gutâi sm vz gutui

gutăi sm vz gutui

gutân sm vz gutui

gutiu^[1] sm vz gutui corectată

gutui sm [At: MARDARIE, L. / V: ~tăi, ~tâi, ~tân, ~tiu^[1] / Pl: ~ / E: ns cf lat cotoneus] 1 (Șîc; Trs; măr-~) Pom fructifer din familia rozaceelor, cu frunze mari și groase, cu flori albe-roz și cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf (Cydonia oblonga). corectată

GUTÚI, gutui, s. m. (În Transilv. și în compusul măr-gutui) Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze ovale acoperite cu un puf albicios, cu flori alb-roze și cu fructe mari de culoare galbenă (Cydonia vulgaris). Un pîlc de fete atîrnaseră de ramurile unui gutui un leagăn de frînghie. CAMIL PETRESCU, O. II 102. Ridică-te, neguriță, De pe peri, de pe gutui, De pe casa badiului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 161.

GUTÚI ~ m. Pom fructifer, cu frunze groase și cu fructe mari, galbene și aromate. /<lat. cotoneus

gutuiu m. pom din fam. rozaceelor, face niște fructe mari galbene foarte odorante și comestibile (Cydonia). [Lat. COTONEUS = CYDONIUS].

gutúĭ m., pl. tot așa (d. gutuĭe). Un pom rozaceŭ care seamănă cu păru și ale căruĭ fructe, galbene și mirositoare frumos, îs gutuile (cydónia vulgáris saŭ pirus cydóbia). – În nord gutăĭ.

gutúi s. m., pl. gutúi, art. gutúii

gutúi s. m., pl. gutúi; art. gutúii

gutui

gutuiu, -tui (pomul).

GUTÚI s. (BOT.; Cydonia oblonga) (reg.) alămâioară, (Transilv.) măr-gutui.

GUTUI s. (BOT.; Cydonia oblonga) (reg.) alămîioară, (Transilv.) măr-gutui.

gutúi (gutui), s. m. – Pom fructifer cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf (Cydonia vulgaris). – Var. gutăi, gutîi, (Banat) gutîn. Mr. gutuńu, megl. gătuń, găduń. Lat. cotoneus, din gr. ϰυδώνιος, probabil prin intermediul unei forme *cottaneus, rezultate dintr-o încrucișare ce poate fi atestată cu cottana „smochină” (Graur, BL, IV, 84; Rosetti, I, 60; cf. Diez, I, 143; Cipariu, Gram., 113; Meyer, Alb. St., IV, 75; REW 2436; Pascu, I, 97; DAR); rezultatul rom. gutîi, a fost asimilat ulterior la gutîi. Cf. it. cotogna (sicil. cutugna), prov. codoing, fr. coing, cat. codony, basc. kuduina. Der. din sl. gduna (< kuduna) este mai puțin probabilă, lăsînd la o parte cazul megl. (cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca și în cazul megl. (cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca și în cazul sl., coincidența cu alb. ftua (Philippide, II, 639) se explică prin identitatea de origini. – Der. gutuie, s. f. (fructul gutuiului). Din rom. provin rut. guteja, rus. gutej.

gutấi, (gutui), s.m. – (bot.) Pom fructifer cu fruncte galbene, mari, acoperite cu puf și cu miezul tare (Cydonia oblonga). În Maramureș: mere gutâi, mere gutâie, mai rar gutui. Forma gutui e specifică în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei; gutin – în Transilvania, gutân – în Banat. „Mere roșii și gutâie, / Să mănânci, să te mângâie” (Ștețco, 1990: 209); „Blem, mândrule, la fețâie / Să mâncăm mere gutâie” (Țiplea, 1906: 480). ♦ (med.) Ceaiul din fructe se folosește contra tusei și răgușelii; din semințe se prepară „apă de ochi” (Butură, 1979). – Et. nec. (DEX); lat. cotoneus „gutui”, prin intermediul *cottaneus (< cottana „smochină”) (Șăineanu; Graur, Rosetti, Cipariu, Meyer, Pascu, DA, cf. DER; MDA); cf. germ. Quitte „gutuie” (Țurcanu). Cuv. rom. > ucr. guteja, rus. gutej (DER).

gutấi, (gutui), s.m. – (bot.) Pom fructifer cu fruncte galbene, mari, acoperite cu puf și cu miezul tare (Cydonia oblonga). În Maramureș: mere gutâi, mere gutâie, mai rar gutui. Forma gutui e specific în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei; gutin – în Transilvania, gutân – în Banat. „Mere roșii și gutâie, / Să mănânci, să te mângâie” (Ștețco 1990: 209); „Blem, mândrule, la fețâie / Să mâncăm mere gutâie” (Țiplea 1906: 480). (med.) Ceaiul din fructe se folosește contra tusei și răgușelii; din semințe se prepară „apă de ochi” (Butură 1979). ♦ (top.) Dubletul lui Gutâi, masiv muntos, de origine vulcanică, situat la nord de Baia Mare. Probabil forma locală „(măr) gutâi” se datorează confuziei cu top. Gutâi. – Lat. cotoneus, prin intermediul *cottaneus (< cottana „smochină”) (Graur, Rosetti, DA); Cf. germ. Quitte „gutuie” (Țurcanu).

GUTÂI (GUTIN), Munții ~, masiv muntos în lanțul vulcanic al Carpaților Orientali, cuprins între M-ții Oaș și Țibleș; alcătuit din aglomerate vulcanice și revărsări de lavă. Alt. max.: 1.443 m (vf. Gutâi). Zăcăminte de min. polimetalice. Expl. forestiere. Păstorit. Rezervația naturală geologică „Creasta cocoșului” (50 ha).