2 intrări

15 definiții

CÚMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. compitus (= computus „socoteală”).

CÚMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. compitus (= computus „socoteală”).

CÚMPĂT s. n. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a avea», «a ține», «a căpăta», «a pierde» etc.) Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, măsură, stăpînire de sine; cumpătare. își pierduse cumpătul; tăcea stânjenit. CAMILAR, TEM. 32. Simțeai în el o tărie, un cumpăt, ceva solid... care îți impuneau. GALACTION, O. I 207. Voinea nu-și pierduse cumpătul și stătu locului lipit cu burta de spinarea calului și cu mîinile încleștate de coama lui. POPESCU, B. III 18. E iute! n-are cumpăt. Aminteri, bun băiat, deștept, cu carte, dar iute. CARAGIALE, O. I 111. 2. (Rar) Vreme de primejdie, nenorocire, încercare grea la care este supus cineva. V. c u m p ă n ă (5). Da... Da... se întoarse baciul către ascultători. Atunci mare cumpăt a fost. CAMILAR, T. 178. 3. (Învechit, în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns, pe furiș, cu vicleșug. S-ar fi zărit intr-acea noapte oameni d-ai lui Stoica... strecurîndu-se pe sub cumpăt în casele răposatului Ilie comisul. ODOBESCU, S. A. 94.

CÚMPĂT s. 1. calm, fire, stăpânire, (înv.) stăpânie, (fig.) sânge rece, (rar fig.) răceală. (Nu-ți pierde ~ul.) 2. v. chibzuială.

CÚMPĂT s. v. dietă, regim.

cumpăt (-pete), s. n.1. Măsură, moderație, cumpătare. – 2. Prudență, tact. – 3. Sobrietate. – 4. Ordine, aranjare. Lat. cumpŭtum „calcul, socoteală”, probabil pe baza unei var. vulg., *compĭtum (Philippide, Principii, 44; Șeineanu, Semasiol., 127; Candrea-Dens., 444; Philippide, II, 658); cf. alb. kupëtoń „a observa”. Încercarea lui Pușcariu, ZRPh., XXVII, 680 și DAR (cf. REW 2099) de a explica acest cuvînt plecînd de la lat. compitum „răscruce” nu pare potrivită, și se bazează pe o evoluție semantică, improbabilă, plecîndu-se de la expresia a sta în cumpăt „a șovăi”, rară și datorată cu siguranță unei confuzii cu a sta în cumpănă. Rezultatul u aton › ă este rar, însă nu inexplicabil, cf. păipost. Este de asemenea posibil ca cumpăt să fie simplu deverbal al cuvîntului următor. – Der. cumpăta, vb. (a dispune, a organiza, a modera; a potoli, a liniști, a împăca; a reduce; a da impus; a sfătui, a îndemna); cumpătare, s. f. (înv., moderație, sobrietate); necumpătat, adj. (exagerat, excesiv); necumpătare, s. f. (exces).

CÚMPĂT n. Stăpânire de sine; echilibru sufletesc; sânge rece. ◊ A-și pierde ~ul a se pierde cu firea. A-și ține ~ul a-și păstra sângele rece. /<lat. compitus

cumpăt n. 1. stare de echilibru a sufletului: a-și pierde cumpătul; 2. măsură, moderațiune: fără cumpăt; pe sub cumpăt, într’ascuns, pe furiș. [Lat. COMPUTUS, socoteală (evoluțiune metaforică analogă lui seamă, care însemnează deopotrivă socoteală și reflexiune)].

cúmpăt n., pl. inuz. ete (ca și it. cómpito, datorie, obligațiune, vine d. lat. cómpitum, răspîntie, adică „a te opri la răspîntie, a prevedea”, infl. de cómputus, socoteală). Moderațiune, măsură, tact, sînge rece, prezență de spirit, curaj. A-țĭ păstra cumpătu, a-țĭ păstra liniștea sufletească, a nu te enerva. A-țĭ perde [!] cumpătu, a-țĭ perde răbdarea orĭ curaju. Vechĭ. Cu cumpăt bun, cu socoteală. Fără cumpăt, fără sfială. Pe supt [!] cumpăt, pe ascuns.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CÚMPĂT s. 1. calm, fire, stăpînire, (înv.) stăpîníe, (fig.) sînge rece, (rar fig.) răceálă. (Nu-ți pierde ~.) 2. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continénță, (rar) cumințíe, ponderáție, temperánță, (pop.) scumpătáte, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluíre, socoátă, tocmeálă, (fam.) schépsis, (fig.) cumpăneálă, cumpăníre. (Procedează cu mult ~.)

CUMPĂT subst. 1. Cumpătă, V. (C Ștef); – Eugen, mold., act. 2. Cumpătatul, R. (Tis 361) < adj. cumpătat.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a-și ține cumpătul expr. 1. a rămâne calm, a nu se enerva. 2. a nu se speria, a nu intra în panică.

Intrare: cumpăt
cumpăt
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cumpăt cumpătul
plural
genitiv-dativ singular cumpăt cumpătului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Cumpăt
Cumpăt