76 de definiții pentru Nicolae (cel mult 20 afișate)

school Articole pe această temă:

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bălán, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. Ieși, copile cu părul bălan, afară și rîde la soare, doar s-a îndrepta vremea (CR.). ◆ (în superstiții; iron.; subst. m.) Dracul. 2 (despre animale) Cu părul alb; bălai. Cal bălan ◆ (subst.) Cal sau iapă cu părul alb. ◇ Expr. (pop.) Popa era călare pe bălană și întreba de iapă, se spune despre un om uituc sau zăpăcit. E mîncat ca bălana de ham, se spune despre o persoană care se află în mare sărăcie. 3 (despre plante, mai ales despre cereale) De culoare deschisă, galben spre alb. • pl. -i, -e. /băl + -an.

Nicolaie m. nume a doi împărați ai Rusiei: NICOLAIE I, fiul lui Paul I, născut în 1796, se urcă pe tron în 1855, în timpul răsboiului Crimeii.║ NICOLAIE II, fiul și urmașul lui Alexandru III, născut în 1868 și urcat pe tron în 1894. Sub domnia-i se făcu răsboiul ruso-japonez, introducerea unui regim parlamentar și răsboiul mondial. Depus în 1917, Țarul NICOLAIE II și familia sa au fost asasinați în 1918 la Iecaterinoslav din ordinul sovietului acestei gubernii.

Nicolaie (Nagy Sz.-Miklos) m. oraș în Banat, mai jos de Mureș.

Nicolaie m. nume a 5 papi, dintre cari cel mai însemnat fu NICOLAIE I CEL MARE (858-867).

Nicolaie (St.) m. episcop din Myra, mort pe la 342: serbat la 6 Dec.

Nicolaie I (Petru) m. Principele Muntenegrului dela 1860, născut în 1841, proclamat rege (țar) în 1910, abdică în 1918 și muri în 1921.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

Nicoláe s. m.1. Nume propriu. – 2. (În expresia: sfîntul Nicolae) Vărguță, liniuță cu care se pedepsesc copiii. – Var. Neculae, (Mold.) Neculai, (Trans.) Micula(e), dim. Nae, Nicu(șor). Sl. Nikolaje din mgr. Nιϰόλαος. Var. Nicoară, din lat. Nicolaus; Miculae, prin încrucișare cu mag. Miklos. Sensul al doilea se datorează obiceiului de a păstra liniuța în spatele imaginii sfîntului.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Nicolae (sfârșitul sec. 2 – c. 342 d. Hr.), sfânt ierarh n. în Patara din Asia Mică din părinți creștini și bogați. După moartea părinților și-a împărțit săracilor averea sa, a intrat în călugărie și a ajuns mitropolit în Mira Lichiei. Persecutat în timpul lui Dioclețian, a luat parte la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Este patronul copiilor, care așteaptă daruri de ziua lui. Moaștele sale au fost mutate de la Mira la Bari, în 1087, din care un deget de la mâna dreaptă a fost adus în sec. 19 la București și se află în bis. Sf. Gheorghe-Nou. Bis. și toată creștinătatea îl sărbătoresc la 6 decembrie.

NICOLAE (numele laic Ivan Dmitrievici Kasatkin) (1836-1912), arhiepiscop ortodox al Japoniei. A construit, la Tōkyō, Catedrala Reînvierii, cu fonduri colectate din Rusia. Traduceri ale unor lucrări religioase; a răspândit reproduceri după icoane. Sanctificat. Prăznuit la 3 febr.

NICOLAE (c. 270-c. 352 d. Hr.), prelat creștin. Arhiepiscop de Myra (Asia Mică). Adversar al arianismului. Persecutat în vremea lui Dioclețian. A participat la sinodul de la Niceea (325). Potrivit numeroaselor legende despre viața sa, a fost autorul unor binefaceri, vindecări, învieri, minuni etc. Moaștele sale au fost aduse la Bari (Italia) în 1087. Un deget de la mâna dreaptă a fost adus la București (biserica Sfântu Gheorghe-Nou), în sec. 19. S-a încetățenit obiceiul, ca de ziua lui, copiii să primească cadouri. Canonizat. Sfântul patron al Greciei și Rusiei, precum și al marinarilor, fetelor nemăritate și al copiilor. Prăznuit la 6 dec.

NICOLAE (1903-1977, n. Sinaia), principe al României, fiu al regelui Ferdinand și al reginei Maria și frate al lui Carol II. M. de onoare al Acad. (1929). Membru al Regenței (ales la 4 ian. 1926) în timpul minoratului regelui Mihai (1927-1930). Unul dintre principalii susținători ai readucerii pe tron a fratelui său, principele Carol. În 1937, în urma unei căsătorii morganatice (nov. 1931), cu Ioana Săveanu, a fost silit să renunțe la drepturile și prerogativele regale (recâștigate la 10 iul. 1942); a locuit în străinătate (Franța) sub numele de Nicolae Brana.

NICOLAE, numele mai multor patriarhi de Constantinopol. Mai importanți: 1. N. I (supranumit cel Mistic), patriarh (901-907; 912-925). A susținut ideea de reunire a celor două biserici. În conflict cu împăratul Leon VI, în privința legalității și a recunoașterii celei de-a patra căsătorii a acestuia, a fost înlăturat în 907. Rechemat, a fost numit regent al lui Constantin VII, în timpul minoratului său. 3. N. III, patriarh (1081-1111). Mediator al disputei dintre cler și împăratul Alexios I Comnen. A condamnat secta bogomililor. A încercat să stabilească contacte cu Biserica catolică, dar a refuzat orice compromis în probleme de doctrină. Autor al unor texte liturgice.

NICOLAE (NIKOLAI), numele a doi împărați ruși din dinastia Romanov: N. I (1825-1855). Fiul lui Pavel I. Domnie caracterizată prin întărirea autocrației în Rusia. A înăbușit în sânge răscoala decembriștilor (1825), răscoala din Polonia (1830-1831) și a participat la înăbușirea revoluțiilor de la 1848-1849 din Ungaria, Transilvania și Țara Românească, din care cauză a fost denumit „Jandarmul Europei”; de asemenea, a lichidat elemente de autonomie limitată în conducerea Basarabiei (1828). Politica sa externă s-a caracterizat prin revenirea la principiile Sfintei Alianțe și prin extinderea influenței Rusiei în Orient (războaiele din Caucaz, 1817-1864, ruso-persan, 1826-1828 și ruso-turc, 1828-1829). În timpul său a început Războiul Crimeii (1853-1856). N. II (1894-1917). Fiul lui Aleksandru III. A dus o politică internă de menținere a sistemului autocratic, opunându-se oricăror tentative de reformă; pe plan extern a promovat un sistem de alianțe cu puterile occidentale în vederea expansiunii în Extremul Orient, unde ocupă Manciuria (1900). În confruntarea cu Japonia (1904-1905) a suferit o gravă înfrângere. S-a alăturat (1907) Antantei, cu care a participat la primul război mondial. Constrâns să abdice, este arestat la domiciliu (mart. 1917) și deportat la Ekaterinburg, unde va fi asasinat împreună cu întreaga familie (17 iul. 1918). Sanctificat, împreună cu cinci membri ai familiei sale, de către Biserica Rusă.

NICOLAE, numele a cinci papi și a unui antipapă. Mai importanți: 1. N. I (supranumit cel Mare), papă (858-867). A consolidat autoritatea Bisericii catolice asupra autorităților laice și în special asupra regilor franci. A intervenit în schisma apărută între patriarhii Bisericii ortodoxe, l-a sprijinit pe Ignatius, excomunicându-l pe Fotie, care a replicat acuzând de erezie Biserica romană. Sanctificat. 2. N. II (pe numele laic Gerhard de Burgundia), papă (1059-1061). A stabilit în Conciliul de la Lateran (1059) ca alegerea suveranului pontif să fie făcută de cardinali, fapt ce a dus la o ruptură cu împăratul și episcopii germani. 3. N. V (pe numele laic Tommaso Parentucelli), papă (1447-1455). Patron al artelor. A reconstruit Vaticanul, Catedrala Sf. Petru, a ridicat Palatul de pe Colina Capitolină și a pus bazele Bibliotecii Vaticanului. A intervenit în luptele interne din Italia, impunând Pacea de la Lodi (1454).

NICOLAE, arhiep. de Mira Lichiei, gr. Nιϰόλαος I. Din lat. Nicolas: A. 1. Necora (16 A II 60) în text slav; această formă circulă în Moldova în sec. XVII; Necorescu Jurja sau Giurgea (Ștef; C Ștef; Sur XI); -l (P Bor 23, 37); Necoriț, -a f. (Tec I); hatman, 1628, mold. (RI VI 84); Necoriciu (17 A I 11); cu afer.: Coru, Vlad, 1808 (Acte Sc). 2. Necoar, frecv. (Sur IV); -a t.; (P Bor 64; Sur IX). 3. + -ca, Necurca, Costin mold., 1606 (RI VI 76) sau eroare pt. Necurea. B. 1. Nicoară frecv. mold., din sec. XIV (DM 57; Dm; Ștef); ard., 1726 (Paș). 2. Nicoară, curent în toate reg.; Nicora = Nicorie (Mar). 3. Nîcor, mold. (Sd V 223); -a b. ard., 1616 (Moț; Paș); -a, olt. (AO XV 290); (Ard I 264); -e (P Bor 107); Nicoreța = Nicoară m. vornic; Nicor/escu, Nicula (Giur 105); -ești s.; -ina f. (17 A I 52); -ete,(Bir II); + -ici: Nicorici, Brahă diac (Cat mold II) și cu afer.: Corici, N. (Sd XXII 150); Coricescu, I. (Tg-Jiu); Nicoriciu (M mar); Nicoriță armaș (Costin); – (LM); cu afer.: Coriță, T. (Sur VIII). 4. Nicoarea b. mold.; Nicoara f. (D Buc). 5. Cu m pentru n: Micora, 1726 (Paș); Micurici, Ioan, olt. (RI XI 51). 6. Nicăruș și Nicuruș, ar. (Fărș). C. Din lat. Sanctus Nicolas. 1. Simnicoră ctitor (Ins 346); Simnicoară, olt., nepot lui Nădăiaște (Sur VI); – olt. (Sd VI 474); – din Buzău (Sd V 526); – 1615 (Sd XVI); moșnean în jud. Saac (17 B II 77). 2. Sîmnicoară b. (Mar); – din București (16 B V 440). 3. Simnicoară și Sînicoară (Enc). 4. Sîmnicon, băn. (AO III 382). 5. Semnicoară b. (17 B I 460). II. 1. Necola (Sd X 261; Cat; Ur XXII; – pîrc. olt., 1639 (Sd 262); Jup., 1638 (AO XVII 79; XIX 91). 2. Necolae (Cat). 3. Neca, Al. (D Buc). III. 1. Nicola (Cat; Moț; Olt); „stolnicul Romînul” mold., sec. XVI (Iorga V 158); -e forma oficial calendaristică; Nicol/aĭu, mold.; -aescu; -aeni, -aești ss. -ăiasa f. (Sur VII); Nicolau Ioan, 1688 (D Buc). 2. Nicol/eanu poet, cu sufix de apartenență locală, din s. Nicoleni; -escu; -ești, -eni, -ina, -inți ss.; -easa f. mold. (Sd XI 279); -easca și Coleasca, I. (Băl VI), nume maritale. 3. Nicola Vvd., fiul lui Mihai-Viteazul, scris și: „Nicula, Necula sau Nicolae-Pătrașcu Vvd” (17 B II 82, passim). 4. Coleș, munt. (BCI VII 34) < *Nicoleș; Coleșiu, P. (17 B I 395); Coleșa (17 B II 172). 5. Nicoleț, N., 1635 (Sur XVI). 6. Nicolin (Puc); -a f. și s.; Colin b. (Sur XI). 7. Nicoliș olt. (RI VI 263). 8. Nicoliță, act.; Coliț/a (P4 fila 26); -ă, olt. (Cand); Nicolițel D-trescu, act. t. dobr. 9. Nicolici, act.; Nicoli/cioiu, (C. Lit 1941, p. 1386); -cescu (IT); cu afer.: Colici (Dm; Sur XV). 10. Nicolce (17 B II 242); -a (Tis; Paș; Sd XV 85); -a, băn (LB); cu afer.: Colcea (Sd XXII 373); Colcești (Sd XI 85); Nicolcioiu, olt. (Cand). 11. Nicoloiu, olt. (Cand). 12. Nicalan, Ioan, act.; din acesta prob.: Calan s. 13. Nicălău (Paș); cu afer.: Călae și Călăeasa, M. (Puc). 14. Alte ipocoristice: Colă și Cole bb. olt. (Cand); mold., 16S3 (BCI IV 206); Cole, -a, Colițe și Colescu (Bir I, II); Colești s. 15. + -ca, Colea, olt. (17 B II 389). 16. Cola, Colea, Coleti și Coleți, ar. (Cara 27); + Baba: Colibaba, Șt. (Sur XI). 17. Prin analogie cu Bolinitin, probabil: Colintină t. (16 B II 372) azi Colentina pîrîu și cartier (București); pentru terminația -tin(a) cf. Miculetin la VIII 7 și Nicolantin, Ant. 1770 olt. (Iorga, Scris, de neg.) IV. 1. Necula b. (Cat; Sur IX; Sd XI 271; Paș); – log. munt., 1655 (RI I 60); f. (C. Lit. 1922, p. 410). 2. Necul (Tec I); pitar (D Buc); -ae (C Ștef); -ai și -aiu actuale cu afer.: Culaiu, 1730 (Vr C 14); Neculau (Bîr I, II); Neculi (Puc 203) și t. (Mus); Necul/eni, -ele ss.; -escu, Al. (Fil; Arh). 3. Neculache, 1622, pîrc. de Neamț (17 A V 163); Neculea, Savta (RI XII 20); -ța (17 A III 34); Neculiță, act.; Necul/oiu, Gh. (Braș); -oae, Micul, 1658 (BCI XII 104); -uță, poet. 4. + -cea: Neculce, Ioan, cronicarul; -a (17 B II 138); -a pren. (P1); -a t. (Mus); Neculcioiul, D. (AO XIX IU), Neculce = Necolce = Nicolce (17 B II 242). 5. Cu apoc.: Necu Iord. (D Buc); – Andrei și Necuiu, D., munt. (BCI XV 143, 155); Necuia s. (Hur); Necă, Ion, act.; Necuța b. (Tec I). 6. Năcula, R. (Puc 192). VI.1. Nicula (Rel; Cat; Dm; Moț; Cand; Olt) etc.; – „județul”, 1571 (RI I 60); -e și Culae, munt. act.; Culai, Ioniță. 2. Nicul/ea (Dm); -eni, -ești ss.; -escu; -ina f.; -iță (CL; Paș); -iței (Sd XVI); -ițele t. 3. Niculcea, olt. (Cand). 4. Niculici, olt. (Cand). Niculeț, Miron (Sucev 147). VI. Alte ipocoristice din Necula și Nicula: Cula f. (AO XV 291); – t. (Dm); – b. (Paș); Culea, Ap., act. 2. Culă și Cule, olt. (Cand); Culescu, P., act. 3. Culețu, P., act., dobr. 4. Culici, olt. (Cand). 5. Culin și -ă, olt. (ib); -a, A., act. 6. Culița (Paș). 7. Culuși, ar. (Ant Ar). 8. + -cea: Culcea (RA IV); Culciul s. băn (14 C I 199); Culcescul, Iane, munt. (Sd VII 351); cu afer.: Ulcescu: „Drumul Ulceștilor” (BCI XI 27), cf. și ulcea. VII. Segmentat: Nicu – Lae: A. 1. Nicu, mold., 1610 (BIR 244) „Floarea sîn Nicului”; – pren. (P13 fila 43) și ipoc. act.: – fam., 1511 (Paș); -l din Glogova, olt., 1658 (Sur. 2. Cu sufixe: Nicoman (Dm; Sur I); Nicui = Nicula (Isp III1) și Nicuia t. (Cat); Nicucel, olt. (Cand); Nicușor pren. act.; Nicuțu și Cuțu, 1726 (Paș); + -ar; Nicuțari t. 3. Cu sincopă < Nicolae; Nae pren. și fam. act.; Naie (P Bor 8); Năeni și Năița (Tec) ss.; Năescu, V., act.; Naiu, Ioan., act; Năilă (Sur VII). 4. + -cu, -co: Naicu act; -lescu, act. B. 1. Lae, Chiorul, ard. (Goga). 2. Lăiță, ard. (Paș). VIII. Forme străine. A. Din magh. Miklós și srb cr. Miklauš < lat. Nicolaus: 1. Miclauș Faur (C Ștef); -oana f. (16 Bl 102), marital. 2. Miclăuș (Ștef; Ac Bz 6; AO XVIII 474; BCI IX 87); – Săcuianul (17 A IV 73); -ani, -eni, -oaia ss. 3. Micleuș (16 B II 211) etc.; cu apoc.: Miclau, Miclău, fam. act. B. Din sr-bcr. Mikluš: 1. Micluș (Dm); cu afer.: Cluj, orașul < sl Kluš < Mikluš (etim. Drăg 440 – 441) sau < germ. Niklaus; pentru Cluj, Iorga (III 48) propune etim. < lat. Clausae „chei”; Cluj, Ella, act.; Clușoi, 1722 (Paș). 2. Din srb-cr. Mikloš; Micloș/u, -ani ss.; cu afer.: Cloșan fam.; -i s. olt.; Cloșenești s., zis și Clăjenești (AO IV 323 – 5). 3. Din sl. Mиколаи: Micola (16 B II 375); Mecola (AO XV 367; P4); cf. ar. Mecu fam. 4. + adj. mic: Micula, Miculiț/a, -ea (Dm); + -ca, -cea: Miculca (16 A III 436); Miculcea (P14). 5. Prob. sincopat: Micle (M mar; Ștef; Met 30); -a (Dm; Ștef; Moț; P Bor 5) etc.; Miclea, Costin Costan, ard. (RA II 418); Micl/escu (Ștef); -ești s., 6. Miclu b. (Vra); Micluța (Moț); Miclin (Băl I). 7. Prob. Miculetin, Gr. (L Pl 354).

Nicolae Unul dintre cele mai frecvente și răspîndite nume românești, cu paralele în toate limbile europene, Nicoláe (Nicoláie) reproduce un vechi nume pers. gr. Nikólaos, folosit în Grecia antică cu multe secole înaintea erei noastre, printre cele mai timpurii izvoare în care este atestat numele trebuie să amintim opera istoricului Tucidide (c. 460-396 î.e.n.). Nikólaos se încadrează într-o bogată familie de compuse al căror prim element este nik- (vb. nikáo „a învinge”, subst. nike „victorie”), semnificația acestuia explicînd în bună măsură favoarea de care se bucurau numele și, implicit, frecvența lor în onomastica greacă. Cu siguranță că anticilor nu le erau indiferente nici legătura acestor antroponime cu numele zeiței victoriei, Nike (la romani identificată cu → Victoria) și nici faptul că Nikátor sau Nikephóros (rom. Nichifor) erau și supranume ale lui Zeus. Dacă vom mai aminti aici pe Nikandros (rege al Spartei, cunoscut din istoria lui Herodot), Nikánor, Níkarhos, Nikódoros, Nikoklés, Nikokrátes etc., sau pe Nichifor, Nichita, Nicodim, folosite și la noi, ne vom putea da seama de poziția elementului nik- în onomastica greacă (am lăsat la o parte o altă serie, în care -nikos este element secundar de compunere, ca în → Andronic, Calinic etc.). A doua parte a lui Nikólaos este laós sau leós „popor” (ca în Leandru). Trecut în latină sub forma Nicolaus, continuată în limbile moderne din apus, numele era folosit de către romani cu funcție de cognomen. Odată cu apariția creștinismului, Nikolaos și Nicolaus au fost purtate și de persoane care au îmbrățișat noua religie, printre care un episcop de Myra (în sud-vestul Asiei Mici), din sec. 4, sanctificat de biserică, învăluit în aura legendelor și devenit unul dintre cei mai populari sfinți din evul mediu. De aceeași popularitate s-a bucurat cultul episcopului din Myra și în regiunea balcanică, dar frecvența numelui în această parte a Europei nu poate fi explicată exclusiv prin biserică. În calendarul popular al românilor, Niculai este sărbătorit în mai și mai ales în decembrie, de numele lui fiind legată o serie întreagă de credințe, legende și practici în esență păgîne, care au favorizat popularitatea cultului și a numelui (→ Gheorghe; Ion). În legătură cu prezența numelui în onomastica românilor, a fost emisă de mai multă vreme ipoteza că forma veche (Sîn) Nicoară ar continua lat. (Sanctus) Nicolaus. Într-adevăr transformarea lui -l- în -r- și diftongarea lui -o- în -oa- (ca în mólamoară) ar sprijini originea latină. Dar, trecînd în latină, gr. Nikólaos și-a mutat accentul pe vocala lungă -a- și a devenit Nicoláus (faptul este probat de forma veche din italiană, Nicoláo, cît și de cea modernă, Niccoló (accentuate pe finală); conform legilor fonetice -o- neaccentuat trebuia să devină în română -u-, deci Nicuráu, formă neatestată încă la noi. Atragem însă atenția că în unele cazuri evoluția numelor proprii poate fi diferită de cea a cuvintelor comune și acest lucru a fost probat nu o singură dată. Mai mult decît atît, neexistența unui indice complet al tuturor formelor personale din documente și graiuri populare nu permite încă afirmații definitive în ceea ce privește continuitatea numelor din latină și română. Nicolaie trebuie considerat așadar ca provenind de la popoarele vecine într-o etapă veche, lucru care ar explica mulțimea variantelor, hipocoristicelor și derivatelor, multe dintre ele fiind create pe teren românesc, atunci cînd numele a atins o frecvență deosebită. (Deși nu dispunem decît de două prelucrări statistice ale prenumelor, din zone restrînse, rezultatele acestora sînt totuși elocvente; pe o perioadă de aproximativ 100 de ani, în cîteva comune din Valea Sebeșului, Nicolaie este situat pe locul al doilea, după → Ion, cu un procent de 10%, situația fiind aceeași și într-un sat din apropierea Sebeșului). În documentele Țării Românești, Nicolaie este cunoscut de la jumătatea sec. 14, cînd a fost purtat de voievodul Nicolae Alexandru (1352 – 1364); din 1417 începe să apară Nicola sau Nicula (13 persoane cu acest nume numai pînă la 1500). Aproximativ din aceeași perioadă trebuie să amintim și formele Nicoară, Necoară, Micolai atestate în documente moldovenești. Iată acum o parte dintre membrii „familiei” onomastice Nicolaie: Necora și Nicora (ambele forme sînt moldovenești), Nicorina, Nicorici, Nicoriță, Sîmnicoară și Sînicoară (de la numele sărbătorii), Necola, Nicola, Nicolinu și Nicolina, Colin, Nicoliță, Coliță, Nicolițel (și în toponimie), Necula, Neculai, Culai, Culiță, Neculachi, Neculce(a), Neculuță, Niculăiță, Nică, Nicu, Nicușor, Nicuțu, Naie, Năică, Năiță, Laie etc., la care se adaugă în perioada modernă împrumuturile occidentale Nicoleta, Coleta, Nic, Nichi etc. ☐ Engl. Nicholas (hipoc. Nick, Nicky etc.), fr. Nicolas (Nicol, Nicolet, Colas, Collet, Colin), fem. Nicole (Nicolette, Colette, etc.), germ. Nikolaus (Niklaus, Nickel, Klaus, la care îl adăugăm pe Nils, specific țărilor nordice), it. Nicolá, Niccoló etc., sp. Nicolás, magh. Miklos (Kolos, Mika, Miki, Mikló, Miku etc ), fem. Nikoletta, alb. Nikkolă, bg. Nikolai, Nikola etc., rus. Nikolai, Mikolai, Mikola etc. ☐ N. Olahus, umanist român din Transilvania, N. Milescu Spătaru, cărturar și diplomat, primul român care a vizitat China, N. Bălcescu, mare om politic, istoric, democrat revoluționar, organizatorul și conducătorul Revoluției de la 1848 din Țara Românească, N. Iorga, renumit istoric, orator, publicist și scriitor, N. Titulescu, cunoscut diplomat român, scriitorii N. Văcărescu, N. Filimon, pictorii N. Grigorescu, N. Tonitza; Nicolá Lorenzo Gabrini sau Cola di Rienzi (eroul operei lui R. Wagner), umanist italian, conducător al Republicii din Roma (sec. 14), gînditorul progresist Nicolaus Cusanus, celebrul astronom Nicolaus Copernic, renumitul lutier Niccolò Amati, scriitorii Niccolò Machiavelli, Nicolaus Lenau (născut în Banat, în actualul Lenauheim), Nikolai Vasilievici Gogol, pictorul Nicolas Poussin, violonistul Niccolò Paganini etc.

Nicolae Colan (1893-1967), mitropolit al Trans., originar din Țara Bârsei. Studii la Brașov, Sibiu, București (Fac. de litere) și de specializare în teologie la Berlin. Prof. și rector al Acad. teologice din Sibiu și episcop de Cluj (1936). După Dictatul de la Viena este singurul ierarh care n-a părăsit scaunul și a condus Bis. ortodoxă din Trans. pe timpul ocupației horthiste, suferind multe obstrucții din partea autorităților maghiare. În 1957 este ales mitropolit al Ardealului. A publicat Biblia și intelectualii (1929), lucrări exegetice ș.a. Membru corespondent al Acad. Române (1938) și titular, ales la 28 mai 1942.

Nicolae Cretanul (sec. 16-17), zugrav și artist de casă al lui Mihai Viteazul, care i-a încredințat și numeroase misiuni diplomatice. A pictat unele bis. din Transilvania (capelele din Tg.-Mureș, Alba-Iulia etc.).

Nicolae Ivan (1855-1936), ierarh ortodox, n. în com. Acilin, jud. Sibiu. A fost preot în Aiud, protoiereu la Alba-Iulia și Orăștie, președinte al Consistoriului ortodox din Cluj și titular al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înființată în 1921. Bun gospodar și organizator, a înălțat Catedrala din Cluj, a înființat Academia teologică și a sprijinit construirea multor biserici. La moarte i s-au făcut funeralii naționale. Membru de onoare al Acad. Române, ales la 28 mai 1934.

arată toate definițiile

Intrare: Nicolae
Nicolae nume propriu
nume propriu (I3)
  • Nicolae