hăreț sm [At: BIBLIA (1688), 77/1 / V: ~răț / Pl: ~i / E: nct] (Om; înv) Herete.

ERETE, HERETE, ‡ARETE DOS., ‡HĂREȚ BIBL. sm. 🐦 1 Pasăre mare, răpitoare, de coloare cenușie, cu pîntecele alb, picioarele galbene și ciocul negru; sboară repede și sgomotos, atacînd toate păsările și mamiferele mici; numită și „(he)erete- de-porumbei”, „uliu” sau „uliul-găinilor”, „hărău”, „cobăț”, „găinar”, „porumbar”, etc. (Astur palumbarius) (🖼 1997): el se repezea ca un erete și i-l smulgea din mînă I. -GH. ¶ 2 Pasăre răpitoare, cu spinarea albastră, capul cenușiu și cu o pată albicioasă pe ceafă, cu penele cele mari ale aripilor și ale cozii negre; sboară ca rîndunica, ținîndu-și aripile încovoiate ca o secere; se hrănește cu păsărele și e spaima rîndunelelor, din care cauză e numită și „eretele-rîndunelelor” (Falco subbuteo) ¶ 3 ~ -ROȘU, ~ -DE-SEARĂ = VÎNTUREE ¶ 4 ~ -DE- IARNĂ, ~ -PITIC = VINDEREU [probabil de aceeași origine cu HĂRĂȚ].

eréte și heréte m. (var. din arete [pin aluz. la ĭuțeala cu care se răpede], din care s’a făcut harete și herete [Olt.], apoĭ erete. Cp. și cu ung. harács, o pasăre răpitoare de apă). Sud. Ulĭ. – În biblia d. 1688 hăreț, în Ban. hărăŭ.

hăréte, hăréț, V. erete.