6 definiții pentru Adrian


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Adrian m. împărat roman, domni dela 117-138 d. Cr., urmând lui Traian, părintelui său adoptiv.

Adrian m. nume a 6 papi (772-1523).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ADRIAN [eidriən], Edgar Douglas, Sir (1887-1977), fiziolog englez. Prof. univ. la Cambridge. Cercetări și descoperiri în domeniul sistemului nervos și al funcționării neuronilor. Premiul nobel (1932), împreună cu Ch. Sherrington.

ADRIAN (Publius Aelius Hadrianus), împărat roman (117-138 d. Hr.) din dinastia Antoninilor. Fiul adoptiv al lui Traian. A inițiat numeroase reforme administrative, iar pe plan militar a dus o politică defensivă. A codificat legislația romană.

ADRIAN, lat. Hadrianus. I. Forma corectă apare rar în doc. vechi. Synaxarul din 1697 pune Adrian la 17 apr. și 26 aug. iar la 3 febr., Andrian formă provenită din transcrierea greacă νδ a lui d latin; ea apare la toate popoarele ortodoxe; cf.gr. ’Aνδριανός <’Aδριανός (But); pentru epenteza lui n, cf. și fr. Andrinople, format fără contaminare cu Andrei, căci grupul grec nt sau nd redă latinul d nu pe -nd-. 1. Adrian din Baia, catolic, 1526 (C Ștef); Adriieana sau Adriiena, soția vorn. Șerban Cantacuzino din 1710 (BCMI XXIV 122 și Ins 926), corectat A(n)driiana de M. Romanescu (AO XX, 40, 43) pentru a susține teza eronată că numele provine din Andrei + -iana; Adriiana (P3 fila 3V0); Adreiana (Popescu-Runcu, Catagrafia jad. Dîmbovița, p. 7 și 62); Adrian, împ. (Nic. Costin). 2. cu nd: Andriian împ. (Moxa); – b., munt. (Cat.; Ț -Rom 392; – munte, doc. din 1468 (AO XX 40; vatag mold. (Isp. II1); răzeș (16 AI 513; 17 A IV 415) etc.; ^Andriiana (RI XI 95; Băl II; Hur 83) etc.; cf. srb. Andrijana (Rad. voi. 82, p. 89). 3. Prob. Andrian, sihastru 1788 (M. Put, 104) 4. Cont. cu Andrei: Andreian (Cat mold. II). II. Forma rom. veche directă sau prin filieră slavă. 1. Udre < lat.-gr. Andrianus, ca Undrea < îndrea < Andreas (cf. și Bogrea DR IV2, p. 871); Udr/e (C Ștef); -ea (Moț; Paș); frecv. mai mult în Oltenia; -escu; -ești s. 2. Udrica, Șt., act.; -n b. (Sd. XIX 44); -ni, str. în Bucureștii vechi; Udrecan clucer, 1734 (Ins 290). 3. Udrița comis, 1534. 4. Udroiu, act.; Udroae, Mărica, mold. 5. Cu afer.: Droia (Sd XXII 245). 6. +iște: Udriște zis și Udre post., 1569 (BCI 52); Udriște Năsturel, marele cărturar muntean, din sec. al XVII-lea care-și zice uneori Uriil n. ebr. și Orest n. grecesc (Monumente și Muzee I, p. 219, n. 7); inacceptabilă derivarea Uriil < blg. Udriil < Adrian, (Bogrea DR IV2, p. 870); Udriște, Becer (16 B III 7); Udriști, olt. (ib. 193), frecv. olt. (Sur VI); Udrește din Cîmpina (17 B IV 203). 7. Udriștoiu, act.; Udriștio, 1688, ard. (Paș). 8. Cu metat.: Urdisteciu, act. 9. Cu h protetic: Hudrea și Hudrici (Moț); Hudreș, Vas. (Bîr I). 10. Udriu, -l (Kog I 23, 69, II 13), orașul Adrianopole la cronicarii Miron și N. Costin: „Andrian împărat au făcut Udriul pe numele său”. 11. Cu mutarea lui an inițial în alte vocale, sub influența lui Andrei – Îndrei – Indrea – Undrea: a) Cu i < an: Idrea < Udrea; Idrea b. (Cat); – din Rușețu (16 B II 397); Idrea zis Edrea, mare spătar (ib. 375, 386) b) ia < an: Iadre, pentru Andrei, la istroromîni (Bogrea, DR IV2, p. 871, nr. 2); Iadra t. la Chiojd (Ind 13 – 16 B); c) e < an, + -ici: Edrici s. (Isp. I2, V2); Idriciu sau Iadriciu vale în r. Fălciu (Ștef); Idriceanul (Isp. V2).

Adrian și Adriana, prenume frecvente astăzi la români, reproduc numele pers. lat. Hadrianus (fem. Hadriana), la origine un cognomen cu semnificația „de la Hadria”, derivat de la numele de loc Hadria. În Italia antică erau două localități care purtau acest nume: una în regiunea venetă (astăzi Adria din provincia Rovigo), veche colonie care în sec. 5 î.e.n. avea raporturi comerciale cu Grecia (de aici vine numele Mare Hadriaticum, care înainte desemna numai partea superioară a actualei Adriatice) și alta în regiunea picenă (astăzi Atri din provincia Teramo), probabil locul de origine al gintei Aelia, emigrată în Spania, și din care descinde împăratul Adrian. Originea numelui Hadria rămîne nesigură, deși încercările de a-l explica sînt numeroase (unii specialiști îl consideră de origine etruscă, așa cum credeau și anticii, iar alții, dată fiind asemănarea cu un nume din Balcani, propun un etimon ilir). Devenit nume independent și purtat de cîțiva martiri din primele secole ale erei noastre, vechiul nume roman pătrunde în onomastica creștină și, prin intermediul acesteia, se răspîndește în Europa, fiind deci mult mai vechi decît majoritatea numelor de origină latină preluate pe cale cultă în secolul trecut. Preluat din latină de către greci (sub forma Adrianos), numele ajunge la popoarele slave și de aici la români. În vechile documente ale Țării Românești apar formele Andrian și Andreian (în anii 1468 și 1490, un jupan din Gorj; ca nume al unui munte apare în două documente din anii 1468 și 1493 și tot cu valoare toponimă, în Moldova, Bîtcele Andrienilor). Mult mai vechi, din 1262, este numele satului Adrian din Oaș, de astădată fiind vorba probabil de o influență latino- catolică. Formele muntene și moldovene cu -nd- se explică prin contaminare cu un nume frecvent în perioada veche Andrei (fenomenul s-a putut produce fie în slavă, fie chiar în greacă). O formă populară și fără îndoială cea mai veche este Udre (a) a cărui frecvență la români este dovedită de o zicală înregistrată de Anton Pann: „care cum venea, tot Udrea-l chema”. Apoi identitatea dintre Adrian și Udre(a) este asigurată de existența formelor Odriiu (într-un document din timpul lui Mircea cel Bătrîn), Udriiu (cronicarul M. Costin spune: „Și acest Adrian [împăratul] au făcut și Udriiul, orașul pre numele său” [Adrianopole] în bulg., ser. Odrin. De la Udre(a) se formează cu sufixul patronimic -iște (întîlnit și în alte nume pers. românești sau sud-slave) un derivat foarte răspîndit la români în perioada veche, Udriște (astăzi nume de familie), care începe să apară în documente din anul 1439 și a fost purtat, printre alții, de renumitul cărturar muntean Udriște Năsturel. Dintre hipocoristicele moderne amintim pe Adrinel, Adi, ->Ada. • Fr. Adrien, Adrienne, germ. Adrian, it., sp. Adriano, Adriana, magh. Adorjan [adorian], rus. Adrian, Andrian etc. O Dintre purtătorii celebri ai acestui nume îl amintim pe Publius Aelius Hadrianus, împărat roman între 117 – 138, succesorul și fiul adoptiv al lui Traian, al cărui nume s-a păstrat în Adrianopole (gr. Adrianupolis „orașul lui Adrian”, turc. Edirne), oraș în Turcia europeană; în Asia Mică au mai existat două orașe cu același nume, unul în Bitinia (nesigur localizat) și altul în Mysia. □ Cîteva personaje literare: Adrian Leverkühn din Doctor Faust de Th. Mann, Adrienne Lecouvreur din comedia cu același nume de E. Legouve și E. Scribe, Adrienne Mesurat și romanul cu același nume de Julien Green etc.

Intrare: Adrian
Adrian nume propriu
nume propriu (I3)
  • Adrian