3 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cârlíg sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/12 / V: căr~ / Pl: ~ige, (îvp) ~igi / E: cf bg кирли] 1 Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. 2 (Îlv) A se face ~ A se strâmba. 3 (Îal) A se ghemui. 4 (Îe) A pune ~ într-o acțiune A încurca treaba Si: a pune bețe-n roate. 5 (Îe) A se pune în ~ige A face cauză comună. 6 (Îe) A fi în ~ige cu cineva A fi în strânsă prietenie cu cineva. 7 (Fig; lpl) Răutate. 8 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 10 Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 11 Undiță mare și groasă de fier sau de oțel, foarte bine ascuțită la vârf. 12 Încuietoare la o ușă, la o poartă etc. în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 13 Andrea. 14 Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 15 Parte a copcii1 (1) care se agață în inelul metalic. 16 (Reg) Căprior. 17 (Pop) Cârjă (9). 18 (Pop) Parte a plugului țărănesc nedefinită mai îndeaproape. 19 (Pop) Componentă a saniei sau carului. 20 (Înv) Ancoră. 21 Cuiul de care se prinde vâsla de luntre Si: strapazan. 22 Bâtă ciobănească adusă puțin la un capăt (care servește și ca armă) Si: cârjă (1). 23 (Îvp) Sceptru. 24 (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. 25 (Bot; îc) ~ul-ciobanului Plantă sălbatică nedefinită mai îndeaproape. 26 Motiv ornamental de forma unui cârlig (1), făcut pe cojoace țărănești sau pe ouă încondeiate. 27 Semn făcut în urechea oii Si: clenci, preducea. 28 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 29 Figură de dans țărănesc care constă în împletirea picioarelor. 30 (Fig) Afacere tăinuită. 31 (Fig) Legături ascunse Si: complicitate. 32 (Îe) A avea ~ la (sau pentru) cineva A simpatiza pe cineva. 33 (Fam) Subterfugiu.

cârligél [At: COSTINESCU / V: căr~ / Pl: ~e, ~igéi / E: cârlig + -el] 1-2 sn (Șhp) Cârlig (1) (mic) Si: cârligaș (1-2). 3 sn Croșetă. 4 sn Cârlig (12) de fereastră. 5 sn Cârlig (14). 6 sn Cârlionț. 7 sm (Bot; mpl) Căldărușă (Aquilegia vulgaris). 8 sm (Bot; mpl) Viorea (Viola odorata). 9 sm (Bot; șîc) ~ei-pătați Trei-frați-pătați (Viola tricolor). 10 (Bot; îf căr~) Răculeț (Polygonum bistorta). 11 (Bot) Nemțișor (Consolida regalis). 12 (Bot; mpl) Răcitoaică (Epilobium roseum). 13 (Bot; îc) ~ei-de-somot (Viola wittrockiana).

ciocorói sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~oaie / E: bg чекур „cracă” + -oi] (Reg) 1 Cârlig de fier cu coadă de lemn cu care se trag lemnele. 2 Unealtă cu care, la plutire, se scot lemnele din apă.

CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik.

CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el.

CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el.

CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Cf. kărlik.

CÎRLÍG, cîrlige, s. n. 1. Piesă de metal îndoită la un capăt, de care se prinde sau se atîrnă un obiect. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare, Ca cîrligul la căldare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ◊ Expr. A se face cîrlîg = a se strînge, a se ghemui, a se încovoia. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig în chichiță. ISPIRESCU, L. 10. 2. Prăjină adusă la un capăt, formînd un unghi ascuțit, care servește la scoaterea apei din fîntînă. Iacă... stau pe la fîntînă, Dă-mi cîrligul! COȘBUC, P. 1 239. Umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ Fig. Nu-i scoți vorba nici cu cîrligul. POP. 3. Parte a undiței, legată la capătul sforii și compusă dintr-o mică piesă îndoită, avînd vîrful întors ca la săgeată, pentru a se putea înfige în gura peștelui. Mi-am pregătit cu grijă cîrlige nouă. SADOVEANU, N. F. 57. [Marinarul] își urcă din nou frînghiile cu cîrlige în spate și plecă. SAHIA, U.R.S.S. 124. 4. Încuietoare la ușă, la poartă etc., în formă de bară subțire ori cui lung fixat la un capăt, iar la celălalt încovoiat pentru a se putea prinde într-un ochi de metal, într-un belciug etc. Pleca îmbufnat, după ce încerca bine cîrligul de la poartă. PAS, Z. I 174. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini, să-și astîmpere amarul și să-și mai răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. I 96. 5. Andrea. Și bătrînă înșira ochiurile pe cîrlige, da din cap și vorbea. DELAVRANCEA, la TDRG. 6. Unealtă compusă din două piese mici de lemn, îmbinate cu un arc, servind la fixarea rufelor cînd se pun la uscat pe frînghie. 7. (Rar) Mlădiță de viță de vie, butaș; cîrcel de viță. Moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie. ALECSANDRI, T. 615. Pămîntul... se pregătește... făcînd în el gropi în care se pun cîrligele. I. IONESCU, P. 245.

CÎRLIGÉL, cîrligele, s. n. Cîrligaș. Și atunci ne vom sui Și din pod vom coborî Slănina din cîrligele Și-om tăia-o bucățele. MARIAN, S. 185.

CÂRLÍG ~ge n. 1) Piesă de metal îndoită la un capăt, care servește pentru a atârna, a prinde sau a agăța un obiect. 2) Parte componentă a undiței, având forma unui ac îndoit, în care se pune momeala. 3) Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură; croșetă; igliță. 4) Prăjină încovoiată la un capăt, cu ajutorul căreia se scoate căldarea din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. 5) Piesă mică cu arc, cu ajutorul căreia se prind rufele pe frânghie. 6) Încuietoare la ușă în formă de cui lung, încovoiat la un capăt, care se agață într-un belciug. 7) rar Porțiune dintr-o mlădiță de viță de vie care se răsădește în pământ; butaș. /<bulg. kărlik

cârlig n. 1. fier sau lemn lunguieț, întors la un cap, de apucat sau de atârnat ceva; 2. pl. unealtă de prins pește, compusă din mai multe cârlige legate cu sfoară; 3. butaș de viță de vie; 4. undrea, ac mare de împletit; 5. fig. cuvânt caprițios, rațiune sofistică (v. cârcioc). [Origină necunoscută].

cîrlíg n., pl. e (cp. cu rus. pol. karlik, pitic, d. germ. karl, kerl [Bern. 1, 490]. D. rom. vine bg. kŭrlik, cîrlig de cuĭer, kŭrlĭak, furcă, țăpoĭ, kŭrlug, cață). Vargă (cuĭ ș. a.) de fer (orĭ și de lemn) cu vîrfu’ncovoĭat. Undiță maĭ mare. Butaș de viță tăĭat c’o bucățică de rădăcină. Munt.. Andrea. Fig. Rar. Parte dificilă a uneĭ afacerĭ, nod, cĭot, clencĭ: aicĭ e cîrligu! V. cange, cață, cinghel, gheară, igliță.

cîrligél n., pl. e. Cîrlig mic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cârlíg s. n., pl. cârlíge

cârligél s. n., pl. cârligéle

cârlíg s. n., pl. cârlíge

cârligél s. n., pl. cârligéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÂRLÍG s. v. furcă, pisc.

CÂRLÍG s. 1. (reg.) sclimpuș. (~ de rufe.) 2. v. andrea. 3. v. buhai.

CÂRLIGÉL s. v. croșetă, igliță, răculeț, toporaș, violetă, viorea.

CÂRLIGÉL s. cârligaș.

arată toate definițiile

Intrare: Cârligele
Cârligele nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cârligele
Intrare: cârlig
substantiv neutru (N3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârlig
  • cârligul
  • cârligu‑
plural
  • cârlige
  • cârligele
genitiv-dativ singular
  • cârlig
  • cârligului
plural
  • cârlige
  • cârligelor
vocativ singular
plural
Intrare: cârligel
cârligel substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârligel
  • cârligelul
  • cârligelu‑
plural
  • cârligele
  • cârligelele
genitiv-dativ singular
  • cârligel
  • cârligelului
plural
  • cârligele
  • cârligelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cârlig

  • 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: cârligaș cârligel un exemplu
    exemple
    • Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare, Ca cîrligul la căldare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430.
      surse: DLRLC
  • 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână sau se apleacă ramurile copacilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Iacă... stau pe la fîntînă, Dă-mi cîrligul! COȘBUC, P. 1 239.
      surse: DLRLC
    • Umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158.
      surse: DLRLC
    • figurat Nu-i scoți vorba nici cu cîrligul. POP.
      surse: DLRLC
  • 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • Mi-am pregătit cu grijă cîrlige nouă. SADOVEANU, N. F. 57.
      surse: DLRLC
    • [Marinarul] își urcă din nou frînghiile cu cîrlige în spate și plecă. SAHIA, U.R.S.S. 124.
      surse: DLRLC
  • 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • Pleca îmbufnat, după ce încerca bine cîrligul de la poartă. PAS, Z. I 174.
      surse: DLRLC
    • Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini, să-și astîmpere amarul și să-și mai răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. I 96.
      surse: DLRLC
  • 5. Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: andrea croșetă igliță un exemplu
    exemple
    • Și bătrîna înșira ochiurile pe cîrlige, da din cap și vorbea. DELAVRANCEA, la TDRG.
      surse: DLRLC
  • 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 7. rar Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: butaș 2 exemple
    exemple
    • Moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie. ALECSANDRI, T. 615.
      surse: DLRLC
    • Pămîntul... se pregătește... făcînd în el gropi în care se pun cîrligele. I. IONESCU, P. 245.
      surse: DLRLC

etimologie:

cârligel

  • 1. Diminutiv al lui cârlig.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cârligaș un exemplu
    exemple
    • Și atunci ne vom sui Și din pod vom coborî Slănina din cîrligele Și-om tăia-o bucățele. MARIAN, S. 185.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cârlig + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09