Măzăreanu (Vartolomeu) m. arhimandrit, dela mănăstirea Putna din Bucovina, unul din cei din urmă scriitori bisericești (mort 1805).

măzărean sm [At: MARIAN, Î. 336 / V: ~zer~ / Pl: ~eni / E: mazăre + -ean] (Bot; reg) Sângele-voinicului (Lathyrus odoratus).

măzerean sf vz măzărean

MĂZĂREANU, Vartolomei (c. 1720-c. 1790, n. probabil la Slătioara, lângă Câmpulung Moldovenesc), cărturar român. M. de onoare al Acad. Teologice din Kiev. Arhimandrit (c. 1755), egumen al mănăstirilor Putna (1755-1768) și Solca (1768-1774). Inspector („Îndreptător”) al școlilor domnești, episcopești și mănăstirești din Moldova. A scris condici de mănăstiri (Voroneț, Solca, Humor). Traduceri de cărți bisericești și laice, printre care „Apoftegmata” din rusă (o culegere de maxime și anecdote) și o „Esopie”.

MĂZĂREAN s. v. indrușaim, sângele-voinicului.

măzărean s. v. INDRUȘAIM. SÎNGELE-VOINICULUI.

MĂZĂREAN s. m. (Bot. ; regional) Sîngele-voinicului (Lathyrus odoratus). Mormintele se prefac într-un fel de straturi. . . pe cari se seamănă apoi tot felul de flori de grădină, precum. . . măzerean. MARIAN, Î. 336, cf. H X 420. La poartă la Vălean, Acolo-i un măzărean, Măzăreanu-i înflorit, Iarba toată-a înverzit. ȘEZ. XV, 83, cf. III, 155. - Pl.: măzăreni. – Și: măzereán s. m. – Mazăre + suf. -ean.

MĂZEREÁN s. m. v. măzărean.