aluniș sn [At: ALEXANDRESCU, M. 228 / Pl: ~e, ~uri / E: alun + -iș] Pădure de aluni Si: (pop) alunat¹, alunar (2), alunet (1), aluniște.

ALUNIȘ (pl. -ișuri) sn. 🌳 Loc acoperit cu aluni, pădurice de aluni: după un crîng de ~, Șotînga își deșterne livezile de pruni (VLAH.).

ALUNIȘ, alunișuri, s. n. (Cu sens colectiv) Pădurice, desiș de aluni. Dealul se urca rotunjit, ca un sîn, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. GÎRLEANU, L. 29. Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, P. 31. La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș Spre voiosul luminiș. EMINESCU, O. I 215. La loc de grindiș, La verde-aluniș. ALECSANDRI, P. P. 186.

ALUNIȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni. – Din alun + suf. -iș.

ALUNIȘ ~uri n. Desiș de aluni. /alun + suf. ~iș

aluniș n. pădurice de aluni.

Aluniș n. culme a Carpaților în județul Putna, desparte Milcovul de ceilalți afluenți ai Putnei.

aluníș n., pl. urĭ. Loc pe care cresc alunĭ.

aluniș s. n., pl. alunișuri

aluniș s. n., pl. alunișuri

aluniș s. n., pl. alunișuri

aluniș, pl. alunișuri

ALUNIȘ, 1. Com. în jud. Cluj; 1.742 loc. (1991). 2. Com. în jud. Mureș; 3.438 loc. (1991). Stație de c. f. 3. Com. în jud. Prahova; 4.334 loc. (1991).