2 intrări

11 definiții

cocúță sf [At: DA / Pl: ~țe / E: cocă3 + -uță] 1-2 (Șhp) Cocă (mică). 3-4 Fetiță.

COCÚȚĂ, cocuțe, s. f. Diminutiv al lui cocă3; fetiță. – Cocă3 + suf. -uță.

COCÚȚĂ, cocuțe, s. f. Diminutiv al lui cocă3; fetiță. – Cocă3 + suf. -uță.

COCÚȚĂ, cocuțe, s. f. (Familiar) Diminutiv al lui cocă2. Ești mărișor, nu mai ești cocuță! GALAN, Z. R. 336.

cocúță (fam.) s. f., g.-d. art. cocúței; pl. cocúțe

cocúță s. f., g.-d. art. cocúței; pl. cocúțe

COCÚȚĂ s. v. copilă, fetiță.

cocuță f. 1. copil de fașă, prunc; 2. păpușă ce înfățișează un copil mic. [V. cocă].

cocúță f., pl. e (dim. d. cocă 1; lat. cucutia, un fruct, cucutium, scufie; it. cocuzza, cucuzzo, cap, cocuzza, bostan, cap; ngr. kukútsi, sîmbure [REW, 2369]. V. coc 1, cocă 1, cocoț ș. a.). Trans. Mold. Fam. Prunc, copil pînă la un an.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cocúță s. v. COPILĂ. FETIȚĂ.

Cocota, Cocuta v. C o c 10.

Intrare: cocuță
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cocuță cocuța
plural cocuțe cocuțele
genitiv-dativ singular cocuțe cocuței
plural cocuțe cocuțelor
vocativ singular
plural
Intrare: Cocuta
Cocuta