cabul sn [At: DA, ap. ȘIO / Pl: ~uri / E: tc kabul etmek] (Tcî; îe) A face ~ A consimți.

cabul n. în expresiunea (luată din graiul mahalagiilor) a face cabul: a condescinde, a se înjosi: se poate să faci cabul la așa ceva? [Turc. KABUL, consimțire].

Cabul n. oraș în Azia, cap. Afganistanului: 60.000 loc.

cabúl n. (turc. [d. ar.] kabul, consimțire). Vechĭ. A face cabul, a catadixi, a condescinde.

cab sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: eg, fr cab] Cabrioletă englezească cu două roți, în care vizitiul stă pe un scaun înalt, la spate.

*CAB sbst. Cabrioletă englezească al cărei vizitiu șade pe capră la spatele coșului trăsurii (🖼 690) [engl.].

CAB s.n. Cabrioletă englezească cu două roți, în care vizitiul șade pe un scaun înalt, la spate. [Pl. -buri. / < engl., fr. cab].

CAB s. n. cabrioletă englezească cu două roți, în care vizitiul stă pe un scaun înalt, la spate. (< engl., fr. cab)

cab (rar) s. n., pl. caburi

cab (rar) s. n., pl. caburi

cab s. n., pl. caburi

cabul s. m. – Acord, consimțămînt (numai în expresia a face cabul). – Mr. căbulă „acord”, cabul „iertat”. Tc. kabul (Roesler 593; Șeineanu, II, 69; Lokotsch 982; Gáldi 157), cf. ngr. ϰαμποῦλι, alb. kabul. – Der. cabulă, s. f. (superstiție a jucătorilor, care consideră că anumite mișcări sau împrejurări îi fac să cîștige și să piardă); cabulipsi, vb. (a consimți).