CHIT², (2) chituri, s. n. 1. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul, folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2. Sortiment de chit (1). – Din germ. Kitt.

*chit că (fam.) loc. conjcț.

chit.

chit (pastă) s. n., pl. chituri

chit adv.

chit (zool.) s. m., pl. chiți

CHIT¹ adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nicio socoteală. ◊ Loc. conj. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.

chit² (balenă) (înv.) s. m., pl. chiți

chit¹ (fam.) adv.

chit³ (pastă) s. n., (sorturi) pl. chituri

chit² (fam.) adv.

chit³ (pastă) s. n., (sorturi) pl. chituri

chiț interj.

CHIȚ interj. (se folosește pentru a reda sunetul caracteristic emis de șoareci). /Onomat.

CHIT s. v. balenă.

chit², chituri, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), țundră.

CHIȚ interj. (reg.) țiț. (Șoarecele face ~.)

chitul s. art. v. BALENA.

CHIȚ interj. (reg.) țiț. (Șoarecele face: ~!)

CHITUL s. art. v. balena.

chit s. v. BALENĂ.

a fi chit cu cineva expr. a nu mai datora nimic cuiva, a nu mai avea de dat socoteală cuiva.

chit (-te), s. n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.

chiț interj. – Imită sunetele mai multor animale în special șoarecii și șobolanii. Formație spontană; cf. bg. kvic, sb. kvečati, slov. kvičati, toate cu sensul de „a geme.” După Cihac, din sl. kvičati „a grohăi porcii”, cf. covița. – Der. chițăi (var. chițcăi), vb. (a scoate sunete ascuțite șoarecii); chițcan, s. m. (șobolan), a cărui der. nu este clară.

chit s. n. – Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).

chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlnește cu dubletele cfit și fit, care redau pronunțarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniștit). Forma chitui se aude mai puțin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.

chit (-ți), s. m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰήτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.

chit¹ (balenă) (înv.) s. m., pl. chiți

CHIȚ interj. Cuvânt care imite chițătul șoarecilor. – Onomatopee.

* CHIT³ adv.- CFIT: m’am răzbunat, sîntem ~ (VLAH.) [fr. quitte].

CHIT² s. n. Pastă formată dintr-o pulbere metalică amestecată cu un lichid vîscos (ulei de in, glicerină etc.), care e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Germ. Kitt.

CHIT² s. m. Pastă formată din praf de cretă, amestecat cu ulei de in, care se întrebuințează la fixarea geamurilor în ramele ferestrelor, la astuparea găurilor sau crăpăturilor, la netezirea suprafețelor în vederea vopsirii sau lăcuirii etc.

CHIT¹ adv. (Familiar, numai în loc. adv.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic cuiva. Tu mi-ai scăpat viața și eu sînt datoare să scap pe a ta, pentru ca să fim chit. BOLINTINEANU, O. 387. ◊ Expr. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă...

CHIT³, chiți, s. m. (Învechit) Balenă. Au găsit... oase de chit. DRĂGHICI, R. 57.

CHIT² s. n. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.

CHIT¹ adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.

* CHIT² (pl. -turi) sn. Ghips frâmîntat cu uleiu, întrebuințat la lipitul geamurilor de cercevele, ipsos: într’un colț o cutie cu geamuri, alături un bulgăre de (BR.-VN.) [germ. Kitt].

CHIT³, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Slav (v. sl. kitŭ <gr.).

CHIT¹ sm. 1 🐒 Balenă ¶ 2 💫 CHITUL, constelația Balenei (OT.) [gr.].

chit² sn [At: VICIU, GL. / V: chitiu, chităl sn / Pl: ~turi / E: ger Kittel] (Reg) Suman.

chit³ sn [At: DAMÉ, T. / Pl: ~uri / E: ger Kitt] 1 Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2 (Îs) ~ bituminos Amestec de bitum și de fier, folosit la umplerea rosturilor dintre pavelele pavajelor de piatră, pentru prepararea asfaltului turnat etc.

chit¹ av [At: ȘEZ. XXXII, 15 / E: fr quitte] (Pfm) 1 (Îe) A fi ~ cu cineva A nu mai datora nimic (cuiva). 2 (Îae) A nu mai avea de dat cuiva socoteală. 3 (Îlc) ~ că... Chiar dacă...

chit⁴ sm [At: PSALT. 332/18 / Pl: chiți / E: vsl китъ, ngr κῆτος] (Zlg; înv) Balenă (Balaena).

CHIȚ interj. Onomatopee care imită chițăitul șoarecilor.

CHIT¹ adv. (Fam., în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva). Chit că. . . = chiar dacă. . ., indiferent dacă. . . – Fr. quitte.

CHIT adv. (Franțuzism) Achitat, plătit. ◊ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. [< fr. quitte].

3) chit adj. fix (fr. quitte. V. fit). Barb. Cu condițiune ca: primesc să fac, chit ca el să plătească. A fi chit cu cineva, a fi achitat, a nu-ĭ datora nimic.

CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuințată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].

cvit sn vz chit

chiț i [At: DA ms / E: fo] Cuvânt care imită sunetele scoase de șoareci și de șobolani.

chitiu sn vz chit²

chităl sn vz chit²

1) chit m. (vsl. kĭtŭ, ngr. kĭtos, d. vgr. kĕtos. V. cetaceŭ). Cașalot.

2) chit n. (germ. kitt). Ipsos, gips (amestecat cu miniŭ).

chit m. numele popular al balenei. [Gr. mod.: nume luat din sfânta Scriptură].

CHIT² ~uri n. Pastă formată dintr-un amestec de praf mineral și un aglomerant care se întărește la aer, având diferite întrebuințări în construcții (la fixarea geamurilor în cercevele, pentru astuparea găurilor din lemn în vederea vopsirii). /<germ. Kitt

CHIT¹ adv. pop.: A fi ~ cu cineva a se achita cu cineva. ~ că... cu toate că... /<fr. quitte

CHIT² s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)

CHIT¹ adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. (< fr. quitte)

chit n. un fel de ghips, de lipit geamuri. [Nemț. KITT].