Adrian și Adriana, prenume frecvente astăzi la români, reproduc numele pers. lat. Hadrianus (fem. Hadriana), la origine un cognomen cu semnificația „de la Hadria”, derivat de la numele de loc Hadria. În Italia antică erau două localități care purtau acest nume: una în regiunea venetă (astăzi Adria din provincia Rovigo), veche colonie care în sec. 5 î.e.n. avea raporturi comerciale cu Grecia (de aici vine numele Mare Hadriaticum, care înainte desemna numai partea superioară a actualei Adriatice) și alta în regiunea picenă (astăzi Atri din provincia Teramo), probabil locul de origine al gintei Aelia, emigrată în Spania, și din care descinde împăratul Adrian. Originea numelui Hadria rămîne nesigură, deși încercările de a-l explica sînt numeroase (unii specialiști îl consideră de origine etruscă, așa cum credeau și anticii, iar alții, dată fiind asemănarea cu un nume din Balcani, propun un etimon ilir). Devenit nume independent și purtat de cîțiva martiri din primele secole ale erei noastre, vechiul nume roman pătrunde în onomastica creștină și, prin intermediul acesteia, se răspîndește în Europa, fiind deci mult mai vechi decît majoritatea numelor de origină latină preluate pe cale cultă în secolul trecut. Preluat din latină de către greci (sub forma Adrianos), numele ajunge la popoarele slave și de aici la români. În vechile documente ale Țării Românești apar formele Andrian și Andreian (în anii 1468 și 1490, un jupan din Gorj; ca nume al unui munte apare în două documente din anii 1468 și 1493 și tot cu valoare toponimă, în Moldova, Bîtcele Andrienilor). Mult mai vechi, din 1262, este numele satului Adrian din Oaș, de astădată fiind vorba probabil de o influență latino- catolică. Formele muntene și moldovene cu -nd- se explică prin contaminare cu un nume frecvent în perioada veche Andrei (fenomenul s-a putut produce fie în slavă, fie chiar în greacă). O formă populară și fără îndoială cea mai veche este Udre (a) a cărui frecvență la români este dovedită de o zicală înregistrată de Anton Pann: „care cum venea, tot Udrea-l chema”. Apoi identitatea dintre Adrian și Udre(a) este asigurată de existența formelor Odriiu (într-un document din timpul lui Mircea cel Bătrîn), Udriiu (cronicarul M. Costin spune: „Și acest Adrian [împăratul] au făcut și Udriiul, orașul pre numele său” [Adrianopole] în bulg., ser. Odrin. De la Udre(a) se formează cu sufixul patronimic -iște (întîlnit și în alte nume pers. românești sau sud-slave) un derivat foarte răspîndit la români în perioada veche, Udriște (astăzi nume de familie), care începe să apară în documente din anul 1439 și a fost purtat, printre alții, de renumitul cărturar muntean Udriște Năsturel. Dintre hipocoristicele moderne amintim pe Adrinel, Adi, ->Ada. • Fr. Adrien, Adrienne, germ. Adrian, it., sp. Adriano, Adriana, magh. Adorjan [adorian], rus. Adrian, Andrian etc. O Dintre purtătorii celebri ai acestui nume îl amintim pe Publius Aelius Hadrianus, împărat roman între 117 – 138, succesorul și fiul adoptiv al lui Traian, al cărui nume s-a păstrat în Adrianopole (gr. Adrianupolis „orașul lui Adrian”, turc. Edirne), oraș în Turcia europeană; în Asia Mică au mai existat două orașe cu același nume, unul în Bitinia (nesigur localizat) și altul în Mysia. □ Cîteva personaje literare: Adrian Leverkühn din Doctor Faust de Th. Mann, Adrienne Lecouvreur din comedia cu același nume de E. Legouve și E. Scribe, Adrienne Mesurat și romanul cu același nume de Julien Green etc.