4 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bâlc1 sm [At: (a. 1644) ap. HEM 3014 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Băltoacă. 2 Mocirlă.

bîlc n., pl. urĭ (cp. cu bulhac). Est. Rar. Bulhac.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÂLC s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

bîlc s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bấlc, bâlcuri, s.n. – (reg.) Băltoacă, mocirlă, mlaștină. ♦ (onom.) Bâlc, Bălc, Bâlcu, nume de familie (72 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu).

bấlc, -uri, s.n. – Băltoacă, mocirlă. Bâlc, nume de familie. – Cuvânt autohton (Philippide 1928, Rosetti 1962, Brâncuși 1983).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BALC, com. în jud. Bihor, pe Barcău; 3.719 loc. (1991). Biserică (sec. 13).

BALC (BALIȚA), voievod al românilor din Maramureș, fiul lui Sas și nepotul lui Dragoș. După alungarea lor din Moldova, odată cu „descălecarea” lui Bogdan, B. și fratele său Drag se întorc în Maramureș, unde primesc din partea regelui Ungariei, Ludovic de Anjou, importante feude.

BALC, BĂLC, din temele bal și băl + suf. -ca, -cu. I. 1. Balc, ard., 1205 (Drăg); Bale Vvd, fiul lui Sas Vv. zis și Baliță 1359-1398 (Has).Balco (Cat); Balcu ar. (Iorga, Hist. des R. VIU 94); Balea s.; Balcă, Ioan, pr., 1916; – din Vernești (17 B IV 32). 3. + -ăș: Bálcăș (Sd X). 4. + -an: Balcan/ul t.; -i s., mold. (Dm) zis și Bîlcani (Ștef); Bălcan, pren. (P14); Bălcănașu, act.; pentru toponimele Balcani, două sate moldovene scrise cu a, înainte de 1450 (Dm), și cu -ă, după aceea (Ștef), cf. și ung. balkány „mlaștină”. 5. + -ău: Balcău s. disp. r. Huși (BCI VII 71) sau < subst. balcău (DLR). 6. -ea, -iu: Balcea înv. din 1890; Balcean, Ion, 1436 (Has); Balciu (Dm; RS 64) și -l s. (16 B IV 384,272; Sd V 479). Derivate: Bălcești s.; Bălcescu, N., marele democrat revoluționar de la 1848. 7. Bîlcoci, P. (Cat mold. II). II. Cu ă accentuat: *Bălc. 1. Bălcă, (Sur VIII); Bălcu, Gh. (RI XIII 286) [fon. mold. pt. Bîlcu]. 2. Bălcaș (Ard II 207). „Bălcoaia, Bălcoiul, Bîlcul” sub influența derivatelor cu sufixe accentuate (I. Iordan, Loc. 124). 3. Bălcea b. (17 B II 440). V. și Bîlc.

BÎLC cf. subst. bîlc „bahnă”; după Hasdeu, dim. < Bale. 1. Bîlc/o, -u (Dm; Ștef); -ul (16 B V 39); Bîlcani s. (Ștef); Bîlcoae t. (Dm). 2. + -ciu: Bîlciu popa (16 B III; -l armaș (17 B I 230).

Intrare: Balc
nume propriu (I3)
  • Balc
Intrare: Bălc
Bălc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bălc
Intrare: bâlc
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlc
  • bâlcul
  • bâlcu‑
plural
  • bâlcuri
  • bâlcurile
genitiv-dativ singular
  • bâlc
  • bâlcului
plural
  • bâlcuri
  • bâlcurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Bâlc
Bâlc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bâlc
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)