borna vt [At: DN² / Pzi: ~nez / E: fr borner] A pune borne (1).

BORNÁ, bornez, vb. I. Tranz. A marca un teren cu borne.

BORNÁ, bornez, vb. I. Tranz. A marca un teren cu borne (1). – Fr. borner.

BORNÁ vb. I. tr. A însemna cu borne un teren. [< fr. borner].

BORNÁ vb. tr. a marca cu borne un teren; a demarca. (< fr. borner)

A BORNÁ ~éz tranz. (terenuri, drumuri) A prevedea cu borne. /<fr. borner

bórnă sf [At: IOANOVICI, TEHN. 174 / Pl: ~ne / E: fr borne] 1 Piatră, stâlp sau alt semn care indică marginea sau punctul caracteristic al unui teren. 2 (Îs) ~ kilometrică Piatră așezată pe marginea drumului, care indică distanța până la localitățile de pe șosea. 3 Stâlp implantat la distanțe regulate pe marginea unei suprafețe carosabile. 4 Piesă de contact la capătul unui conductor electric.

BÓRNĂ, borne, s. f. 1. Semn constînd dintr-o piatră, un stîlp de lemn etc. care arată marginea sau punctul caracteristic al unui teren; piatră de hotar, Bornă kilometrică = stîlp mic de piatră așezat pe marginea drumurilor pentru a marca distanțele în kilometri. 2. Parte a mașinilor sau a aparatelor electrice prin care se realizează legătura electrică. Bornele transformatorului. Bornele mașinii.

BÓRNĂ, borne, s. f. 1. Semn constând dintr-o piatră, un stâlp de lemn etc., care marchează marginea sau punctul caracteristic al unui teren. 2. Parte a mașinilor sau a aparatelor electrice, prin care se realizează legătura electrică. – Fr. borne.

BÓRNĂ s.f. 1. Stâlp de marcaj din beton, din lemn etc., așezat la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc.; piatră de hotar. 2. Piesă metalică care face legătura mașinilor sau a aparatelor electrice. [< fr. borne].

BÓRNĂ s. f. 1. stâlp de marcaj din beton, lemn etc., la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc. 2. piesă metalică aparținând circuitului electric interior al unui aparat, al unei mașini sau instalații, care asigură legătura cu un alt circuit. (< fr. borne)

BÓRNĂ ~e f. 1) Stâlp de beton, piatră sau alt obiect care servește drept semn de marcaj pe marginea unei șosele, de-a lungul unei frontiere, a unei proprietăți funciare etc. 2) Piesă metalică montată la capătul unui fir care realizează legătura unei mașini sau a unui aparat la rețeaua electrică. /<fr. borne

bornă f. Buc. muscă. [Onomatopee ce reproduce sbârnăitul insectei (cf. sbârnăi)].

borná (a ~) vb., ind. prez. 3 borneáză

borná vb., ind. prez. 1 sg. bornéz, 3 sg. și pl. borneáză

bórnă s. f., g.-d. art. bórnei; pl. bórne

bórnă s. f., g.-d. art. bórnei; pl. bórne

BORNA. 1. – Gr., 1790 (BCI VII 21); C. (Tis 338). 2. Born/e (17 B I 465); -ea și -ici (Mar). 3. Bornaș, D., act.