Bernard (Sf.) mare luptător al crestinismului, adversar al lui Abelard, predică a doua cruciadă (1091-1153).

Bernard (St.) m. munte al Alpilor, între Elveția și Italia, cu un faimos ospiciu.

Bernard (Claude) m. ilustru învățat francez, creatorul fiziologiei experimentale (1813-1878).

saint-bernard sm [At: M. D. ENC / P: sen-bernar / Pl: (2) ~rzi / E: fr saint-bernard] 1 Rasă de câini foarte mari, originară din Elveția, cu părul lung de culoare albă cu pete roșcate, dresați pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți. 2 Câine din rasa Saint Bernard (1) Si: bernardin.

San-Bernard m. V. Bernard.

SAINT-BERNARD s. (ZOOL.) bernardin.

BERNARD [bernár] Claude (1813-1878), fiziolog francez. Prof. univ. la Sorbona. Unul dintre fondatorii fiziologiei moderne și al endocrinologiei. Contribuții la studiul funcției glicogenetice a ficatului, al rolului pancreasului în digestia grăsimilor, al fenomenelor electrice din mușchi și nervi, al rolului sistemului nervos în apariția diabetului, în reglarea vasomotricității, al acțiuniii paralizante a curarei. A creat termenii de mediu intern și secreție internă. În „Introducere la studiul medicinii experimentale”, formulează o serie de reguli ale metodologiei observației, experimentului și ipotezei științifice, înscriindu-se printre clasicii epistemologiei.

BERNARD lat. cat. < it. Benardo < germ. Bernhard. I. 1. Nume purtat de străini: primul este Bernaldinus, pîrcălab de Cet. de Baltă sub Ștefan cel Mare (Ștef) zis și Bernardus (C Bog). 2. Al doilea, Bernardo, Borisii, mare post. sub Iancu-Sasul Vvd., nepot marelui post. Bartolomeo Brutti albanez italienizat, care semnează Bernard. Numele acestuia este deformat în acte astfel; a) Bernarca, ca pîrc. de Neamț (Iorga V 191); b) Bernad (17 B II 176); -ie (ib. 209); c) Bernal post: Borisi (Sd XI 89, Isp I¹); Benart (Băl II); d) Bărnad (17 B II 182); -e (ib. 135); Bărnade (ib. 211); e) Barnat (17 B II 195); Bărnat (16 A III 140); f) Brănad m. post., 1613 (Sd XXII); Brănat (Sd XXII); g) Vernadea m, post., 1612 (Cern. p. XIII), Cf. gr. – cretanul Vernardos tipograf la Iași (N. Iorga, Hist. des Roumains VIII 284). II. Numele e acceptat în Moldova ca și acela al lui Vitold,- mare duce lituan din sec. XIV, sau al mîrzacului tătar Cantemir de la începutul sec. al XVII-lea. 1. Barnat. fam. mold. act. 2. Bîrnat țig. (17 A III 17) 3. Bărnat diac, 1622 sep. 11 (Sur XXII). 4. Bernart, C-tin, olt. 1780 (acte valea Jaleș). 5. Prob. Bîrnariu b. (Mar) și m-tele; Bărnaru (Puc). Din srb. -cr. Brle < Bernardus (Rad. vol. 82 p. 110) Pașca derivă nume ardelene: Bîrlea pren., 1534, Bîrlescu și Bîrleț, 1726; cf. însă Varlaam III 3. Cu apocopă s-ar explica însă și VERNA (Partea II-a).

Bernard Prenume rar folosite în onomastica noastră contemporană, Bernard, fem. Bernarda, reproduc un vechi nume pers. germanic atestat încă din sec. 7 în Franța sub forma Berinhard. Dacă specialiștii sînt de acord în unanimitate că este vorba de un nume compus cu elementul -hard „tare, puternic”, dificultățile și soluțiile divergente apar în ceea ce privește prima parte, Bern-. Ipoteza cea mai acceptabilă apropie acest element de cuvîntul vechi germ. de sus bero „urs” (germ. bär, engl. bear), prezența sunetului -n- (Berinhard sau Bernhard) explicîndu-se fie prin vechiul nordic bjorn (Björn este un cunoscut prenume suedez actual), fie printr-o formă cazuală bern. Semnificînd la origine „urs puternic”, Bernhard s-ar încadra astfel într-o lungă serie de antroponime formate de la nume de animale, frecvente la multe popoare (la noi, actualele nume de fam. Ursu, Lupu etc.). Interesant de remarcat este faptul că numele ursului, de care se leagă vechi credințe, obiceiuri și legende, era tabu la popoarele germanice și slave: denumirea indo-europeană a animalului, *rksos (de unde lat. ursus, gr. árktos, sanscr. rkśas etc.) nu apare la germani și slavi, care foloseau diferite epitete pentru a-l numi (engl. bear, germ. bär, nordicul bjorn înseamnă în realitate „brun, cafeniu”, iar rus. medvedi etc., „cel care mănîncă miere”). Bernaldinus sau Bernardus apar în documentele moldovenești încă din sec. 15, dar numele era purtat de un străin. Formele Barnat, Bărnat, Bîrnat, Bernat, care apar după 1500, începuseră să fie purtate și de români, probabil sub influența maghiară sau săsească. Actualele Bernard, Bernardin, Bernardina, rare la noi, sînt forme de proveniență apuseană. ☐ Fr. Bernard (hipoc. Bernat, Bernardin, Bernadette), germ. Bernhard(t), it., sp. Bernardo, oland. Beernaert, magh. Bernát, Bernarda, Bernadette, scr. Brnard, Berne. ☐ Scriitorul preromantic francez Bernardin de Saint-Pierre, autorul cunoscutelor romane Paul și Virginia și Coliba indiană.

BERNARD De Clairvaux [bernár de clervó] (c. 1091-1153), călugăr și teolog francez. Fondator al abației Clairvaux. Raționalismului lui Abelard i-a opus o teologie mistică, în care cunoașterea de sine a omului se realizează prin practicarea umilinței, a cărei paradigmă vie este Hristos. A luat parte la pregătirea cruciadei a doua. Reformator al ordinului cistercian. Canonizat.

SAINT BERNARD [sẽbərná:r], numele a două pasuri în Alpi: Marele S.B., situat în V Alpilor Pennini, la granița Italiei cu Elveția, la 2.469 m alt., la 24 km E de Mont Blanc. Prin tunelul de 5,8 km lungime, construit între 1900 și 1904, trece o șosea care face legătura între valea fl. Ron și valea râului Dora Baltea, străjuit de statuia Sf. Bernard, dezvelită în 1905. În apropiere se află mănăstirea de călugări fondată în sec. 10 de Sf. Bernard de Menthon. Prin acest pas a trecut (în 1800) Napoleon I, cu armata sa de 40.000 de oameni, în campania pe care a întreprins-o în N Italiei. Micul S.B., situat în Alpii Graici, la granița Franței cu Italia, pe cumpăna de ape dintre râurile Isère (Franța) și Pad (Italia), la 2.188 m alt., la 16 km S de Mont Blanc. În apropiere există un adăpost pentru călători creat în sec. 11 de Sf. Bernard de Aosta. Străbătut de o șosea. Prin micul S.B. a trecut (în anul 218 î. Hr.) Hannibal cu oștile sale.