harea sf [At: (a. 1761) ap. DA ms / Pl: ? / E: nct] (Înv) Tafta groasă cu ape.

hareà f. taftă groasă cu ape: harea de Hio. [Turc. HARÉ].

area i vz hârea

har² sn [At: CORESI, EV. 622 / Pl: ~uri / S și: (înv) ghar / E: vsl кѣарь] 1 Însușire care face pe cineva vrednic de admirație. 2 Grație divină acordată omului. 3 (Îe) ~ Domnului! Mulțumită lui Dumnezeu. 4 Putere sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 5 Bunăvoință acordată cuiva din îndurare. 6 (Înv; îe) A afla ~ înaintea cuiva A obține bunăvoința cuiva. 7 (Înv) Milă. 8 Dar. 9 (Îe) A da în ~ A dărui. 10 (Înv; îe) A lua în ~ numele Domnului A comite o blasfemie. 11 (Înv; îe) În ~ Domnului Fără motiv. 12 Rost. 13 (Înv; îe) A ști ~ul unui lucru A se pricepe la ceva.

hârea i [At: MARIAN, ap. DA ms / V: ar~, îr~ / E: cf harea, hârda, hart] (Reg) Strigăt cu care se îndeamnă oile sau boii.

îrea i vz hârea

rea i vz area

harea s. f. – Mătase, moar. Tc. hare (Șeineanu, III, 60). Sec. XVIII, înv.

harea!¹ interj. (reg.) strigăt cu care se îndeamnă boii la mers.

harea² s.f. (înv.) un fel de tafta groasă cu ape.

hârea interj. (reg.) strigăt cu care se alungă oile.

Har/ău, -ea, -ia v. Zaharia 5 și Haralambie II A 1.

Hăr/a, -e, -ea, -ești v. Haralambie II 4.