3 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.

aná sf [At: ANTIPA, P. 320 / Pl: ~ale / E: nct] (Pex) Frânghie, lungă și groasă, de care atârnă atât undițele, cât și plutele mrejelor și ale altor rețele pescărești.

ANÁ s. f. Frînghie de care sînt suspendate, la distanțe egale, undițele sau cîrligele carmacelor. ♦ Frînghie cu plute de la marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.

ANÁ s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.

ANA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”. [< fr. ana-, cf. gr. ana – înapoi, în sus].

ANA- pref. „în sens contrar”, „din nou”, „în sus”, „în afară”. (< fr. ana-, cf. gr. ana)

Ana m. preot evreu contemporan cu Isus: numele-i figurează în locuțiunea dela Ana la Caiafa, dela unul la altul, trăgând cu vorba (aluziune la cunoscutul epizod evangelic). V. Caiafa.

Ana (Sfânta) 1. nevasta lui Ioachim, mama Preacuratei Fecioare (25 Iulie); 2. (Stuart), regina Angliei, reuni Scoția cu Englitera (1665-1714).

Ana Davila f. izvor de apă minerală în jud. Vâlcea.

Ana-Foca f. sărbătoare băbească ce cade la 1 Iulie (în Banat). V. Foca.

Sânta-Ana f. lac minunat în Carpații orientali, format de pereții craterului din muntele Büdös.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále, art. análele

aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ana, prorociță a iudeilor, fiica lui Fanuel din seminția lui Așer. Rămânând văduvă de tânără, nu s-a îndepărtat de biserică. La 84 de ani a profețit despre Hristos în templul din Ierusalim. Este sărbătorită la 3 februarie și la 28 august.

Ana, mama sfintei Fecioare Maria, fiica lui Matan. A fost căsătorită cu Ioachim (Eli), din neamul lui David, seminția lui Iuda. Este sărbătorită la 25 iulie, 9 septembrie și 9 decembrie.

Ana (Anna), arhiereu iudeu din vremea Mântuitorului, fiul lui Set, mai târziu mare-preot. În timpul său și al lui Caiafa, care-i era ginere, și-au început activitatea Ioan Botezătorul și Iisus Hristos. El i-a arestat și judecat pe apostolii Petru și Ioan pentru vindecarea ologului de la poarta templului, și pentru că mărturiseau pe Hristos înviat.

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.

ANA, lac glaciar în M-ții Retezat, la 1.930 m alt.; 3,1 ha; ad. max.: 11,6 m.

ANA (sec. 14), fiica lui Nicolae Alexandru, domnul Țării Românești, și soția țarului bulgar Ivan Srațimir.

arată toate definițiile

Intrare: Ana
Ana
substantiv propriu (SPF001S)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Ana
plural
genitiv-dativ singular
  • Anei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ana (pref.)
prefix (I7-P)
  • ana
Intrare: ana (s.f.)
ana1 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ana
  • anaua
plural
  • anale
  • analele
genitiv-dativ singular
  • anale
  • analei
plural
  • anale
  • analelor
vocativ singular
plural

ana (pref.)

  • 1. Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”.
    surse: DN

etimologie:

ana (s.f.)

  • 1. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: