Mentor – Astăzi, cuvîntul mentor e un nume comun; cîndva însă a fost, ca și Mecena, un nume propriu. Mentor de la care își trage sorgintea mentorul, a fost numele credinciosului prieten al lui Ulise, care, cînd a plecat în legendara lui expediție, i-a încredințat pe fiul său Telemah și rolul de a-i fi îndrumător în absența sa. Mentor îndeplinindu-și sarcina în mod impecabil, acest nume s-a transformat în renume și apoi în antonomaza care figurează astăzi în toate dicționarele lumii. Prin sfaturi înțelepte, prin metoda persuasiunii, prin mijloace blînde l-a condus pe Telemah pe călea dorită, chiar și atunci cînd îi lăsa inițiative proprii. Astfel, Mentor, dînd impresia că e o simplă călăuză, era în fapt adevăratul cîrmaci. De aceea, astăzi numim mentor pe un îndrumător cu experiență, înzestrat cu puterea de a-și impune voința și care, de obicei, cu duhul blîndeții, călăuzește pașii unor tineri sau chiar ai unora mai vîrstnici în diferite domenii de activitate. Expresia e folosită îndeosebi în sens pozitiv (cînd mentorul confirmă obîrșia acestui nume) și – mai rar – în mod critic (cînd o dezminte). Criticul G. Ibrăileanu era considerat „ideologul și mentorul « Vieții românești »”. LIT.

mentor s. v. CĂLĂUZĂ. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. PRECEPTOR. SFĂTUITOR. SFETNIC.

mentor s.m. 1 călăuză, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, <înv.> povață, tocmitor, <fig.> busolă, dascăl, învățător, <fig.; fam.; glum.> tată, <fig.; înv.> sfeșnic. Mama i-a fost mentor toată viața. 2 mentor spiritual = filosof, guru, înțelept. Este un mentor spiritual foarte cunoscut. 3 (pedag.; în trecut; înv.) v. Preceptor.

MENTOR s. v. călăuză, îndrumător, povățuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.

MENTOR (în „Odiseea”), prieten credincios al lui Ulise, căruia acesta, plecând la război împotriva Troiei, i-a încredințat administrarea casei și a bunurilor sale, precum și educația fiului său, Telemah. Zeița Atena ia de mai multe ori înfățișarea lui, pentru a-l sfătui și încuraja pe Telemah.

Mentor, fiul lui Alcimus și prietenul credincios al lui Odysseus. A fost lăsat de către erou la plecarea sa spre Troia să-i păzească casa și familia în Ithaca.

mentor s. m., pl. mentori

mentor s. m., pl. mentori

mentor sn [At: ASACHI, PED. 10/2 / Pl: ~i / E: fr mentor ger Mentor, lat mentor, -oris] 1 (Înv) Educator. 2 (Spc; Bot) Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără. 3 Conducător spiritual.

mentor s. m., pl. mentori

Mentor m. 1. Mit. înțelept grec căruia Ulyse încredința educațiunea lui Telemac; 2. fig. sfetnic sau conducător luminat.

MENTOR ~i m. Îndrumător spiritual experimentat. /<fr., lat. mentor, germ. Mentor

MENTOR s. m. 1. preceptor, educator; îndrumător. 2. plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. (< fr., lat. mentor, germ. Mentor)

MENTOR s.m. 1. Preceptor, educator; îndrumător, povățuitor. 2. Plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tînără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. [< lat., fr. mentor, cf. Mentor – prietenul lui Ulise și preceptorul lui Telemac].

MENTOR, mentori, s. m. Povățuitor, îndrumător, călăuzitor, preceptor; educator. Am apucat pe cărarea de care îmi vorbise mentorul meu și m-am tot dus spre miazăzi. SADOVEANU, N. F. 58. Dinu Păturică salută pe mentorul său și plecă înainte, mulțumit de povețele lui. FILIMON, C. 87.

MÉNTOR s. m. 1. (Învechit) Educator, preceptor. Să va face așa de înțălept ca și mentorul său. ASACHI, PED. 10/2, cf. NEGULICI. A chemat pe nepotu-său, Francisc, la sine în Viena, ca să fie. . . adăpat în științe aci, sub ochii săi, spre care scop îi dedese mentor pe comitele Colloredo. BARIȚIU, P. A. I, 545, cf. NEGRUZZI, S. II, 265, COSTINESCU, LM. ♦ S p e c. (Bot.) Altoi dintr-o plantă bătrînă grefat pe o plantă tînără spre a transmite acesteia însușirile sale. În calitate de mentor se întrebuințează și altoiul. CONTEMP. 1948, nr. 105, 7/6. O nouă metodă a hibridării prin „mentor”. ib. nr. 126; 9/6. 2. Conducător spiritual; povățuitor, îndrumător. V. c ă l ă u z ă. Știe România și cunoaște bine Cine i-a fost mentor, cine-apăsător. MUREȘANU, P. 133/20. Salută pe mentorul său și plecă înainte, mulțumit de povețele lui. FILIMON, O. I, 130. Eram acum mentorul ei . . îi dădeam cărți. . . și ne plimbam, IBRĂILEANU, A. 25. A fost pentru sufletele noastre tinere un mentor prea iubit. CIAUȘANU, R. SCUT. 16. Mentorul nostru avea plăcerea să ne călăuzească adînc „in țara necunoscută”. SADOVEANU, O. XII, 8, cf. id. N. F. 58. Tot ce apărea dincolo de această graniță. . . nu prezenta nici un interes pentru cei ce se socoteau a fi mentorii vieții culturale a vremii. CONTEMP. 1948, nr. 105, 4/5. Mentorul „Convorbirilor literare”. ib. 1949, nr. 164, 4/4. De mulți ani se socotea mentorul principal al nației. STANCU, R. A. IV, 423. - Pl.: mentori. – Din fr. mentor, germ. Mentor, lat. mentor, -oris.