Ieremia (Vodă) m. V. Movilă.

Ieremia m. unul din cei patru mari profeți, autorul Plângerilor (sec. VII a. Cr.).

Ieremia, unul dintre cei patru mari profeți ai Vechiului Testament. A trăit în sec. 7-6 î. Hr. și a fost martor al distrugerii Ierusalimului și al ducerii poporului Israel în robia babiloniană. (587 î. Hr.). ♦ Carte a Vechiului Testament (52 cap.), care cuprinde cuvântări și profeții rostite în curs de 40 de ani (626-586 î. Hr.), pericope istorice și multe amănunte biografice. ◊ Plângerile lui Ieremia v. plângere. Este sărbătorit la 1 mai.

IEREMIA (sec. 16), boier moldovean, pârcălab al cetății Orhei. Trimis în 1574 de domnul Ioan-Vodă cel Viteaz să-i stăvilească pe turci la Dunăre, s-a lăsat cumpărat de invadatori, care au pătruns astfel în Moldova.

IEREMIA (c. 650-c. 580 sau 570 î. Hr.) (în „Vechiul Testament”), unul dintre cei patru mari profeți. Martor al distrugerii Ierusalimului și al căderii poporului lui Israel în robia babiloniană. Prăznuit la 1 mai. ♦ Carte a „Vechiul Testament” (52 capitole), care cuprinde cuvântări și profeții rostite într-o perioadă de 40 de ani, pericope istorice și date biografice. ◊ Plângerile lui I. = carte a „Vechiului Testament” (5 capitole), atribuită profetului I., în care acesta deplânge decăderea regatului Iudeii, pustiirea țării și căderea în captivitatea babiloniană.

IEREMIA, Tiberiu (n. 1919, Bocșa Vasiovei, jud. Caraș-Severin), medic român. Prof. univ. la București. Lucrări de microbiologie privind culturile tisulare, imunofluorescența, chimiosensibilitatea la antibiotice, difteria și legioneloza pneumopatică („Microbiologie aplicată”, „Diagnosticul bacteriologic și imunologic al infecțiilor umane”).

IEREMIA, ebr. Yirmĕyah „Înălțarea d-lui”, lat. Ieremias (EI). I. 1. Eremie (Ștef); – Movilă Vvd. (în cronici); -escu act. 2. Eremeiu (Mar); – E., ard. act.; Eremic (Mar 171); Ieremica, Jora (B răz 46); Eremin sec. XVII (P Gov fol 13 vo) Ieremiță, ard. scc. 18. 3. Iremie, ard. (Paș); Irema b. (17 A IV 368). 4. Ierimie (Met 132); Erimescu act; Erimica (Ard II 180); Erimițul (Buc); 5. Irimia, frecv.; Irimie și Irińie (Paș); Irimescu; Irimic/a (Sd XVI); -e vornic (Sur IV); -ea, -el; Irimiță act. 6. Irimașul t. II. Sub influența fon. slav, de la Arimindenĭ: 1. Arminden numele sărbătorii de 1 mai; 2. Ormindea s; Erimin (17 B III 421); -u, 1787, munt. (RI I 22). 3. Irmin (16 B IV 198). 4. Din ucr. ярема (Grinc): Iaremia (Hur 129); Aremia b. (16 A I 266, IV 34); Arimia b. (Sur II; 17 A 1170; Sd XVII; Tg-Jiu); Arimie mold. (Sd VII 61). 5. Din ucr. Bepeмiŭ (Grinc): Virimia, dobr. (RI XI 207). III. Probabile 1. Scurtări: Irea, Ir/escu; -ești, -easca ss.; cf. și ebr. ’Irá „vigilent”. 2. Contaminări: Arimera ard. (Paș).

Ieremia Rar folosit astăzi ca prenume, Ieremía reproduce un vechi nume pers. ebr. Jirmejahu, purtat de mai multe personaje ale Bibliei dintre care cel mai important este cu siguranță profetul Ieremia (cei mai mulți specialiști sînt de acord că acest Ieremia, născut dintr-o familie sacerdotală în jurul anului 650 î.e.n., și-ar fi desfășurat activitatea pe o perioadă de aproximativ 40 de ani, și ar fi murit cam în timpul căderii Ierusalimului, 587-586 î.e.n.; considerat în tradiția biblică drept autor al cunoscutei cărți din V.T., Plîngerile lui Ieremia). Semnificația numelui ebraic rămîne încă în discuție; Jirmejahu, cu siguranță un nume teoforic (în partea finală se recunoaște numele lui Jahve, sub forma Jahu), iar din punct de vedere al formei, frazeologic, este interpretat în mod curent prin „Jahve să înalțe”. Redat în greaca biblică sub forma Ieremiás, iar în latină prin Hieremias, numele se răspîndește odată cu creștinismul în toată Europa. Rar atestat în apus, în evul mediu (apar formele Hieremias, în jurul anului 822, Jeremias, în 961 și 1134, Geremias, în 1151 etc.), numele în discuție nu a avut popularitate, cultul profetului biblic fiind cunoscut în puține regiuni ale Europei. La popoarele slave vecine Ieremia apare la diferite date (în Ucraina, de ex. este atestat din 1435). În documentele Țării Românești, Eremia apare încă din 1398, dar era purtat de un străin. Ieremia este atestat documentar din 1495, iar în Moldova, în epoca lui Ștefan cel Mare, ne sînt cunoscute formele Eremia și Erimie. Adăugînd, din secolele următoare, pe Irimia – forma cea mai frecventă la noi – Eremeiu, Ieremica, Ieremiță, Iaremia, Arimia, sînt epuizate aproape toate formele și derivatele folosite de români de-a lungul timpului. Numărul mic al acestora și frecvența redusă dovedesc că Ieremia nu a avut mare popularitate nici la noi, deși în anumite regiuni sărbătoarea populară, Armindenul (obiceiul de a împodobi porțile, ușile și ferestrele cu ramuri verzi este cunoscut și practicat de multe popoare din Europa, la diferite date; după cum ne mărturisește Ovidiu în Faste, același obicei aveau și păstorii romani: „Staulul se-mpodobește cu frunze și ramuri înfipte; Pe-mpodobitele porți lunge cununi să anini”). Binecunoscută este și expresia populară „a nimerit-o ca Ieremia cu oiștea-n gard”, iar neologismul savant jeremiadă, „văicăreală”, amintește de Plîngerile lui Ieremia. ☐ Engl. Jeremy, it. Geremia, magh. Jeremiás, bg. Eremia, Iremia, Ieremai. ☐ Romanul lui H.S. Walpole, Jeremy.

IEREMIA II (c. 1530-1595), prelat grec. Patriarh de Constantinopol (1572-1579, 1580-1584 și 1586-1595). A reorganizat Academia Patriarhală din Constantinopol (1593) și a introdus în Biserica răsăriteană calendarul gregorian. L-a consacrat pe Iov, mitropolitul Moldovei, la rangul de patriarh al Rusiei.