Bălcescu”. Bisericile Sf. Dumitru (sec. 18), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1832, cu picturi murale interioare originare) și Adormirea Maicii Domnului (1888), în satele Predești, Schitu și Mângureni.

NICOLAE COLAN (1893-1967, n. sat Araci, fost Arpătac, jud. Covasna), mitropolit român. Acad. (1942), prof. la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, rector al acestuia (1828-1936). Membru al organizației culturale ASTRA. Ministru al Cultelor și Artelor (1938-1939). Arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului (1957-1967). Lucrări cu caracter teologic, pastorale, sfaturi pentru credincioși și preoți („Biblia și intelectualii”, „La luptă dreaptă. Un capitol de strategie misionară”, „Medalioane”, „Eroi și mucenici ai dreptei credințe”). Traduceri.

NICOLAE CORNEANU (n. 1923, Caransebeș), mitropolit român. M. de onoare al Acad. (1992), prof. la Seminarul Teologic din Caransebeș și la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. Episcop de Arad (1960-1962), arhiepiscop al Timișoarei și Caransebeșului și mitropolit al Banatului (din 1962). Preocupat de restaurarea monumentelor istorico-bisericești, de organizarea unor colecții muzeale, de ridicarea a noi locașuri de cult. Unul dintre ecumeniștii importanți. Lucrări de patristică („Temeiurile învățăturii ortodoxe”, „Studii patristice. Aspecte din vechea literatură creștină”, „Quo vadis? Studii, note și comentarii teologice”). Traduceri.

NICOLAE CRETANUL (sec. 16-17), zugrav român. Artist la Curtea lui Mihai Viteazul, care i-a încredințat și unele misiuni diplomatice. I se atribuie pictura unor biserici din Transilvania (capelele unor biserici din Alba Iulia și Târgu Mureș).

NICOLAE TITULESCU, com. în jud. Olt, situată în Câmpia Boian, pe râul Vedea; 3.034 loc. (2000). Casa memorială „Nicolae Titulescu”. Conac (sec. 19) și biserica Sf. Gheorghe (1897), în satul N.T.; biserica Cuvioasa Parascheva (1863-1864), în satul Ghimpețeni. Rezervație de dropii. Până la 17 febr. 1968 s-a numit Titulești.

Nicola, -e, -eni, -escu, -ești, -iu v. Nicolae III 1.

NICOLAE CEAUȘESCU ăl Bătrân, Geniul Carpaților, Împușcatu’, Întunericitul, Nea Ceașcă / Nicu / Papleacă / Parpală, Niciolaie, Odi, Odiosu’, Pingelică, Plumbuitu’, Răposatu’, Stejarul din Scornicești.