hăreț sm [At: BIBLIA (1688), 77/1 / V: ~răț / Pl: ~i / E: nct] (Om; înv) Herete.

eréte și heréte m. (var. din arete [pin aluz. la ĭuțeala cu care se răpede], din care s’a făcut harete și herete [Olt.], apoĭ erete. Cp. și cu ung. harács, o pasăre răpitoare de apă). Sud. Ulĭ. – În biblia d. 1688 hăreț, în Ban. hărăŭ.

hăréte, hăréț, V. erete.

HARET, Spiru (1851-1912, n Iași), matematician, sociolog, pedagog și om politic român. Acad. (1882), prof. univ. la București. Teza sa de doctorat, „Asupra invariabilității axelor mari ale orbitelor planetare”, reprezintă o contribuție importantă în mecanica cerească (primul român doctor în matematică la Paris). A fost unul dintre primii sociologici care au întrevăzut aplicarea matematicii la studiul societății. Creator al unei teorii de mecanică socială („La mécanique sociale”, Paris, 1910). Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910), a reorganizat pe baze moderne învățământul de toate gradele și a inițiat mișcarea de esență poporanistă, ce-i poartă numele. Preocupări în domeniul astronomiei („Despre accelerațiunea seculară a mișcării medii a Lunii”). Numele său a fost atribuit unui crater de pe fața invizibilă a Lunii.

Haret, -a v. Harit 1, 2.