2 intrări

3 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bonc1, boancă a [At: DAMÉ, T. 68 / Pl: ~nci, boance / E: nct] (D. oi) Fără dinți.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bonc1 (pop.) adj. m., pl. bonci; boáncă, pl. boánce


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BONCU. 1. – b. (Sd XVI). 2. + -an: Boncănescu, N. (Î Div). 3. + -an, -el: Boncănel, munt. (RI I 21). 4. + -uț: Boncuț (Moț). Maretič derivă srb. Bonko din Bonaventura (Rad vol. 82 p. 145). 5. + -cea, -ciu: Bonciu fam. (Sd X; Arh); – pren. (P Bor 123); -l zis și Bunciul iuzbașa, 1631 (Drj 78); Boncea (IS 279; Nif; BGL LIII 156). 6. Boncilă b. (16 A III 171). 7. Cf. Bonchiciul, St. (17 B IV 322).

Intrare: Boncu
Boncu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Boncu
Intrare: bonc (adj.)
bonc2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A63)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bonc
  • boncul
  • boncu‑
  • boancă
  • boanca
plural
  • bonci
  • boncii
  • boance
  • boancele
genitiv-dativ singular
  • bonc
  • boncului
  • boance
  • boancei
plural
  • bonci
  • boncilor
  • boance
  • boancelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)