2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

beucă sf [At: ȘEZ. II, 149 / V: bău~, (reg) bâu~ / A: (1) beu / E: nct] 1 (Reg) Pârâu adânc și cu gropi pe coasta muntelui. 2 (Reg) Prăpastie. 3 Adâncitură strâmtă între dealuri împădurite, considerată loc rău. 4 (Pop; îe) A da (sau a intra) în bâucă A conduce o căruță într-o beucă (3). 5 (Mol) Parte superioară a capului.

BEÚCĂ, beuci, s. f. Văgăună, scobitură neregulată săpată de ape; loc prăpăstios. [Pr.: be-u-]

béŭcă f., pl. ĭ (cp. cu vgerm. binge, ngerm. beuge, adîncătură, cotitură). Olt. Văgăună: bezna din beŭcile pădurilor, într’o beŭcă era culcușul lupuluĭ (N. Pl. Ceaur 11 și 48).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

béucă (beu-) s. f., g.-d. art. béucii; pl. beuci

béucă s. f. (sil. beu-), g.-d. art. béucii; pl. beuci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÉUCĂ s. v. copcă, ochi.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

beúcă (béuci), s. f. – Rîpă, prăpastie. – Var. băucă. Origine necunoscută. Nu este deloc probabilă der. propusă de Diculescu 182, din v. germ. biugo. Este cuvînt de circulație restrînsă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BEUCA subst. „prăpastie”. 1. Beuca s. 2. Beoca b. (Ard X). Coincidențe: trac, Beucus (OR I 555).

Intrare: Beuca
Beuca nume propriu
nume propriu (I3)
  • Beuca
Intrare: beucă
  • silabație: beu-
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beucă
  • beuca
plural
  • beuci
  • beucile
genitiv-dativ singular
  • beuci
  • beucii
plural
  • beuci
  • beucilor
vocativ singular
plural