harst i vz hârști²

harș i vz hârș

harșt i vz hârș

hart² i vz hârști²

hârș i [At: CREANGĂ, A. 10 / V: harș, harșt, ~ști / E: fo] 1 Cuvânt care imită zgomotul produs de frecarea sau de zgârierea suprafeței aspre a două obiecte. 2 Cuvânt care imită zgomotul produs prin spintecarea cu putere a aerului (lovind, plesnind, retezând etc. ceva).

hârști¹ i vz hârș

hârști² i [At: ȘEZ. III, 189 / V: hart, harst, ~rt / E: fo] (Reg) Strigăt cu care se îndeamnă oile la strungă.

hârt i vz hârști²

HARȘT interj. v. hîrști.

HÎRȘT interj. v. hîrști.

HÎRȘTI interj. (Și în forma hîrșt; uneori cu valoare de verb) 1. Onomatopee care redă zgomotul produs prin frecarea sau zgîrierea cu un obiect pe o suprafață (aspră). Scosese un chibrit, hîrști! ș-a dat foc fînului. SADOVEANU, P. S. 16. 2. Onomatopee care redă zgomotul produs prin spintecarea cu putere a aerului. ◊ (Cu aluzie la repeziciunea unui gest) Se luptă cu dînsul pînă îi veni bine și hîrșt! îi tăie capul. ISPIRESCU, L. 200. Duminicile bîzîiam la strană și hîrști! cîte un colac. CREANGĂ, A. 10. – Variante: hîrșt, harșt (ISPIRESCU, L. 200) interj.

HÂRȘTI interj. (se folosește, adesea repetat, pentru a reda zgomotul produs prin zgârierea sau frecarea suprafeței aspre a două obiecte, prin spintecarea cu putere a aerului). [Monosilabic] /Onomat.

harș (harșt!) int. exprimă sgomotul lovirii: harș, să-i tai capul.

harș saŭ harșt și hîrș saŭ hîrștĭ interj. care arată huĭetu uneĭ lovirĭ răpezĭ cu palma, al tăĭeriĭ răpezĭ, al uneĭ mînĭ trase răpede ș. a.: Harș: ĭ-a și tăĭat capu! Harș: m’am fript! V. jart.

hîrștĭ, interj. ca și harș și vraștĭ: Hîrștĭ! ĭ-a tras o palmă, ĭ-a furat un covrig!

hârști interj.

hîrș interj. – Imită zgomotul produs la frecare sau spintecare. – Var. hîrșt, harș(t). Creație expresivă. – Der. hîrșîi (var. hirșii, hîrjii, horji, horțăi, hirșni, hîrșcîi, hîrșcăi), vb. (a scîrțîi, a scrîșni; a freca, a zgîria; a istovi, a slei, a epuiza; refl., a se familiariza, a se obișnui); arșe, s. f. (Mold., bici); hîrșiit (var. hîrjiit, hîrșcăit, hîrșcîit), s. n. (scîrțîit, scrîșnet); hîrșie, s. f. (blană de miel cu părul uzat sau prost conservat); hîrsi, vb. refl. (a se obișnui, a se deprinde; a fi zgîrcit), în al cărui al doilea sens pare a se observa același semantism ca în sp. roñoso, fr. ladre (după DAR este cuvînt de origine diferită, în legătură cu tc. hirs „lăcomie”); hîrjoni, vb. refl. (a se lua la harță în glumă, a vorbi glumeț), der. de la hîrjii, cu suf. expresiv -ni (sensul de bază este acela de „a se atinge”; după Cihac, II, 505 și DAR, din mag. horsolódni „a se certa”; obscur, după Iordan, Dift., 213); hîrjoană (var. hîrjoneală), s. f. (curtare a unei femei); hîrșim, s. n. (reputație, faimă), probabil plecînd de la ideea de „familiariate”; hîrștioagă, s. f. (oaie bătrînă), cu suf. peiorativ -og; hreașcă, s. f. (Mold., „răzătoare”). Nu este sigur dacă horți, vb. (a mișca un obiect făcîndu-l să alunece), aparține aceleași intenții expresive, de el depinde horțiș, adv. (pieziș).

hărst, interj. – Comandă pentru oi ca să intre în staule, pentru a fi mulse (Hotea, 2006). – Cf. hârști, hârș „cuvânt care imită zgomotul produs de spintecarea aerului cu un bici” (onomatopee).

hărst, interj. – Comandă pentru oi ca să intre în staule pentru a fi mulse (Hotea 2006). – Cf. hârști, hârș „cuvânt care imită zgomotul produs de spintecarea aerului cu un bici” (onomatopee).

Hărst v. Cristofor III 6.