MUNTEAN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean.

muntean² s [At: LB / Pl: nct / E: ns cf muntean¹] (Trs; înv) Monedă nemțească.

muntean¹ [At: CANTEMIR, IST. 370 / Pl: ~eni / E: munte + -ean] 1 sm (Îoc câmpean, vălean) Om originar de la munte (1). 2 sm (Îoc câmpean, vălean) Om care trăiește la munte (1). 3 a Care aparține locuitorilor de la munte (1) Si: muntenesc. 4 a Specific locuitorilor de la munte (1) Si: muntenesc. 5-6 sm Persoană care (face parte din populația de bază a Munteniei sau) este originară de acolo. 7 smp Populație a Munteniei. 8 sa Vânt care bate dinspre nord sau dinspre răsărit Si: (reg) băltăganul.

MUNTEAN, munteni, s. m. 1. Persoană care face parte din populația de bază a Munteniei ori este originară de acolo. 2. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. ♦ (Adjectival) Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean.

MUNTEAN, -Ă, munteni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care locuiește la munte, de la munte. Munteanului i-i dat să-și cîștige pînea cea de toate zilele cu toporul. SADOVEANU, B. 10. Ești tu fată de muntean sau copilă de vălean? ALECSANDRI, P. I 97. ♦ (Adjectival) De la munte. Pentru noi, țăranii munteni,este o mare facere de bine! CREANGĂ, A. 19. Înaintînd am început a videa și sătenii în costumul muntean. NEGRUZZI, S. I 308. 2. Persoană care este originară din Muntenia sau locuiește în Muntenia. Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine, Și la viață cu unire, Și la moarte cu-nfrățire! ALECSANDRI, P. A. 104.

MUNTEAN ~eni m. 1) Locuitor de la munte. 2) Persoană care face parte din populația de bază a Munteniei sau este originară din Muntenia. /munte + suf. ~ean

muntean a. dela munte. ║ m. 1. locuitor dela munte; 2. locuitor din Muntenia.

munteán, -că s., pl. enĭ, ence. Locuitor de la munte. Român, locuitor din Muntenia. S. n., pl. inuz. ene. Vîntu de nord (Munt. vest). V. vînt.

muntean adj. m., s. m., pl. munteni; adj. f. munteană, pl. muntene

!muntean adj. m., s. m., pl. munteni; adj. f. munteană, pl. muntene

muntean s. m., pl. munteni

muntean s. m., pl. munteni

Munteanu, Radu (sec. 18), zugrav, autor al multor ansambluri de pictură murală în bis. de lemn din Maramureș și Țara Lăpușului (Săliștea de Sus, 1775; Desești, 1780; Șurdești, 1783; Rogoz, 1785, etc.). Reprezentant al ultimei etape a picturii medievale românești.

Munteanu V. Nicodim Munteanu.

MUNTEANU, Stelian (1918-1990, n. Sânpetru, jud. Brașov), silvicultor român. M. coresp. al Acad. (1974), prof. univ. la București și Brașov. A introdus în literatura de specialitate termenul de torențialitate, elaborând lucrări privind corectarea torenților și ameliorarea terenurilor degradate („Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale”, „Corectarea torenților”).

MUNTEANU, Romul (1924-2011, n. sat Căianu Mic, jud. Hunedoara), istoric, critic literar și editor român. Prof. univ. la București. Director al Editurii Univers (1971-1990). Studii de literaturi universală („Metamorfozele criticii europene moderne”, „Noul roman francez”, „Farsa tragică”, „Literatura europeană în epoca luminilor”, „Clasicism și baroc în literatura europeană din sec. al XVII-lea”).

MUNTEANU, Radu (sec. 18-19, n. sat Ungureni, Maramureș), zugrav român. Autor a numeroase ansambluri pictate pe pereții bisericilor de lemn din Maramureș și Țara Lăpușului (Săliștea de Sus, Desești, Șurdești, Dobric, Rogoz ș.a.). Compozițiile sale se îndepărtează de tradiția postbizantină, apropiindu-se de arta populară din desenul plin de vervă, naiv și sincer, prin coloritul armonios.

MUNTEANU, Nicolae (n. 1941, Brașov), arhitect român. Prof. univ. la Iași. Lucrări de orientare funcționalistă, în special construcții sociale (hotel, muzeu și sistematizarea verticală a întregului ansamblu central în Vaslui; Facultatea de Științe Economice și Centrul de Calcul al Universității Al.I. Cuza din Iași). A proiectat locuințe-tip pe noi sisteme constructive și din cadre prefabricate de tip portal (Iași, Vaslui, Buzău, Odobești).

MUNTEANU, Liviu Galaction (1898-1961, n. Cristian, jud. Brașov), teolog român. Prof. la Academia Teologică din Cluj, al cărei rector a fost (1940-1945). Lucrări asupra Vechiului și Noului Testament și a vieților sfinților („Istoria creațiunii în lumina cercetărilor științifice”, „Vechiul Testament și creștinismul”, „Viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, „Viața Sfântului Apostol Pavel”, „Viața Sfinților Apostoli”). Închis de autoritățile comuniste și deținut la Aiud (din 1959), a murit în închisoare.

MUNTEANU, George (1924-2001, n. Bravicea, jud. Orhei), critic și istoric literar român. Cronici („Atitudini”, „Sub semnul lui Aristarc”), studii de referință în eminescologie („Hyperion I. Viața lui Eminescu”, „Eminescu și antinomiile posterității”, „Eminescu și eminescianisnul”); sinteze („Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici”).

MUNTEANU, Francisc (1924-1994, n. Vețel, jud, Hunedoara), scriitor, scenarist și regizor român de film. Povestiri exploatând senzaționalul și pitorescul („Cerul începe de le etajul trei”); romane evocând mediul muncitoresc postbelic („În orașul de pe Mureș”, „Statuile nu râd niciodată”). Filme („Soldați fără uniformă”, „La patru pași de infinit”, „Detașamentul Concordia”).

MUNTEANU, Basil (1897-1972, n. Brăila), istoric literar român. Stabilit în Franța (1946). M. coresp. al Acad. (1939), prof. univ. la București. Studii privind literatura franceză („Permanențe franceze. De la Descartes la Giradoux”). Intensă activitate pentru cunoașterea literaturii române în străinătate și pentru afirmarea originalității ei („Literatura românească în perspectivă europeană”, „La littérature roumaine de L’Europe”, „Panorama de la littérature roumaine contemporaine”).

MUNTEANU, Aurel (1902-1962), actor român. Joc subtil, în care îmbină luciditatea cu emotivitatea, pe scena teatrelor naționale din Iași și București (Zefir din „Trandafirii roșii” de Z. Bârsan, Romeo din „Romeo și Julieta” de Shakespeare, Lelio din „Mincinosul” de Goldoni, Hlestakov din „Revizorul” de Gogol și Soțul din „Orfeu în infern” de T. Williams).

Nicodim Munteanu (1868-1948), patriarh al României, n. la Pipirig, jud. Neamț, dintr-o familie de țărani. Studii la Iași și la Kiev. A intrat în monahism în 1893 la m-rea Neamț, vicar al Episcopiei Dunării de Jos, vicar din 1909 al Mitropoliei Moldovei și episcop din 1912 la Huși, de unde a demisionat în 1923, retrăgându-se ca stareț la m-rea Neamț. În 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar în 1939 patriarh al României. A tradus și a prelucrat din rusește peste o sută de lucrări teologice, majoritatea fiind tipărite la m-rea Neamț în colecția „Semințe evanghelice pentru ogorul Domnului” (35 vol.). În colaborare a întocmit Mica Biblie și Biblia ilustrată, prima lucrare de acest gen de la noi. În 1944 a tipărit o nouă ediție sinodală a Bibliei, în care 51 de cărți erau traduse de el după Septuaginta a ediției slave. Membru de onoare al Academiei Române, ales la 15 octombrie 1918. Este înmormântat în pronaosul catedralei patriarhale din București.

MUNTEANU GAVRIL (1812-1869, n. sat Vinagard, jud. Alba), cărturar român. Acad. (1866). Participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească. Manuale școlare („Gramatica română pentru clasele gimnaziale”, „Gramatica latină”), un dicționar german-român; traduceri din literatura latină și germană.

MUNTEANU MURGOCI, Gheorghe v. Murgoci Munteanu, Gheorghe.

MURGOCI MUNTEANU, Gheorghe (1872-1925, n. Măcin), geolog, geograf și pedolog român. M. coresp. al Acad. (1923), prof. la Școala Națională de Poduri și Șosele și la Școala Politehnică din București. Președinte al Comisiei Internaționale de Cartografiere a Solului (1923). Contribuții la dezvoltarea geologiei („Sinteza geologică a Carpaților Sudici”), a pedologiei („Zonele naturale de soluri din România”, „Études sur les sols arables de la Roumanie”) și geografiei românești („Câmpia Română și Balta Dunării”). Cercetări de geomorfologie, stratigrafie și tectonică colinară a regiunilor colinare ale Olteniei („Terțiarul din Oltenia cu privire la sare, petrol, și ape minerale”). A descoperit noi minerale și zăcăminte de substanțe minerale utile și a elaborat teorii intrate în patrimoniul științei mondiale.

NICODIM MUNTEANU (pe numele de botez Nicolae) (1864-1948, n. Pipirig, jud. Neamț), patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948). M. de onoare al Acad. (1918). Mitropolit al Moldovei (1935-1939). Scrieri liturgice pastorale, sfaturi pentru credincioși („Cuvântări liturgice”, „Cuvântări pastorale și îndemnuri”, „Cuvântul bisericii pentru războiul sfânt”). Traducător al „Bibliei”.

MUNTEAN s., adj. 1. s. (IST.) plăieș. 2. adj. v. muntenesc.

MUNTEAN s., adj. 1. s. plăieș. 2. adj. muntenesc.

MUNTEAN¹ subst. 1. S. m. (În opoziție cu c î m p e a n, v ă l e a n) Om originar de la munte (1), care trăiește la munte, locuitor de la munte. Cu rușine ostrovan, iară cu cinste muntean a se numi și a se ținea, primea. CANTEMIR, IST. 370. Ești tu fată de muntean, Sau copila de vălean ? ALECSANDRI, P. I, 97. În jurul lor, munteni stau încet de vorbă. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. Munteanul s-a zvîrlit în șa și a pornit înainte pe cararea din fînaț. SADOVEANU, F. J. 546. Se întoarse și văzu doi munteni cu sumăieșe scurte. id. O. IX, 25. Ies pe culoar și aflu la capătul vagonului doi munteni cu bocanci uriași. V. ROM. iulie 1957, 79. ◊ (Adjectival) Pentru noi, țăranii munteni, este o mare facere de bine ! CREANGĂ, A. 19. ♦ (Adjectival) Care aparține locuitorilor de la munte (1). specific locuitorilor de la munte; muntenesc (1). Am început a videa și sătenii în costumul muntean. NEGRUZZI, S. I, 308. 2. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a țării Românești sau a Munteniei, ori este originară de acolo; (la pl.) populația țării Românești sau a Munteniei. Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine. ALECSANDRI, P. II, 136. Din naștere-s muntean, Iar din botez sînt oltean. id. P. P. 291. (Adjectival) Se sculară șcheaii sîrbii și rumănii munteanii, de le luară țara de cătră Dunăre. MOXA, 377/17. Boierii ardeleni și munteni. ap. TDRG. Dăduse în 1574 tronul Moldovei lui Petru Șchiopul, principe muntean. XENOPOL, I. R. V, 47. 3. Subst. (sg. art.) Numele unui vînt care bate dinspre nord sau dinspre răsărit; (regional) băltăganul. Munteanul, vîntul polului miezii nopți. PISCUPESCU, O. 70/15, cf. HEM 2 138, 3 072. Zile întregi a nins și „munteanul” a viforît turbat. ap. TDRG. Băltăganul este un vînt de răsărit; pentru unele părți, băltăganul se numește și muntean. PAMFILE, VĂZD. 54, cf. H II 50, 84, 92, IV 15, 68, 109, VII 174, IX 430, XIV 256, XVI 16. – Pl.: munteni. – Munte + suf. -ean.

MUNTEAN² subst. (Învechit, prin Transilv.) „Zlot, florint nemțesc”. LB. Au da[t] Simion Morariu un muntean cu cap și Belden Ion alt munten (a. 1815). IORGA, S. D. XIII, 106. – Pl.: ? – Etimologia necunoscută. Cf. m u n t e a n¹.