2 intrări

33 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

aná sf [At: ANTIPA, P. 320 / Pl: -ale / E: nct] (Pex) Frânghie, lungă și groasă, de care atârnă atât undițele, cât și plutele mrejelor și ale altor rețele pescărești.

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.

ANÁ s. f. Frînghie de care sînt suspendate, la distanțe egale, undițele sau cîrligele carmacelor. ♦ Frînghie cu plute de la marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.

ANÁ s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.

aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále, art. análele

aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále

ANA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”. [< fr. ana-, cf. gr. ana – înapoi, în sus].

ANA- pref. „în sens contrar”, „din nou”, „în sus”, „în afară”. (< fr. ana-, cf. gr. ana)

Ana m. preot evreu contemporan cu Isus: numele-i figurează în locuțiunea dela Ana la Caiafa, dela unul la altul, trăgând cu vorba (aluziune la cunoscutul epizod evangelic). V. Caiafa.

Ana (Sfânta) 1. nevasta lui Ioachim, mama Preacuratei Fecioare (25 Iulie); 2. (Stuart), regina Angliei, reuni Scoția cu Englitera (1665-1714).

Ana Davila f. izvor de apă minerală în jud. Vâlcea.

Ana-Foca f. sărbătoare băbească ce cade la 1 Iulie (în Banat). V. Foca.

Sânta-Ana f. lac minunat în Carpații orientali, format de pereții craterului din muntele Büdös.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.

ANA, lac glaciar în M-ții Retezat, la 1.930 m alt.; 3,1 ha; ad. max.: 11,6 m.

ANA (ANNE) BOLEYN [búlin] (1507-1536), regină a Angliei. A doua soție a lui Henric VIII (din 1533), din ordinul căruia a fost decapitată. Mama Elisabetei I.

ANA (sec. 14), fiica lui Nicolae Alexandru, domnul Țării Românești, și soția țarului bulgar Ivan Srațimir.

ANA ebr. Hannah „îndurare” sau „buna” (Cand). I. A. Ana; Anești s. în folclor zîna Ana și sărbătoarea pop. Ana-foca (Has). B. Derivate: 1. Anica, frecv.; cu afer.: Nica f. (Paș); Nicuța (ib; RI XI 206). 2. Anișca și Nișca, ard. (Paș); Anișor, mar. (Sd XVII); Anișoara. act, 3. Anița, soția lui C. Cantemir Vvd, pe cînd era serdar; – 1681 f. mold. (Sd VI35); frecv. buc. (LM); Aniței, V., act.; Anițan, T. (CL); Anițescu; Anițoiu (Drj 52) cu afer.: Nița a Nițului (Aș Br 186); Nița (A O XI 83) dar și din A n i s i a. 4. Anuca, olt. (Cand 98). 5. Anușa (Sur XI); cu afer.: Nașa (16 B II 32). 6. Formă ucr.: Anușca (Dm; Ștef; 16 A II 103; Sd XI272); cf. și magh. A n n u s k a. 7. Anuța, Bibeasca (Sd VI 490); cu afer.: Nuța și Uța; Anuț f (Cand 98). C. Nume de fam.:Anuței, G., act. 2. Anuțoiu, I. (Puc 297). Anoca, D., pr. (Mar). I. 4. *Anoiu: Anoaica, Floarea, act. și cu afer.: Noica, D. (act.) sau < N o e, cf. blg. N o j k a < N o e (Weig) și srb. A n o j k a (Rad 82 p. 122, fără etim.) 5. Aneasa, olt. (Cand 98). II. -ca: 1. Anca, frecv. în doc. și actual. 2. Diminutive: Ancușei, Florea (Șchei I); Ancuța (Pom); – fiica lui Radu Șerban și a lui Ct. Brîncoveanu Vvd (AO XI 312); – olt. (Sd VI 491); cu afer.: Cuța > Cuțescu; și Uța, etc. 3. Contaminări: + E f i m i a: Anafimie; + S o f i a: Anafia f. (Olt); – dobr. (RI XI 208). III. Aghiana < gr. ἀγία *Áννα, cu sens ca în t. Sîntana. 1. – (RI XI 94 – 5) în pomelnicul lui Andrei Buzianu; prenumele apare la familii de origine balcanică: (p13 fila 18; PBorll); Aghiana fam. (Tel 58). 2. Mai frecv. în forma de hiperurbanism Aoiana: – (P13 fila 11; PBor 11; Cotr 77; UI 63 și RI XI 94); Aviĭana preoteasa (Aș Br 111); Aveana, f. (Hur). 3. Aviona f. (AO XIV 287) în pomelnicul lui „Arnăutu”. 4. Ighiĭana (PBor 57).

Intrare: ana
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ana anaua
plural anale analele
genitiv-dativ singular anale analei
plural anale analelor
vocativ singular
plural
Intrare: Ana
Ana
substantiv propriu (SPF001S) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Ana
plural
genitiv-dativ singular Anei
plural
vocativ singular
plural