fântână sf [At: PSALT. 520/23 / V: (reg, 5) fon~ / Pl: ~ni, (rar) ~ne / E: ml fontana] 1 (Înv) Izvor. 2 Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică cu pereții pietruiți, cu ghizduri împrejur, săpată până la nivelul unui strat de apă, care servește la alimentarea cu apă. 3 (Pop; îe) A căra apă la ~ A face o muncă inutilă. 4 Construcție care adăpostește o sursă de apă (adusă prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ. 5 (Reg) Bageac¹.

fontână sf vz fântână

FÎNTÎNĂ (pl. -îni) sf. 1 Groapă adîncă săpată în pămînt spre a se scoate din fundul ei apa cu ajutorul unei găleți; puț; ¶ 2 Lucrare de arhitectură făcută în jurul unei fîntîni, cișmea (🖼 2116) ¶ 3 Fig. Izvor, texte sau documente originale ¶ 4 Coșul prin care tese fumul într’o casă țărănească [lat. fontana].

FÎNTÎNEA, FÎNTÎNICĂ (pl. -nele), FÎNTÎNIOARĂ (pl. -re), FÎNTÎNIȚĂ (pl. -țe) sf. dim. FÎNTÎNĂ.

FÎNTÎNĂ, fîntîni, s. f. 1. Groapă de obicei cilindrică sau prismatică (uneori cu pereții pietruiți), cu ghizduri împrejur, săpată în pămînt pînă la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă; puț. A mîncat băiatul cu poftă mare; i-a mulțumit gazdei și s-a aplecat la fîntînă să bea. CARAGIALE, O. III 53. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lîngă o fîntînă cu ciutură. CREANGĂ, A. 143. Culcă-te colea, lîngă fîntînă, la răcoare; și dormi într-una pînă dimineață. ALECSANDRI, T. I 449. ◊ Expr. A căra apă la fîntînă = a întreprinde acțiuni zadarnice, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție (de obicei de zidărie) care adăpostește o sursă de apă, servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ în parcuri, pe străzi etc. ◊ Fîntînă arteziană v. artezian. 2. (Regional; atestat în forma de pl. fîntîne) Izvor. Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc’, stelele scapără-n cale, Apele plîng clar izvorînd în fîntîne. EMINESCU, O. I 231. – Pl. și: (rar) fîntîne.

FÂNTÂNĂ ~i f. Construcție alcătuită dintr-o groapă săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă, care servește pentru alimentarea cu apă potabilă. [G.-D. fântânii] /<lat. fontana

fântână f. 1. puț cu cumpănă lungă; 2. locul unde curge apă; 3. clădire pe un asemenea loc: fântână monumentală; 4. fig. documente, texte originale: fântânile istoriei; 5. nume dat coșului de fum al unei case țărănești. [Lat. (AQUA) FONTANA = clasic FONTEM].

fîntînă f., pl. ĭ (lat. fontana, d. fons m., fîntînă; it. pv. vcat. sp. fontana, fr. fontaine). Mold. Trans. Puț, groapă săpată în pămînt de scos apă. Fîntînă arteziană, puț săpat cu sonda și din care țișnește apă în sus. Fig. Fîntînile științeĭ, izvoare, documente, texte originale.

fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fîntînă (fîntîni), s. f. – 1. Izvor. – 2. Puț. – mr. făntînă, megl. făntǫnă, istr. făntărę. Lat. fontāna (Diez, I, 185; Pușcariu 615; Candrea-Dens., 592; REW 3426; DAR), cf. it. fontana, prov. fontana, fr. fontaine. – Der. fîntînar, s. m. (persoană care face sau repară fîntîni); fîntînea, s. f. (în medicina veche, deschidere, fonticulus).

FONTANA, Prospero (1512-1596), pictor italian. Autor de compoziții istorice, portrete. Maestrul lui Agostino Carracci.

FONTANA, familie de arhitecți italieni. 1 Domenico F. (1543-1607). Precursor al barocului timpuriu. A construit Capella del Presepio de la Santa Maria Maggiore. A ridicat cele mai importante obeliscuri egiptene în piețele din Roma (San Pietro, San Giovanni și Laterano ș.a.). Amenajări hidrotehnice și lucrări de sistematizare urbanistică la Roma și Napoli. 2. Carlo F. (1634-1714). Reprezentant al barocului roman, se remarcă prin simplitatea îmbinării planurilor (palatele Bolognetti, Grimani, Visconti, fațada bisericii Santa Maria in Trastevere, Capela Cybo din Santa Maria del Popolo, toate la Roma, cupola domului din Montefiascone).

FONTANA, Lucio (1899-1968), pictor și sculptor italian. Experimentează expresia figurativă, abstractă, spațialismul și forma cinetică; în lucrările sale, intitulate „Concept spațial”, se simte intuiția unor taine cosmice.

fântână, fântâni s. f. (er.) vagin.

FÂNTÂNĂ s. v. izvor, obârșie.

FÂNTÂNĂ s. 1. apă, puț, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 2. fântână (arteziană, țâșnitoare) v. arteziană.

FÂNTÂNĂ SĂLTĂTOARE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.

FÂNTÂNĂ SĂRITOARE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.

fîntînă s. v. IZVOR. OBÎRȘIE.

FÎNTÎNĂ s. 1. apă, puț, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 2. fîntînă (arteziană, țîșnitoare) = arteziană, havuz, (înv.) șadîrvan, fîntînă săltătoare, fîntînă săritoare.

fîntînă săltătoare s. v. ARTEZIANĂ. FÎNTÎNĂ (ARTEZIANĂ, ȚÎȘNITOARE). HAVUZ.

fîntînă săritoare s. v. ARTEZIANĂ. FÎNTÎNĂ (ARTEZIANĂ, ȚÎȘNITOARE). HAVUZ.

fântână, fântâni, s.f. 1. (înv.) apă care izvorăște, izvor. 2. (reg.) hogeac, ochiul-podului, uroaie, marchioță, fumar, băgeagă, cucuvaie, cucumea, cubea.