3 definiții pentru Balc

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BALC (BALIȚA), voievod al românilor din Maramureș, fiul lui Sas și nepotul lui Dragoș. După alungarea lor din Moldova, odată cu „descălecarea” lui Bogdan, B. și fratele său Drag se întorc în Maramureș, unde primesc din partea regelui Ungariei, Ludovic de Anjou, importante feude.

BALC, com. în jud. Bihor, pe Barcău; 3.719 loc. (1991). Biserică (sec. 13).

BALC, BĂLC, din temele bal și băl + suf. -ca, -cu. I. 1. Balc, ard., 1205 (Drăg); Bale Vvd, fiul lui Sas Vv. zis și Baliță 1359-1398 (Has).Balco (Cat); Balcu ar. (Iorga, Hist. des R. VIU 94); Balea s.; Balcă, Ioan, pr., 1916; – din Vernești (17 B IV 32). 3. + -ăș: Bálcăș (Sd X). 4. + -an: Balcan/ul t.; -i s., mold. (Dm) zis și Bîlcani (Ștef); Bălcan, pren. (P14); Bălcănașu, act.; pentru toponimele Balcani, două sate moldovene scrise cu a, înainte de 1450 (Dm), și cu -ă, după aceea (Ștef), cf. și ung. balkány „mlaștină”. 5. + -ău: Balcău s. disp. r. Huși (BCI VII 71) sau < subst. balcău (DLR). 6. -ea, -iu: Balcea înv. din 1890; Balcean, Ion, 1436 (Has); Balciu (Dm; RS 64) și -l s. (16 B IV 384,272; Sd V 479). Derivate: Bălcești s.; Bălcescu, N., marele democrat revoluționar de la 1848. 7. Bîlcoci, P. (Cat mold. II). II. Cu ă accentuat: *Bălc. 1. Bălcă, (Sur VIII); Bălcu, Gh. (RI XIII 286) [fon. mold. pt. Bîlcu]. 2. Bălcaș (Ard II 207). „Bălcoaia, Bălcoiul, Bîlcul” sub influența derivatelor cu sufixe accentuate (I. Iordan, Loc. 124). 3. Bălcea b. (17 B II 440). V. și Bîlc.

Intrare: Balc
nume propriu (I3)
  • Balc