2 intrări

16 definiții

cumpăt sn [At: PRAV. 496 / Pl: ~pete / E: ml compitus] 1 (Înv) Stare de nehotărâre înaintea luării unei decizii. 2 (Pop; îe) A sta în ~ A chibzui. 3 (Înv) Chibzuință. 4 (Înv) Discernământ. 5 (Înv) Echilibru sufletesc. 6 (Înv) Judecată dreaptă. 7 Stăpânire de sine. 8 (Pfm; îe) A(-și) pierde (sau a prăpădi) ~ul A-și pierde calmul. 9 (Pfm; îe) A(-și) ține ~ul A-și păstra calmul. 10 (Pfm; îe) A-și căpăta ~ul A-și recăpăta calmul. 11 (Îlav) Cu ~ (bun) Chibzuit. 12 (Îlav) Fără ~ Neliniștit. 13 (Înv) Părere. 14 (Înv) Tact. 15 (Înv) Dreptate. 16 (Înv) Moderație. 17 Sobrietate. 18 (Înv) Orânduială. 19 (Înv) Potrivire. 20 (Înv; îs) ~ul vremii Conjunctură. 21 (Rar) Încercare. 22 (Rar) Primejdie. 23 (Rar) Nenorocire. 24 (Înv; îlav) Pre supt ~ Pe furiș. 25 (Îal) Cu vicleșug.

CÚMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. compitus (= computus „socoteală”).

CÚMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. compitus (= computus „socoteală”).

CÚMPĂT s. n. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a avea», «a ține», «a căpăta», «a pierde» etc.) Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, măsură, stăpînire de sine; cumpătare. își pierduse cumpătul; tăcea stînjenit. CAMILAR, TEM. 32. Simțeai în el o tărie, un cumpăt, ceva solid... care îți impuneau. GALACTION, O. I 207. Voinea nu-și pierduse cumpătul și stătu locului lipit cu burta de spinarea calului și cu mîinile încleștate de coama lui. POPESCU, B. III 18. E iute! n-are cumpăt. Aminteri, bun băiat, deștept, cu carte, dar iute. CARAGIALE, O. I 111. 2. (Rar) Vreme de primejdie, nenorocire, încercare grea la care este supus cineva. V. cumpănă (5). Da... Da... se întoarse baciul către ascultători. Atunci mare cumpăt a fost. CAMILAR, T. 178. 3. (Învechit, în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns, pe furiș, cu vicleșug. S-ar fi zărit intr-acea noapte oameni d-ai lui Stoica... strecurîndu-se pe sub cumpăt în casele răposatului Ilie comisul. ODOBESCU, S. A. 94.

CÚMPĂT s. 1. calm, fire, stăpânire, (înv.) stăpânie, (fig.) sânge rece, (rar fig.) răceală. (Nu-ți pierde ~ul.) 2. v. chibzuială.

CÚMPĂT s. v. dietă, regim.

cumpăt (-pete), s. n.1. Măsură, moderație, cumpătare. – 2. Prudență, tact. – 3. Sobrietate. – 4. Ordine, aranjare. Lat. cumpŭtum „calcul, socoteală”, probabil pe baza unei var. vulg., *compĭtum (Philippide, Principii, 44; Șeineanu, Semasiol., 127; Candrea-Dens., 444; Philippide, II, 658); cf. alb. kupëtoń „a observa”. Încercarea lui Pușcariu, ZRPh., XXVII, 680 și DAR (cf. REW 2099) de a explica acest cuvînt plecînd de la lat. compitum „răscruce” nu pare potrivită, și se bazează pe o evoluție semantică, improbabilă, plecîndu-se de la expresia a sta în cumpăt „a șovăi”, rară și datorată cu siguranță unei confuzii cu a sta în cumpănă. Rezultatul u aton › ă este rar, însă nu inexplicabil, cf. păi < post. Este de asemenea posibil ca cumpăt să fie simplu deverbal al cuvîntului următor. – Der. cumpăta, vb. (a dispune, a organiza, a modera; a potoli, a liniști, a împăca; a reduce; a da impus; a sfătui, a îndemna); cumpătare, s. f. (înv., moderație, sobrietate); necumpătat, adj. (exagerat, excesiv); necumpătare, s. f. (exces).

CÚMPĂT n. Stăpânire de sine; echilibru sufletesc; sânge rece. ◊ A-și pierde ~ul a se pierde cu firea. A-și ține ~ul a-și păstra sângele rece. /<lat. compitus

cumpăt n. 1. stare de echilibru a sufletului: a-și pierde cumpătul; 2. măsură, moderațiune: fără cumpăt; pe sub cumpăt, într’ascuns, pe furiș. [Lat. COMPUTUS, socoteală (evoluțiune metaforică analogă lui seamă, care însemnează deopotrivă socoteală și reflexiune)].

cúmpăt n., pl. inuz. ete (ca și it. cómpito, datorie, obligațiune, vine d. lat. cómpitum, răspîntie, adică „a te opri la răspîntie, a prevedea”, infl. de cómputus, socoteală). Moderațiune, măsură, tact, sînge rece, prezență de spirit, curaj. A-țĭ păstra cumpătu, a-țĭ păstra liniștea sufletească, a nu te enerva. A-țĭ perde cumpătu, a-țĭ perde răbdarea orĭ curaju. Vechĭ. Cu cumpăt bun, cu socoteală. Fără cumpăt, fără sfială. Pe supt cumpăt, pe ascuns.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUMPĂT s. 1. calm, fire, stăpînire, (înv.) stăpînie, (fig.) sînge rece, (rar fig.) răceală. (Nu-ți pierde ~.) 2. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu mult ~.)

CUMPĂT subst. 1. Cumpătă, V. (C Ștef); – Eugen, mold., act. 2. Cumpătatul, R. (Tis 361) < adj. cumpătat.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a-și ține cumpătul expr. 1. a rămâne calm, a nu se enerva. 2. a nu se speria, a nu intra în panică.

Intrare: cumpăt
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cumpăt cumpătul
plural
genitiv-dativ singular cumpăt cumpătului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Cumpăt
Cumpăt nume propriu
nume propriu (I3)