ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni; alunet. – Alun + suf. -iș.

ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni; alunet. – Alun + suf. -iș.

ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. (Cu sens colectiv) Pădurice, desiș de aluni. Dealul se urca rotunjit, ca un sîn, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. GÎRLEANU, L. 29. Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, P. 31. La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș Spre voiosul luminiș. EMINESCU, O. I 215. La de grindiș, La verde-aluniș. ALECSANDRI, P. P. 186. loc

ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni. – Din alun + suf. -iș.

aluníș s. n., pl. aluníșuri

aluníș s. n., pl. aluníșuri

aluníș sn [At: ALEXANDRESCU, M. 228 / Pl: ~e, -uri / E: alun + -iș] Pădure de aluni Si: (pop) alunat¹, alunar (2), alunet (1), aluniște.

ALUNÍȘ ~uri n. Desiș de aluni. /alun + suf. ~iș

aluniș n. pădurice de aluni.

Aluniș n. culme a Carpaților în județul Putna, desparte Milcovul de ceilalți afluenți ai Putnei.

aluníș n., pl. urĭ. Loc pe care cresc alunĭ.

ALUNIȘ, 1. Com. în jud. Cluj; 1.742 loc. (1991). 2. Com. în jud. Mureș; 3.438 loc. (1991). Stație de c. f. 3. Com. în jud. Prahova; 4.334 loc. (1991).