15 definiții pentru Andrei

Andreiu (St.) m. apostol, fratele sfântului Petru (30 Noemvrie). V. Andrea.

Andreiu m. numele a trei regi unguri: ANDREIU I, sub care se creștinară Ungurii (1046-1058); ANDREIU II, promulgă în 1222 Bula de aur, antica lege fundamentală a Ungariei (1205-1236); ANDREIU III, ultimul dintre Arpazi (1290-1301).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ANDREI, unul dintre cei 12 apostoli, fratele lui Petru. A predicat „Evanghelia” în Pont, Tracia, Scythia, inclusiv Scythia Minor (Dobrogea). A fost răstignit pe o cruce în formă de X (Crucea Sf. A.) la Patras. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 30 nov.

ANDREI, numele a trei regi unguri din dinastia arpadiană. Mai important: A. II (1205-1235). A inițiat Cruciada a V-a, a așezat pe cavalerii teutoni în Țara Bîrsei, și a dat bula „Bula de Aur” (1222).

ANDREI (sec. 17-18), zugrav român. A lucrat la mănăstirile Hurezi, Polovragi ș.a. Exponent al stilului brîncovenesc.

ANDREI, Petre (1891-1940, n. Brăila), sociolog, filozof și om politic român. Prof. univ. la Iași. Reprezentant al aripii de stînga a Partidului Național-Țărănesc; în mai multe rînduri ministru. Persecutat de legionari, s-a sinucis. Sistemul său sociologic este bazat pe o concepție integralist-deterministă („Sociologie generală”). Contribuții în domeniul axiologiei, eticii și al sociologiei cunoașterii („Filozofia valorii”, „Problema fericii”, „Die soziologische Auffassung der Erkenntniss”). M. post-mortem al Acad. (1991).

ANDREI gr. ’Aνδρέας < ἀνδρεῖας „bărbătesc”. 1. Andre, -i (C Bog); -a (Rel; C Ștef; Sur V; 17 B I 283); -escu; -ești s.; Ndrea, b, ar. (Fărș); formă mold. Andriĭ; -escul (Ștef); 2. + -aș: Andrilaș (Rel); Andriáș și Andriĭeș (Ștef; C. Bog; Paș); -escul, I., prof.; Andriĭșanul, I. (Isp I2); Andreiaș, act. 3. Andrae, I., act.; cu afer.: Draia (Moț); Drăești (17 B III 73). 4. + -ica: Andric/a, olt. (Gorj p. XX); – ard.; cf. gr. Áνδρίϰος (But); -ă, Angăl (17 B III 212); -u, olt. (AO XIV 275); -u, Pan (G Ștef). 5. Andriț/a (Ștef); olt. (Cand 101); -oiu (Ștef.). 6. Andriu, dobr. (RI XI 206); (Sur VIII); -ță, olt., 1690 (Sur VI); Andriiu (C. Bog). 7. Androae (Sur; Andreoiu, olt. (Cand 101). 8. Andru, S., act.; -l (17 A V 193); -țu, A., act.; cu afer.: Druțul (Sur XXIV); Druțe, I. și -a diac (Sur IX); Formele de la 7-8 pot veni și de la Alexandru sau de la Andronic. 9. Andriș (Cand); -or (Paș). 10. Andrii/ca b., mold.; cu (Ștef). 11. Andrici, Z., munt. (BCI X. 115). 12. Andreucă (Paș). 13. Cf. Andreidar b. (D Buc). II. Sub influența magh. A n d r á s: 1. Andraș (BA ung. 7 – 8). 2. Andreș, (Cand); -ăști s. (R Gr). 3. Ondraș, ard. < magh. A n d r á s. 4. Andora b. ard. (Viciu 31) și + -ca: Andorca b., ard. (Paș); + N a e: Andornae fam. mold. act. III. Sub infl. slavă: 1. Andrei/ca b. (Ștef; Bog; 16 A I 63); f. (AO XV 276); -că pah. 1489 (Isp I1); -co (Ștef; C Bog). 2. Andreicuță 1474 (ib). 3. Andreea, olt. (Cand 101) și cu metat.: Anderca (Moț; M Mar) sau < ung. Anderko. 4. Andrușco (Ștef); – Hîrlău (C Ștef). IV. Forma veche rom. A. Cu în- 1. Îndreiu, 1676. mold. (Sur XXII); – de Tătăreani (Sur XVI); Îndreiasa f., marital (Ard II 191). 2. Îndriĭu (Ard). 3. + -eș: îndreeșĭ (Ard. II 142). 4. Îndrieș (Mar), 5. + -ca: îndreica (Ard); v. și Pușcariu (DR III p. 387). B. Cu in- 1. Indre spătarul (Cand 102); -a, 1469 (14 – 15 A 365); -a, N. (Met 129). Cf. U n d r e á, numele popular al lunii Decembrie; v. și Petrovici (DR IX p. 339 seqq). 2. Indrei (Met 146 și Mar); indriĭ (Ard II 191). 3. Indrieș (Moț); Indreș (Ard II 130). 4. Indrul, 1579 (16 A III 117). C. + A d r i a n; Andreian; -a (RA I 57); sau gr. fie neogr. Contaminare cu I d r e a și U d r e a < A d r i a n avem în cazul spătarului Indrea (D Gorj Ia 1549), scris Idru (ib, 1552) și Iudrea în doc. munt. din 24 aug. 7059 (1551).

ANDRIEȘ, Andrei Mihai (n. 1933, Chișinău), fizician român. M. al Acad. Rep. Moldova. Cercetări privind proprietățile electrice și optice în semiconductori amorfi, în vederea aplicării lor în sistemele de înregistrare și prelucrare a informației optice. M. de onoare al Acad. Române (1991).

AVRAM 1. Andrei A. (n. 1930, Turda), lingvist român. Specialist în fonetică și fonologie („Cercetări asupra sonorității în limba română”, „Contribuții la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești”, coordonator al „Antologiei fonetice a limbii române”). 2. Mioara A. (1932-2004, n. Tulcea), lingvistă română. Soția lui A. (1). Specialistă în gramatică, ortografie, lexicologie („Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în lima română”, „Gramatica pentru toți”, „Probleme ale exprimării corecte”).

BÂRSEANU, Andrei (1858-1922, n. Dîrste, Brașov), folclorist și poet român. Acad. (1908). Președinte al ASTREI (1911-1922). Culegeri de colinde („Cincizeci de colinde”), snoave și, împreună cu J. Urban Jarnik, o colecție de poezii populare („Doine și strigături din Ardeal”). Versuri epigonice. Traduceri.

BLAIER, Andrei (1933-2011, n. București), regizor român de film. Preocupat îndeosebi de problemele actualității („A fost prietenul meu”, „Apoi s-a născut legenda”, „Diminețile unui băiat cuminte”, „Ilustrate cu flori de cîmp”, serialul tv „Lumini și umbre”).

CARACOSTEA 1. Dumitru C. (1879-1964, n. Slatina), critic, istoric literar și folclorist român. Acad. (1938), prof. univ. la București. A utilizat metoda comparativă, formulînd teoria expresivității limbii și conceptul creativității artistice („Creativitatea eminesciană”, „Expresivitatea limbii române”). Întemeietorul școlii istorico-geografice în folcloristica românească („Poezia tradițională română”). 2. Andrei C. (n. 1908, București), inginer constructor român. Fiul lui C. (1). Prof. univ. la București. Studii și lucrări în domeniul rezistenței materialelor și al calculului construcțiilor. A introdus sudura și plăcile ortotrope la podurile Cîineni (1963) și Giurgeni-Vadul Oii (1970).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

Andrei, sfânt, cel dintâi chemat dintre apostoli, împreună cu fratele său Petru, de către Iisus Hristos. De meserie pescar, a fost mai întâi ucenicul lui Ioan Botezătorul, iar după Cincizecime a predicat în Ierusalim, Iudeea, Galileea, Samaria și Asia Mică, ajungând până în Sciția (Dobrogea de azi). A suferit martiriul în orașul Patras din Ahaia, fiind răstignit pe o cruce în forma X. Este sărbătorit la 30 noiembrie.

Andrei Criteanul (660-740 d. Hr.) sfânt cuvios, episcop de Gortina (Creta), n. în Damasc. Monah în m-rea Sf. Mormânt din Ierusalim și apoi diacon la Constantinopol. La începutul sec. 8 ajunge episcop. În tinerețe a fost un iconoclast hotărât. Este creatorul canoanelor compuse din 8-9 ode, cu strofe mai numeroase. Opera sa clasică este Canonul cel mare, alcătuit din 250 de strofe, care se cântă în postul Paștilor. Bis. îl sărbătorește la 4 iulie.

Andrei Șaguna (1809-1873), mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria (din 1864), n. la Miskolc, Ungaria, de origine macedoromân. Studii de filozofie și drept la Pesta și de teologie ortodoxă la Vârșeț. A fost tuns în monahism în 1833, arhimandrit și egumen al m-rilor Hopono (1842) și Covil (1845), ambele sârbești vicar al episcopiei Sibiului (1846-1848), episcop (1848-1864) și mitropolit (1864-1873) prin reînființarea Mitropoliei Sibiului. A organizat biserica prin Statutul organic (1868), a reeditat cărțile de cult și a înființat Institul teologic-pedagogic din Sibiu și revista „Telegraful român” (1853), fiind primul președinte al „Astrei” (1861). A condus împreună cu episcopul unit Ioan Lumeni marea adunare populară de la Blaj din 1848, fiind ales în fruntea delegației care a prezentat Curții din Viena hotârârile și doleanțele românilor. Membru de onoare al Academiei Române (7 sept. 1871). Este înmormântat lângă bis. din Rășinari.

Intrare: Andrei
Andrei
nume propriu (I3)