bâr i [At: ALECSANDRI, T. 613 / V: -ea, -cabâr, ~t / E: fo] 1 Cuvânt cu care se îndeamnă, se cheamă sau se gonesc oile. 2 Exclamație reflexă a persoanei cuprinsă de frig. 3 Exclamație exprimând greață sau dezgust (de o mâncare). 4 (Rar) Cuvânt care imită sunetul tobei.

bârcabâr i vz bâr

bârea i vz bâr

bârt i vz bâr

bîr interj. (adesea cu repet. lui „r”) 1 Cuvînt cu care se îndeamnă sau se gonesc oile. 2 Exclamație reflexă a unei persoane înfrigurate. Brrr... da frig îi! (ALECS.). 3 Exclamație de dezgust. Brr... ce urît miroase! 4 Cuvînt ce imită sunetul tobei. Talpa iadului face repede o darabană... și începe a o bate ca de război: brr... brr... (CR.). • și brr interj. /onomat.

BÎR! interj. 🐑 Strigăt obicinuit de ciobani cînd mînă oile, cînd vor să le cheme sau să le gonească dintr’un loc: dă de berbeci și-i mînă din turmă tot bîr! oiță la apă (SEV.).

BÎR interj. Strigăt cu care ciobanul îndeamnă sau alungă oile. ◊ (Adesea ca refren în poezia populară) Frunză verde peliniță, Bîr, oiță, bîr, Dragă mi-e oaia plăviță, Bîr, oiță, bîr. ALECSANDRI, T. II 613.

BÎR interj. Cuvînt cu care ciobanul îndeamnă sau alungă oile. – Onomatopee.

BÂR interj. (se folosește pentru a îndemna oile la mers). /Onomat.

bâr! int. strigătul ciobanului când chiamă oile, ca să nu apuce pe un alt drum sau să fugă: bâr, oiță, bâr! numele unei hore țărănești. [Onomatopee].

bîr interj. cu care cĭobanu mînă oile (Și litv. búr-búr, interj. de chemat oile; alb. berr, oaĭe, it. Romagna berr, berbece, ș.a.).

bâr interj.

bîr interj. – 1. Strigăt cu care ciobanii își adună și conduc turmele. – 2. Indică o senzație de frig intens. Creație expresivă; pentru diferitele sale sensuri, cf. Pușcariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima accepție, rr bilabial se folosește în mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, însăși vibrația imită tremuratul. Cf. și Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasă încercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvînt prin iraniană (cf. Rosetti, II, 111). Der. bîrîiac, s. m. (miel); bîrîi, vb. (a striga oile; a vorbi împiedicat, a mormăi; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au bîrîit ca un tunet alte potîrnichi) pare o greșeală datorită confuziei cu pîrîi. Var. a bărăi, care apare în unele dicționare, ar putea fi o ortografie greșită.

BART [bar], Jean (1650-1702), celebru marinar francez. Corsar, apoi comandant de escadră, s-a remarcat în luptele împotriva flotelor engleză și olandeză.

BART, Jean (pseud. lui Eugeniu P. Botez) (1874-1933, n. Burdujeni-Suceava), prozator român. Frate cu Octav Botez. M. coresp. al Acad. (1922). Ofițer de marină. Nuvele poporaniste („Datorii uitate”) sau romantice („Prințesa Bibița”) și schițe. Un roman („Europolis”) inspirat din viața portului Sulina.

Bart, -a, -ă, -ic etc. v. Bartholomeus I 1.

*BARȚ 1. Barțea (17 B II 431); Bărță răzeș (BCI VII 6). 2. Bărțoiu, Gh. (VM). 3. Barțulea, Ioan (Meșt Cr).

bâr, interj. Cuvânt cu care se îndeamnă oile. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu); onomatopee (DER, MDA).

bâr, interj. – Cuvânt cu care se îndeamnă oile. ♦ (onom.) Bârla, Bărle, Bârle, Bârlea, Bârlea, Bârlean, nume de familie (312 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Onomatopee (DER, Șăineanu, DLRM, MDA). Cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu).